The Salt Street Journal nr. 17 (8 august 1999)



nr. 17 - 8 august 1999

Revista saptamanala ce se adreseaza celor care, intr-o lume dura si urata, iubesc sensibilitatea si frumosul. Pentru ca despre duritate si urat, sensibilitate si frumos se poate discuta, revista este deschisa opiniilor si dezbaterilor. Noi scriem cu bucurie si entuziasm sufletelor ce nu au vestejit si mintilor ce inca sclipesc.

Sumar: editorial, lectia despre o clipa, prima stire, cuvantul, cugetari privind Evanghelia dupa Matei, reflectii scripturale, raftul de carti, cinquecento, miezonoptica, reflectii culturale, perspective psihologice, un bob de sare, un alt bob de sare, sunt tanar, posta redactiei, informatii subscribe/unsubscribe

Eduard Orasanu



Editorial

(prima parte)

Eclipsa “salveaza” Romania. Ce straniu este ca un fenomen de intunecare a vazduhului scoate tara din umbra melancoliilor terestre. Fiecare dintre noi ridicam ochii spre cer, dar nu toti privim acelasi lucru. Unii asteptam mantuirea, altii vindem “intunericul”. Nu este o noutate pentru nimeni ca in Romania este intuneric, acum se face o puternica publicitate. Constient sau nu eclipsa este un blazon: tara oamenilor intunecati, eclipsati, adormiti.

Eclipsa din sufletele noastre este permanenta si nimeni nu cheltuie pentru a o vedea. E chiar atat de tragic? Eclipsa “salveaza” Romania. Fenomenul acesta astronomic, unic, da o sansa iubitorilor de neobisnuit sa calatoreasca si sa cunoasca Romania. Fiecare dintre noi vom ridica ochii spre cer, dar vom observa si ospitalitatea acestor plaiuri. Unii vor gusta din cultura si spiritualitatea locului, altii vor fi sedusi de farmecul balcanic. Nu este o noutate pentru nimeni ca in Romania sunt probleme, acum poate e un moment fertil. Constient sau nu eclipsa este un blazon: tara oamenilor luminati, activi, generosi. Lumina din sufletele noastre nu e eclipsata de nimic. E chiar atat de roz?

(partea a doua)

Dragul meu prieten, ma intrebi ce semnificatie spirituala se poate afla din tragicul eveniment petrecut pe stadionul din Giulesti, acolo unde un fotbalist a murit la treisprezece minute de la inceperea meciului in conditii neclare? Cat de adevarat este cuvantul care spune ca nimeni nu stie zilele omului, la fel de indreptatita este si intrebarea referitoare la mantuirea personala. Dar tu intrebi cum de un om antrenat, poate pati asa? Antrenament - cum de un om antrenat spiritual poate cadea? Poate pentru ca “adversarul” e mai pregatit, neobosit si viclean. In treisprezece minute poti trece in eternitate. Unde?


(Iasi, "Teiul lui Eminescu". Foto: Vasile Dorin)

Lectia despre o clipa

Soarele alb, cald si alb, poposise doar pentru o clipa in fereastra mea, in palma mea, in viata mea. (Eduard Orasanu)

Prima stire

Misionarul Mike Hutchinson, trimis in Guineea - Bisau, Africa de Vest, de catre Biserica Baptista nr. 1 din Long Beach statul Mississippi USA are nevoie de rugaciunile noastre. Acesta impreuna cu familia se indreptau spre casa. Masina lor a fost oprita de catre musulmani. Dupa lungi asteptari si dupa ce misionarul i-a rugat frumos, acestia s-au dat la o parte. De indata ce masina s-a pus in miscare un musulman de 16 ani a sarit (sau a fost impins) in fata masinii si a fost omorat. Musulmanii l-au arestat pe misionar (i-au luat pasaportul) si il vor aduce in fata instantei de judecata pentru crima. Daca va fi gasit vinovat, Mike Hutchinson va fi spanzurat imediat. Sotia, Lynn, impreuna cu cei trei copii (12, 10 si 9 ani) stau impreuna cu o alta familie de misionari. Va rugam sa inaltati rugaciuni pentru interventia din partea lui Dumnezeu. Va rugam de asemeni sa impartasiti aceasta stire cu Biserica, cu grupurile de rugaciune sau cu oricine care se va ruga pentru acest misionar. Marius Olariu (USA)

M. P.



Cuvantul
randuri de vacanta

Vacanta, veselie, distractie. Aminteam in penultimul numar o suma de calitati, pozitive si constructive, pentru a petrece timpul liber; plasam aceste calitati intre nivelul minim si maxim. Aceasta dezbatere este starnita de faptul ca intre ridicol si exasperare nu stim a ne bucura. Bucuria e un sentiment ce se poate impartasi, asadar egoismul tulbura si indeparteaza. Bucuria aseaza “puntile” la acelasi nivel cu celalalt, egoismul pune interesele deasupra spatiului de intalnire. Se poate face comert cu felii de bucurie, dar in aluat este si drojdia rautatii. Bucuria este un sentiment ce se cunoaste doar impreuna, asadar mandria ascute si insangereaza acest impreuna. Bucuria niveleaza drumul catre celalalt, trufia si inganfarea anuleaza acest traseu. Se poate face comert cu felii de bucurie, dar in miez troneaza dispretul.

A fi egoist si mandru inseamna de fapt a NU FI.

Danut Jemna



Cugetari privind Evanghelia dupa Matei (XI)

Isus se prezinta la Iordan in fata inainte-mergatorului sau Ioan pentru a fi botezat. Acest moment este semnificativ din mai multe puncte de vedere. Mai intai, Isus primeste consacrarea in lucrarea Sa, atat de la Ioan, cat si de la Dumnezeu care depune marturie pentru El. Este interesant acest moment. Ioan boteza spre pocainta iar Isus vine sa fie botezat de Ioan. Aceasta intalnire este o predare a slujbei, este o implinire pentru Ioan si un inceput pentru Isus. In Ioan se leaga toata lucrarea lui Dumnezeu din Israel cu acest nou inceput care se realizeaza in Isus Christos. In plus, aici se implineste toata Legea si Proorocii. Legea si Proorocii au vestit venirea lui Mesia, iar Mesia a venit dupa cum fusese spus despre El. Aceasta punte dinspre Ioan spre Isus este o continuitate a lucrarii lui Dumnezeu cu omul, care se muta de la caracterul ei special din Israel spre unul general care priveste intreaga omenire.

La botezul lui Isus, intr-o imagine deosebita, ne este prezentata Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, ca persoane distincte: Tatal care graieste din ceruri, marturisind despre Fiul care s-a intrupat pe pamant si Duhul Sfant care se pogoara peste Fiul, odihnindu-Se peste El. Pentru evrei, imaginea unui Dumnezeu in trei persoane, desi nu era chiar straina, nu era de conceput. Nici pentru pagani, imaginea unui singur Dumnezeu, intr-un context politeist, nu era usor de acceptat. Evanghelia, insa, ofera leac si solutie Bisericii: atat impotriva prigoanei pagane, cat si a celei evreiesti.

Aceasta distinctie a persoanelor, care sa pastreze unitatea unui singur Dumnezeu, se adreseaza doar credintei, iar crestinii folosesc intuitiv acest lucru pentru a ramane de partea dreptei credinte intr-un context tulbure al prigoanei.

Noutatea si paradoxul crestinismului erau evidente. De aceea si problemele nu au intarziat sa apara. In centrul atentiei crestinilor, la baza credintei lor, care accepta un astfel de Dumnezeu unic, dar in trei persoane, statea argumentul soteriologic. Acesta a constituit argumentul forte impotriva oricarui atac dinafara: mantuirea nu o putea face decat Dumnezeu, si daca Dumnezeu nu s-a facut om, mantuire nu este. Daca Isus Christos nu este Dumnezeu, nu poate face mantuirea neamului omenesc.

Asadar, credinta ca Isus Christos, fiul lui Iosif si al Mariei, este Fiu al lui Dumnezeu constitue stalpul si baza credintei crestine.

In acel context in care s-a scris Evanghelia, marturia ei despre lucrarea si fiinta lui Christos era esentiala, iar aceasta marturie, transmisa oral in Biserica, s-a scris la asistenta Duhului Sfant, formand Evanghelia.


(textul acesta se poate citi integral in "Danut Jemna" - Cugetari privind Evanghelia dupa Matei)

Eugen Grigoroscuta



Reflectii scripturale

Omul lui Dumnezeu... 1 Imparati 13

La "sarbatoarea" lui Ieroboam, cineva tulbura ceremonia; un profet trimis de Dumnezeu cu cele mai severe cuvinte. La cuvantul acestui profet, caruia nu i se da numele, altarul se despica, regele rebel este lovit, apoi vindecat prin puterea lui Dumnezeu. Se dovedeste astfel o data in plus ca Domnul nu ne trateaza conform actiunilor noastre. Profetul primise ordin sa se reintoarca imediat dupa indeplinirea misiunii. Ii fusese interzis sa manance sau sa bea pe teritoriul unor oameni care Il dezonorau pe Dumnezeu. E la fel de valabil si astazi; Scriptura ramane in picioare. Orice contrazice invatatura si standardul Scripturii trebuie respins, indiferent de sursa (vezi si Galateni 1:8-9). Atentie la relatiile cu organizatiile religioase nesupuse Scripturii!!

Desi profetul il refuzase pe imparat, dovedind ascultare, un batran prooroc local ii face aceeasi invitatie la care, de aceasta data, cedeaza. Este randul omului lui Dumnezeu sa auda imediat un cuvant de judecata! I-a lipsit taria de a refuza (chiar daca invitatia venea de la un "coleg") si urmarile au fost tragice. In aparenta nu exista o propunere pacatoasa, dar cat de subtil este Diavolul uneori! Totul parea in favoarea profetului batran, care pretindea ca i-ar fi vorbit un inger al Domnului. Dar Dumnezeu nu Se putea contrazice! Neascultarea are drept consecinta pedeapsa, indiferent de slujirea anterioara.

Moartea omului lui Dumnezeu este mai mult decat semnificativa. Cadavrul sau nu este devorat de leu, magarul nu este sfasiat; totul este demonstratia judecatii divine. Leul nu l-a omorat pentru ca ii era foame, ci pentru ca Dumnezeu a ales aceasta modalitate de a-l pedepsi. Dumnezeu era Cel ce lovise! Mai sunt si astazi lei care omoara pe oamenii lui Dumnezeu (mai actual, ... leii sunt inlocuiti de dolari?!). Nimeni dintre noi nu este scutit de oferte, care mai de care mai tentante. Cum le raspundem? Ce spune Dumnezeu referitor la deciziile noastre? Atitudinea mea fata de o astfel de propunere este o dovada de ascultare? Este onorat Dumnezeu in acest mod? Daca raspunsurile sunt negative, sau pozitia noastra este a unor oameni indecisi, riscam sa se spuna si despre noi aceleasi cuvinte, care nu sunt patetice, ci dramatice (v. 26): "Este omul lui Dumnezeu, care n-a ascultat de porunca Domnului!"

N-o fi vorba si de noi? Nu cumva suna ca un avertisment?


(recomandam a se vedea "Eugen Grigoroscuta - Galeriile de reflectii scripturale")

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Ioan Alexandru

Crin

(simbolul florii in poezia lui I. A.)

“Eu nu-s decat vestirea crin...”
“Amiros taranii-a busuioc si crini”
“Pentru zapezi si crini si pelicani
Si busuioc si fluturi si uitare
Si pentru amintiri iti multumesc
Si pentru ziua mea de-nmormantare”
“Aprins-am candela in crini
Crinii albastri in lumina
Si-am inceput sa cant incet
In noaptea limpede si lina.”
“Lumina lina lini lumini
Rasar din codri mari de crini.
Lumina lina cuib de ceara
Scorburi cu miere milenara
De dincolo de lumi venind
Si niciodata poposind
Un rasarit ce nu se mai termina
Lina lumina din lumina lina.”

Sfios si curat, sensibil si tandru, iute si inflacarat, pe Hristos vestind in grai Romanesc, prin imne, multe si tainice imne, el este petala frageda a necuprinsului CRIN: Ioan Alexandru

Aretta Bazdara



Cinquecento

“Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal“ Pablo Picasso

Donato de Niccolo di Betto Bardi (Donatello)... artistul a carei opera a inesmnat un moment extrem de important in sculptura Renasterii florentine din Quattrocento.

Donattelo... artistul care a introdus si consacrat in sculptura tema copilului, a statuii ecvestre, nudul. (Gattamelata - prima statuie ecvestra de la cea a imparatului Marc Aureliu, executata in bronz.)



Donattelo... artistul care avea sa modeleze in cadrul panopliei universale al artelor, la varsta de 45 de ani, statuia lui David, in urma unei comenzi primite pentru curtea Palatului Medici.

Donattelo... “parintele” lui David. Sa fie oare David cel ce a scris psalmii? Cred ca nu. E un alt David plans de ochiul palmelor lui Donattelo, inventat in spiritul epocii sale - un tanar floretin nud, cu palarie pe cap, cu cizme, la picioarele caruia, invins pentru a doua oara, sta Goliat - soldatul filistean.



David tace. E singur. Ma infioara privirea calma, absenta. Capul e putin aplecat. N-ar trebui sa fie semet, mandru de victorie? David tace. E trist eroul lui Donattelo. Daca el nu poate fi plin de energie, de viata, mandru de victorie... Atunci, cine poate?


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Miezonoptica
"Fiecare are dreptul la banalitatile lui!"

Cine ma va elibera de povara acestui trup stricacios si nevrednic? Cine imi va darui un alt invelis, pentru sufletul meu, spalat si iertat? As vrea sufletul meu sa fie uns de lumina vesniciei. Vreau sa stiu ce maini, blande si ocrotitoare, se vor opri deasupra mea, ungandu-ma cu mir si parfum, imi vor risipi intunecimile, raul copt in adanc? Cine va descatusa fruntea mea, nelimpezita, si imi va darui pacea, siguranta? Si inca vreau sa stiu, caci poate voi afla al cui este glasul ce ma cheama pe nume, glasul acela duios ca o adiere de primavara, ma cheama , da, ma cheama in clipe de taina. Cuvantul Lui ma mangaie si ma rascoleste. Astazi, spuneti-mi astazi, ce e mai dulce ca mierea si placut de rostit pentru buzele mele? Un nume? Ce fiinta plina de farmec poarta acest nume? (Eduard Orasanu)

Dan Gheorghiu
Reflectii culturale

CATEVA REFLECTII ASUPRA MENIRII ARTEI POETICE
"M-am nãscut si am venit In lume, ca sa marturisesc despre adevar." (N.T. - Ioan 18:37)

IV

Este adevarat ca in Arta acelasi mesaj poate fi reprezentat in mod diferit, dar aceasta depinde in mod hotarator de personalitatea fiecarui artist in parte, pe cand mesajul in sine ramane acelasi si nu se poate confunda / rastalmaci, ci doar revela in diferite "scari de cunoastere". Heidegger sesizeaza acest fapt atunci cand spune ca "In campul gandirii esentiale, orice contraargumentare este stupida. Disputa dintre ganditori este disputa simpatetica a lucrului insusi. Ea ajuta cand unuia, cand altuia sa obtina apartenenta simpla la unul si acelasi lucru, de la care pornind ei gasesc ceea ce este destinat in destinul fiintei." (Heidegger, op. cit.). Aici, cuvantul german "simpatetisch" da expresiei semnificatia de "disputa sugestiva", dar puterea sugestiei este hotarata tocmai de imaginile expresive folosite. Nu gasesc aici o exemplificare mai potrivita a puterii sugestiei relevata de "diferitele scari de cunoastere" (de remarcat: pozitive) a aceleiasi realitati decat cea redata prin raspunsul adresat de Dumnezeu lui Elifaz din Teman: "Mania Mea s-a aprins impotriva ta si impotriva celor doi prieteni ai tai, pentru ca n-ati vorbit asa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov." (Iov, 42:7, in contrast cu 2:11-13). Deci, felul in care mesajul valorizeaza si rezoneaza in jur, depinde irevocabil de puterea de expresie prin care Artistul se face direct raspunzator de integritatea si eficacitatea mesajului transmis.

Expresivitatea / puterea unei opere capata valoare numai atunci cand Artistul a experimentat mesajul si stie astfel sa patrunda prin Arta adanc in sufletul omenesc; dar aceasta presupune daruire de sine nu doar in Arta ci si in cunoasterea valorilor, problemelor si nevoilor spiritului uman. La Sabin Balasa aceasta devine o necesitate obligatorie a oricarui Artist: "Eu cred ca trebuie sa tinem seama de nevoia spirituala a lumii, de reactia lumii la arta noastra." (Rev. "Cronica" nr.24 / 1011, Iasi, 14. 06. 1985). Este exact ceea ce exprima ca un model demn de urmat gandirea paulina in urma cu doua mii de ani (N. T. , I Cor. 9:19-22). Si tocmai prin Arta, daca este bine canalizata, spiritul isi poate capata intregirea sa cu Adevarul. Arta este locul tainic de intalnire si intregire intre cele doua planuri ale existentei: Adevar - umanitate, domeniu care rezerva "intalnirea dincolo de aparente a sufletului cu talcurile adanci ale existentei." (St. Augustin Doinas), fiindca "In ea (Arta, n.a. ) se releva insasi esenta primordiala a existentei umane." (Al. Husar, op. cit.), si care poate produce ca la Nietzsche o mare sarbatoare si o asazisa "betie" a spiritului uman (vezi si N. T. , Fapte 2, si in special v.12-13). "Acest domeniu interior, in care stiinta (cunoasterea, n.a.) nu se mai poate separa de Arta este pentru omenire locul in care ea se intilneste cu Adevarul in toata puritatea Sa..." (Heisenberg, op. cit.).

Fragment publicat in rev. "Cronica", nr.1 (1405) / 1-15 I 1995, p.7, sub titlul "Despre Poezie".

Sabina Dodan



Perspective psihologice

(II) Singuratatea

"Nu-i singur
cine-i singur,
E singur
cine se simte singur"

FACTORII care pot influenta insingurarea. A fost demonstrat faptul ca insingurarea nu depinde de varsta, ea poate aparea atat la copii cat si la adulti. Sentimentul de tristete si senzatia de a fi abandonat sunt in mare masura caracteristice persoanelor vaduve sau divortate. Deasemenea, profesia influenteaza acest sentiment: persoanele care se dedica excesiv activitatii profesionale pot deveni foarte singure, la fel si in cazul activitatilor de rutina sau casnice. In schimb, sexul nu infuenteaza trairea sentimentului de singuratate, cu toate ca unele rezultate arata ca barbatii s-ar simti mai putin singuri decat femeile poate din cauza ca ei refuza trairea sentimentelor neplacute (indezirahile) din punct de vedere social. Deasemenea, persoanele casatorite relateaza ca sunt mai fericite si se simt mai putin singure decat cele necasatorite. In masura in care legaturile intr-o casatorie asigura si satisfactia pe taramul afectiunii, identitatii si al sentimentului de ocrotire, cuplurile casatorite sunt mai putin expuse, insingurarii decat persoanele singure, necasatorite.

In general, sentimentul de singuratate se asociaza cu sentimente negative, privitoare la problemele aparute in cazul relatiilor sociale.

Sentimentul de singuratate sau de izolare sociala subiectiva a fost deschis ca o situatie "traita de catre o persona in care apare lipsa neplacuta sau inadmisibila a unor relatii sociale".

Astfel, insingurarea este vazuta ca acea maniera in care o persoana isi percepe, isi traieste si isi evalueaza izolarea sociala, lipsa de comunicare cu ceilalti.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Alina Simion



Un bob de sare

Ploua si era frig. Undeva sub pod mirosea a ceva. Mirosea a carne arsa. Ploua, mirosul devenea din ce in ce mai pregnant. Ma obisnuisem cu el. Acolo, sub pod, ardea ceva. Erau niste caini. Ei nu vor mai simti nicicand ploaia ce raspandise mirosul canilor spre mine.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

A mai trecut o zi fara sa m-anunte,
Fara sa-i pese de mai traiesc sa nu,
Si e din nou aceeasi zi
Ca si saptamana trecuta,
La fel de nefericita si lunga,
facand aceleasi lucruri,
visand aceleasi visuri,
toate oprindu-se in zidul tacerii,
toate fara nici o sansa...

Ionut Apostu



Sunt tanar

Lumea e frumoasa, desprinsa inca din povesti. Exista Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Exista binele si raul ii e supus . Exista zmei fiorosi care isi fac aparitia din cand in cand si tulbura apa limpede a lacului. Dar totul revine la normal. Totul e normal. Sa zicem ca am 16 ani. Totul e O.K. Ma simt in siguranta stiind ca Fat-Frumos il va invinge pe zmeu. Vad cum palatele incep sa devina mai mici, vad ziduri cazand, daramandu-se conceptii, valori. Totul pare a fi normal. Sa zicem ca am 19 ani. Nu stiu daca mai este O.K. Nu mai stiu nimic... Deja visele s-au naruit. Feti Frumosi nu mai exista, poate doar zmei si mai fiorosi care te bantuie pretutindeni; nu ma mai simt in siguranta; mi-e frica... Palatele demult au disparut si vad... vad saracia, nedreptatea, nenorocirea. Nimic nu mai este cum le stiam, nimic. Totul este intors pe dos si totusi Fat-Frumos nu mai apare. Simt nelinistea, zbuciumul vietii si sufletul mi se sfasie vazand nenorocirea si ne-Totul. Si totusi Totul ar trebui sa fie normal !

Si daca nu ati inteles mare lucru va mai dau un indiciu:

"Cerul se bolteste deasupra tineretii noastre!
Umbrele inchisorii se intind
Peste baiatul in crestere,
Dar el vede lumina si sursa ei.
...

La capat vede barbatul cum ea dispare
Si se stinge la lumina zilei.

Posta redactiei

In atentia cititorilor cu Outlook Express

Redactia noastra pune la dispozitia celor interesati un supliment ilustrat intitulat "Album de suflet", fila dedicata tuturor celor de departe si de aproape care iubesc Iasul sau sunt interesati de el. Estimam o frecventa bilunara a publicatiei, fiecare aparitie fiind anuntata in numarul respectiv al revistei SSJ. "Album de suflet" nr.1/25 iulie 1999 are o marime de 616 kb. Doritorii sunt rugati sa timita un mesaj la adresa: (...) cu subiectul:
"Subscribe SSJ Supplement".

Lucian Mihailescu (Slobozia): Multumim pentru aprecierile dumneavoastra, dar cred ca toata lauda I se cuvine lui Dumnezeu. Intr-adevar lucrarea lui Dumnezeu poate sa inainteze numai prin oameni dornici sa-I slujeasca. Emanuel R. (Adelaide): Ne bucuram foarte mult ca ne-ati scris. Sunteti cel mai fidel cititor al nostru. Ne-am bucura la fel de mult atunci cand problemele cu computerul dumneavoastra vor disparea. Speram ca si acest numar al revistei sa il cititi cu placere. Gili Indrie (Timisoara): Ne pare nespus de rau pentru partea tehnica cu care va confruntati. Datorita unor probleme de retea nu am reusit sa localizam adresele Text Only. Acum insa totul este rezolvat si speram ca revista noastra va va aduce numai binecuvantari.

Redactia

Alina Simion
Aretta Bazdara
Eugen Eremia
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu
M. P.
Sabina Dodan

Au colaborat la acest numar

Dan Gheorghiu (corectura)
Danut Jemna
Eugen Grigoroscuta

"The Salt Street Journal" apare la Iasi in fiecare duminica.

Pentru a va abona sau pentru a refuza aceasta revista electronica trimiteti un mesaj la adresa (...) cu subiectul "subscribe SSJ" sau “unsubscribe SSJ”, specificand adresa (adresele) la care doriti sa primiti revista sau sa nu o mai primiti. Va multumim

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: