Eduard Orasanu - Jurnal florentin

(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Eduard Orasanu



(poza facuta in Italia, in aprilie 2003, in ultima zi a SSJ-ului)

Jurnal florentin (varianta integrala)

Voua,

celor ce mult v-am iubit va spun ca maine voi pleca spre Italia (initial pentru 3 luni). Traiesc experienta renuntarilor esentiale, si anume la un "stil" de viata, la un loc de munca, la o camera a mea, la toate "asigurarile" si "garantiile" ce-mi oferau un minim confort psihic si material, pentru aruncarea in neant.

Dar ma arunc cu adevarat in neant? Realizez ca pe muchia cutitului sau pe cea a prapastiei se simte cel mai bine aerul tare al divinitatii. Dumnezeu va deschide toate vamile vazduhului pentru reasezarea vietii mele. Dupa ani si suferinte, dupa greseli capitale si pumni in cap (a regret) se deschide o usa. Dincolo de usa toate vor fi lumina doar daca cred, doar daca sunt viu, doar daca sunt in adevar.

Vesnice in stralucire vor fi toate doar daca numele meu spune ceva Imparatului.

Dupa 34 de ani pot rosti fara rezerve: Isus Hristos e Domnul!

Multumesc celor din biserica mea pentru tot ce au facut pentru mine. Multumesc celor de la SSJ pentru frumusetea prieteniei lor. Noul lider al revistei este Ionut Apostu. Doresc sa nu renuntati la a scrie, pastrati acest camin al frumusetii si prieteniei construit de noi toti cu migala.

Seninatate,

Edi

(text nepublicat)

...

Tie,

celui ce-ai condus revista atat de darz, iti doresc drum presarat cu petale de dragoste, cu petale de credinta si cu rauri de speranta. Va fi totul bine, o sa vezi... Nu te gandi ca lasi ceva in urma, gandeste-te ca ce castigi e mai maret. Rugaciunile ti-au fost ascultate si-acum vine rasplata. De noi nu-ti fa griji. Visul continua! Din respect si dragoste vom scrie!

Multumesc pentru frumusetea prieteniei tale, pentru ce-ai facut pentru fiecare in parte, pentru acest grup frumos, pentru ca te-am cunoscut... Am castigat multe, mai ales prieteni. Cu totii suntem prieteni in Dumnezeu si zic el ca pe El il slavim...

Domul cu tine si cu noi toti!

Sabina Dodan

(text nepublicat)

...

Chiar incepand din uriasa gara a Florentei te simti intr-un babilon sau turn babel, dar iti revii repede cand ti se spune: "Atentie, aici hotii de buzunare sunt romani!".



(Gara Firenze Santa Maria Novella - Foto: Vasile Dorin)

Subteranele sunt pline, e zumzaiala si forfota. La Icafe-ul din gara o ora de navigare costa 4 Euro, ce vremuri erau in Socola cu 10 mii de lei pe ora. Ciudat la trenurile din Italia este ca nu au placutele care sa spuna de unde si incotro se duc, trebuie sa fii cu ochii in patru ca sa nu te urci intr-un tren gresit. Da, si aici trenurile au intarziere. Apoi nebunia cu compostatul biletelor inainte de urcare, ele se composteaza in niste cutii galbene, inghit biletul pe sfert si ii pun data.



(Firenze - Domul, Baptistieriul si Campanile - Foto: Vasile Dorin)

Orasul e asemenea unei turte dulci de culoare rosie, nu te poti desprinde. Zeci de cofetarii, zeci de restaurante, zeci de pizzerii, librarii si magazine. Trebuie sa mergi orb si fara pofte ca sa ajungi unde ti-ai propus. Dar unde, pai toate drumurile, pentru inceput duc la trei obiective: Battistero (baptistierul), cladire superba renascentista cu trei porti. Una dintre ele e cea mai celebra: Porta del Paradiso. Basorielefurile sunt sculptate de artistul florentin Lorenzo Ghiberti. Ele povestesc istoria biblica a lumii (Adam, Eva, Avraam) si a mantuirii (Hristos).



(Foto: Vasile Dorin)

In fata acestor porti nu e clipa sa nu fie cineva, pai nu degeaba se cheama portile paradisului. Fata in fata cu aceasta poarta e catedrala S. Maria del Fiore. Monumentala si fara de grai e cupola (artistul constructor e Brunelesco). Prima piatra a catedralei s-a pus in anul 1296, dar inaugurarea cea mare a avut loc in 1887. In interiorul catedralei se afla o pieta de Michelagiolo (nu Michelangelo). Se pare ca aceasta pieta si-ar fi sculptat-o ca piatra funerara chiar pentru el, dar a cumparat-o un Medicii. Orasul e plin de semnele familiei Medicii. Langa cele doua edificii se afla o constructie subtire si inalta: Campanile de Giotto. Rolul ei nu l-am prins, dar in ansamblul arhitectural e o bijuterie.

Florenta aduce mult cu-n templu, oare pagan, oare al frumosului. Greu de zis, cladirile te coplesesc (un biet depozit de grau e o bijuterie). Ciudat sa te indoiesti, nu toate cladirile sunt emblematic crestine. Da, sunt crestine, dar si Diavolul pune umarul la constructia de asemenea edificii. Unde e Hristos? Pai cine-L cauta? Asiaticii, zambitori si pusi pe fotografiat. Americanii, pensionari, evanghelisti, botezati in biserici de lemn? Romanii, spaniolii, grecii, marocanii?

Am mancat o pizza intr-o hruba aproape de caterdala, pe peretii "pesterii" se lasau mesaje. In toate limbile. Nici cea romana nu lipsea: "Ba, coboara de pe cal...". Cum romanul e poet abstract nu am priceput.

In gara din Florenta se puteau cumpara doua volume cu opera lui Dostoievski. Pentru cunoscatori...

...

Viareggio

Este o mica statiune la tarmul marii Ligurice. Toate strazile te duc spre plaja, nu te poti rataci. Palmierii si smochinii, brazii si stejarii pot fi, iata, impreuna. Merg cu picioarele desculte prin apa. Nu sunt, ca la marea Neagra, nici scoici, nici pietre. Multe ambarcatiuni, putina lume.



(Viareggio - Foto: Vasile Dorin)

E duminica, pizzeriile sunt zgomotoase. Ma infurie destul de des faptul ca aici totul se curma la ora 13 si renaste din nou pe la ora 16. O alta curiozitate este ca magazinele nu au orarul afisat. Oare italienii stiu ceva ce eu nu stiu? O pizza facuta la cuptor costa 5 Euro. Hai sa luam. Nu e nici rea, nu e nici buna. Motorinele trec in sus si-n jos. Adolescentii traiesc o stranie senzatie de viteza si putere. Ei sunt la un pas de ruperea gatului, sunt la varsta gaturilor sucite. Nota de plata: 13 Euro! Pai ti-a pus fata de masa? Ti-a pus, ei asta te costa un euro. Te-a servit? Da, te-a servit. Pai asta te costa inca un euro.

Partea fascinanta a statiunii este ca in zare, oglindindu-se in mare, se vad muntii Apenini. Uriasi, plesuvi si intunecati. Atat de aproape de tarm incat poti sa te simti si la munte si la mare.

Prato



(Prato - Foto: Vasile Dorin)

Este orasul in care sunt cei mai multi chinezi. Sunt atat de multi incat reclamele de la magazine sunt in chineza. Trec prin cartierul lor. Sunt privit ca un bastinas, imi dau si eu aere de european... Intr-un cafe-bar ma asez la o masa. Beau o fanta si ma fac ca "citesc", pe rand, trei jurnale italiene. Unul e de sport. Barmanul e zambaret si plesneste de latinitate. Se apropie o tanara chinezoaica. Vorbesc: "Zi Mauritio", "Maur...", rasete, nu poate. Pe tine cum te chiama? Zice un nume chinezesc. El incearca in zadar sa-l rostesca. E frumoasa Italia, nu-i asa? Eu pot sa spun Mauritio... In ziarele din Italia nici un cuvant despre Romania. In doua saptamani la TV am vazut doi romani: Mutu, jucatorul de la AC Parma si Teoctist, prea fericitul... Dar ce zic eu, amandoi sunt fericiti, chiar daca din diferite motive. In cartierul chinezesc raziile se tin lant, asa ca e bine sa nu intarzii. O ciudatenie, nu sunt caini, nici pisici, oare de ce?

Cismeaua

Ma imbrac cat pot eu de elegant. Fara sa ma laud nu ai zice ca sunt emigrant. Imi zic: astazi voi economisi un ban, voi lua apa de la una din cismelele din oras. Sunt multe, sunt dragute, sunt binevenite. Incep sa umplu sticla cand dupa colt apar doi politisti. Se uita cruciti la mine. Ce sa fac? Beau repede apa, ce nu ati mai vazut un italian insetat? Ce italian isi umple o sticla de un litru cu apa de la cismea?

Icafe

In acest Icafe se gasesc doua reviste gratuite: Africa, Revista romanilor din Italia. Langa un mine un tanar la 20 de ani. Surpriza, e din Tecuci. Are 7 luni de Italia. Deja sta ilegal. Aruncam unul asupa altuia temerile si ultimile zvonuri: "Italia a inchis granita romanilor". Intalnesc un alt roman, are trei ani de Italia. A venit pe jos cu-n grup de 20 de persoane. Cu doua calauze ce au cerut 500 de marci. E un om blajin, n-ai zice ca este in stare de o asemenea experienta. E frumoasa Italia, nu-i asa? Eu am si viza...

Supermercato

Fac singur cumparaturi. Iau si la ghici si la gramada. Acasa vad eu peste ce am dat. Am inceput sa ciupesc cateva cuvinte in italiana. Nu ma incanta acest: "tot ce vrei", e bine sa stii ce-ti place, ce vrei.

...

Torino

Imi este mult mai greu sa scriu acum, orasul este mult mai mare, impresiile nu au timp sa se aseze. In plus nu cunosc denumirile locurilor pe care le-am vazut. De exemplu am ajuns intr-o cetate construita pe la 1870, care incerca sa redea viata torinezilor de la 1500. Stradute mici, pietruite. Sentiment de intimitate si protectie. In mijlocul cetatii se prajeau castane comestibile si se oferea gratuit un fel de mamaliga cu unt. Langa cetate e un rau, destul de mare, i se spune Po. Pe malul celalalt stau cei mai bogati oameni din Torino. Strazile au o anumita oranduiala si simetrie, practic nu te poti rataci, dar totusi se intampla sa te ratacesti din motivul ca toate constructiile par la fel.

Duminica seara am fost la biserica baptista din Torino. Incerc, iata de o luna, sa urmez filosofia numita: "fara asteptari, fara regrete". Am mers doar sa ma odihnesc, doar sa aud limba romana. Sala era plina, priveam printre randuri si spuneam: "tinerii aceia trebuie sa fie din Suceava", pe cuvantul meu ca am avut dreptate...

Limbaj de lemn cat sa nu ma scoata afara, un fost puscarias in turneu prin Italia, guraliv, brunet si smecher. Publicase o carte. Apoi tregedia unei femei din Craiova care fusese concediata chiar in ziua aceea. Nimic neobisnuit.

Momentul care m-a atins a fost predica unui tanar pastor. A vorbit bine si cu miez. Cred ca intelegea foarte bine unde este, ce trebuie sa spuna, pe cine are in fata. Se intorcea in tara.

Surprinzator este ca totul se asculta in liniste, dulce si frumoase e limba ce-o vorbim... M-am intalnit cu Teo, amicul Arettei. M-am intalnit cu ceva ieseni de pe Sararie. Am fost suficient de miscat vazand deschiderea si disponibilitatea de a ma ajuta (chiar daca a trecut o saptamana si nu am primit nici o veste - ideea este sa ai rabdare).

Privesc spre munti, dincolo de ei e Franta. Se poate trece fara probleme, nu exista granita. Alpii au inaltimi neintalnite in tara. Avioane uriase se tarasc pe cer, ele duc si aduc umbre...

Icafe-ul de la care scriu e pe Via Roma, strada centrala din Torino. strada magazinelor de lux. Nume celebre, firme celebre, mare branza... "vezi tipul care trece pe langa noi joaca la Juve. Torino, e tipul care a fost lovit de Hagi in nu stiu ce meci". Italia ba face egal, ba pierde. Sub Icafe e un urias magazin de muzica. Ce va scriam ultima data puteti uita. Am stat o ora inauntru. CD-urile sunt asezate pe stiluri muzicale, apoi in ordine alfabetica. Un alt tip de asezare a CD-urilor e dupa tara de origine a autorilor. Pe alte rafturi sunt videocasete muzicale, pe alte rafturi sunt carti si dictionare muzicale. Poti asculta la casti, poti spera ca intr-o zi vei cumpara ceva.

In magazinele de muzica te poti simti fericit, intalnesti CD-uri de la exoticele si prea pupacioasele fete de la TaTu, pana la batranul Paul McCartney. Intreb aveti ceva irlandenz, asta nu ca m-as pricepe, dar ceva romanesc stiu din prima ca nu au. Mi-se pune pe raft imediat Enya. Nu, nu cumpar, cum as putea cumpara, (o, vai inima mea, vorba unui cantec auzit intr-un parc din Torino, difuzat imediat dupa: "femeia, femeia, e ca Salomeea - scuze, n-am retinut versul exact) un album de Pink Floyd (Zidul) cu 30 de euro? In schimb poate o carte biografica? Incepand de la Bob Dylan, la Fredie Mercury, terminand cu Beatles, tot ce vrei. O super biografie a trupei Beatles costa 66 de euro. Mi-am jurat in barba ca mi-o cumpar.

Pe posturile muzicale din nou intalnesc pe moscovitele de la TaTu, canta in engleza, le ploua, le ninge, ele se pupa...

Am vazut trei filme bune pe video, unul la centrul despre care v-am povestit si celelate doua la un amic pe nume Cip: "Rain Men", cu Tom Cruise si Dustin Hoffman. Apoi "Lista lui Schindler" si "Forest Gump". La Moda in Italia este un film nou nout cu Roberto Benigni: Pinochio. Desi personajul din carte e copil, Benigni indrazneste sa propuna un Pinochio adult. Din punct de vedere cultural Italia nu sta rau deloc, dar oferta culturala este cvasi-necunoscuta pentru romanii de aici. Ei se intalnesc mai bine in parcuri duminica (cei mai saraci), si vorbesc ce au mai facut Steaua si Dinamo.

Drumul de la Pistoia la Torino l-am facut pe tarmul Marii Ligurice. Ei bine, cred ca jumatate de drum l-am facut prin tunele. Si partea proasta e ca intunericul ascundea tocmai tarmul. Din cand in cand izbucnea lumina, iar marea se lovea de pietre, albastra si clara. Nu iti trageai respiratia ca iar se lua lumina...

Torino are 2 milioane de locuitori, dar la fiecare 500 de metri auzi romaneste...

...

A trecut prima saptamana torineza, vremea doar intr-o singura zi a fost de toamna neagra si rea, in rest termometrul inca sta la 15 grade C.

A fost o saptamana dificila, am cunoscut ieseni plecati din tara de 9 ani, de 5 ani, de o luna. Stau in apartamente cate 10 persoane... Ma framanta lipsa de "piesaj", de sentimente, de povesti de pe fete, de pe chipuri. Totul se impietreste, totul se ascunde, totul se camufleaza.

Mi se spune, iata, acest baiat este integrat, a fost greu, dar acum se descurca aici. Integrat? Am impresia ca de fapt asist la o dezintegrare. Sigur, intr-o zi ajungi sa mananci scoici intr-un restaurant chinezesc (loc unde chelnerita te cunoaste si-ti zambeste pe chinezeste). Apoi ajungi sa stii ca in parcul acela micut se intalnesc penticostalii romani, familii insingurate si putin pierdute. Apoi stii ca tipul acela se ocupa de combinatii (poti aduce ceva antichitati din tara?). Si stii ca aproape fiecare menajera angajata "la negru" se loveste de virilitatea masculina - cea pofticioasa, chiar daca batranelul are 70 de ani, intelegi, vrea sex pe romaneste. Umilinta, teama de-a nu pierde slujba, ce sa fac?

Da, se pare ca italienii sunt activi sexual chiar si la varste la care nu ai crede. Apoi sa nu uitam de bataile intre romani, vineri a fost una chiar in blocul acela pe jumatate plin de mioritici. Se bat pentru ca beau. Beau si se imbata. Ce-ar fi sa vina Carabinieri? Jumatate din bloc ar pleca spre Curtici... Nu credeam ca exista o fizionomie de roman. Merg pe strada si zic: omul acesta e roman. Pe la colturi auzi sfasietoarele acordeoane, te smintesc, te induioaseaza. Da, e rom, dar e om si el, si apoi vine din Pantelimon sau Ferentari.

De fapt ce fac romanii aici? Barbatii lucreaza in constructii, vand in piata sau cara mobila (acestea toate se pot face fara acte). Se pare ca o piata din Torino e plina de vanzatori romani. Femeile sunt menajere. Daca ai acte poti aspira la un loc de munca mult mai bun, la credite, la multe altele. Cum ajungi sa ai un loc de munca? Pai, printr-o singura cale: o cunostinta. El te pliaza cu el, el te recomanda, el te lasa acolo daca cumva pleaca. "Sa stii ca romanii intalnesc, din pacate, patura de jos a societatii italiene, pentru ca nu mai acest tip de oameni au curajul sa angajeze la negru, sa nu respecte legile", "Ce vrei sa spui?", "Vreau sa spun ca nu ai de ales, trebuie sa te lasi pe mana unui ticalos, apoi daca vrea acest ticalos, daca-l platesti pe el, iti face acte, astfel scapi, doar asa scapi."

Exista o piata Palazzo (Castelo), ea e invecinata de fostul Palat Regal, o ultima resedinta a regelui Vittorio Emanuel II. Imediat la stanga e Domul din Torino, in una din incaperile lui e vestitul giulgiu a lui Hristos. Acum cativa ani Domul a ars (focul l-a pus o mana criminala), giulgiul a fost a nu stiu cata oara in pericol. Pompierii care au reusit sa ajunga pana la el si sa-l scoata din flacari sunt azi eroi locali. Cupola e inca inconjurata de schele, se reconstruieste. De la acest palat pleaca Via Roma, strada centrala din Torino, la un capat al ei e gara (Porta Nuova). Loc de unde poti cumpara pe un Euro, Romania Libera...

Vineri, comunistii italieni au facut greva. Au umplut orasul de steaguri rosii, de chipuri ale lui Che Guevara. Un postas de pe o motorino striga la un amic, "maine nu-ti mai aduc corespondenta", "De ce?", "Sunt comunist, merg la miting", "Tu nu stii ce e comunismul, eu vin din Romania si stiu foarte bine ce e" "In Romania nu au fost comunistii, ci fascistii rosii...". Saracul om, iese in strada, urla, se agita, pentru un regim ce a umplut cimitire!

***

Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu cerul acesta de pe alte meleaguri, cu cladirile acestea in care sta, ba o contesa, ba un bancher, ba un fericit, ba un nefericit - impreuna inchinatori la zeul Euro...

Si trecea vremea si ajungi sa te obisnuiesti ca esti strain si sarac intr-o tara satula de straini si saraci. Si auzi in urechi: "eu doar pe tine te cunosc acolo...", si te dor mainile cu povara de a purta nu numai visele tale, ci si pe ale altora...

Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu hoinareala printre zidiri si parcuri de vis, sa lalaiesti intr-un concediu prelung si fara plata, sa simti in ceafa ochii celor ce nu vad decat Copoul... "Ai muncit trei ore acolo si totusi cum de stai de o luna si ceva in Italia?"

Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu Mitica, tambalistul din tramvaiul 15, cu romanii din supermercato, care te intreaba firesc: "unde-i esenta de lamaie, pe ce raft e?". Si stii ca jumatate din ei sunt in clipa aceea la furat sau la mancat direct din magazin...

Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu bisericile neoprotestante romanesti, pline, pline la refuz, atat de pline ca te intrebi unde locuiesc toti acestia? Unde muncesc toti acestia? Si te obisnuiesti si cu limbajul lor de lemn, care nu spune nimic, care nu cere nimic, care nu adauga nimic, care se invarte, care se roteste, care nu pune pauza intre propozitii, care tremura, care... nu te intreaba niciodata cine esti? ce poveri porti? ce credinta ai? si unde vei dormi noaptea asta? Si te obisnuiesti si cu acordeoanele lor si cu trompetele lor, si cu burtile lor, si cu comitetele lor, cu baticele lor, cu fustele lungi ale lor...

Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu fraze ca: "eu am venit aici pentru bani". Te obisnuiesti cu dormitul in portinerie, un fel de cusca - platita a portarului. Loc de unde numeri trantiturile de usi, si-l auzi pe vecinul gras, de la doi, cum isi duce cainele afara...

Si trece vremea si te obisnuiesti si cu carabinierii, carora aici li se spune caramba... Si te obisnuesti si cu magazinul de lenjerie intima masculina, unde vanzatorii au o orientare sexuala diferita... Si te obisnuiesti si cu Costica, baiatul din Iasi caruia tocmai cineva i-a furat pasaportul - ca n-are bani e altceva. Si te obisnuiesti ca alaturi de el cari de doua zile mobila. Cari, desi spinarea ta de poet se crispeaza, cari, desi angajatorul injura ca nu intelegi ce-ti cere, cari desi iti da la sfarsit doar 30 de Euro. Cari, dar esti fericit, pentru ca te simti ca intr-o tabara de pioneri. Cari, dar iubita ta iti trimite un mesaj pe celular: "te iubesc!", si ce vrei mai mult?

Cari mobila unui tanar si simpatic italian - care ai fi putut fi chiar tu intr-o alta viata, el iti da bacsis 5 Euro, dar tu ii lasi lui Costica, si asa e amarat.

Si trece vremea si te obisnuiesti si cu stirile proaste de la TV, 23 de mici elevi au murit sub daramaturile unei scoli. Vulcanul Etna iar a erupt...

...

In bucatarie am pus doua poze cu acelasi personaj, personaj oarecum inedit intre cratiti si macaroane: Horia - Roman Patapievici.

Azi am fost la Chestura, pentru permisul meu turistic. Fica batranului la care suntem gazduiti este de acord sa fiu declarat la politie, a facut tot ce trebuie, dar, desi ne-am sculat la 5:00, eu si sotia mea, coada era facuta de cu noaptea (de catre vecinii nostrii intru emigratie, albanezii), si cum politistii italieni nu primesc in cladire de cat 20 de persoane pe zi!, am fost degeaba.

A fost o experienta tare, inca odata sistemul functioneresc al statului te face simti totul ca pe un insecticid, pe cand tu esti un purice. Permisul acesta imi da liniste pentru aceste 3 luni. Am gasit o agentie care contra cost face aceasta treaba, incalcite sunt caile pentru rezolvarea unei situatii.

Am vizitat o localitate Luca. E vestita pentru zidurile ei. Pe aceste ziduri se poate merge si cu bicicleta si cu iubita si cu cainele. Am facut turul orasului pe ziduri, am baut apa de la ciusmea, am mancat biscuiti si ciocolata (fac multe poze, dar cu adevarat developarea lor o voi face in tara).

Voi merge miercuri la Pisa, locul unde turnul este aplecat cu fruntea spre tarana, dar incovoiala lui e banoasa pentru bunii (oare cum se zice?) piseni. Apoi, altadata, voi merge la Vinci, localitatatea natala a lui Leonardo - e la 20 de km de aici. Acum la 18:43 sunt 14C.

Simt, si nu e chiar ciudat, ca nu mai sunt strain aici. Nu ma mai uit la magazine, la strazi, la tot, cu sete si neliniste. Cunosc! Merg si respir normal. E un pas inainte, oare inapoi? Nu simt doruri, desi pleoapele sunt uneori umezite la gandul celor dragi de acasa.

Razboiul: urmaresc evenimentele la radio, in italiana (cu ocazia aceasta - nefericita ocazie - invat ceva, ceva), dar de la ora 20:00 prind pe unde medii Radio Romania Actualitati. Cred ca americani extrag o masea cariata fara anestezie, iar propietarul gurii (lumea araba) nu va uita prea curand mana ce a tinut clestele. Americanii construesc ura unei noi generatii de extremisti arabi, lupa cu o civilizatie pe care nu o cunosc, propria lor civilizatie fiind in deriva. Razboi intre civilizatii, pe o panza de petrol...

...

(din acest punct jurnalul nu a mai fost publicat in SSJ, ca urmare a disparitiei revistei)

M-am intalnit cu Leonardo

Sunt prea batran sau prea nepriceput, dar in fata lui Leonardo da Vinci m-am pierdut. Vineri pe la ora 9:30 am plecat spre Vinci, localitate vestita doar pentru unul dintre locuitorii sai, (Vinci e la doar 20 de Km de Pistoia). Fara surprize, drum bun, multe serpentine. Franco si Paola sunt cu noi, e munte, e racoare, e umezeala. Primul muzeu, ni se pune in maini un soi de telefon...

Asa ar trebui sa sune jurnalul meu, dar iata cum suna jurnalul vostru, azi m-am hotarat sa va las pe voi sa vorbiti:

"Era un film, mai tin minte doar atat. Viata ta poate fi visul altuia. Asa ca de ce nu? Tocmai ascult muzica italiana. Imi place, nu imi place nu am ce face. Mi-e prea lene sa ma duc sa-i cer sa o opreasca. Nu ma deranjeaza, dar mi-e cam indiferent. Asa imi place sa fiu, sau sa ma complac; m-am cam saturat sa analizez. Cica s-ar cam fi imbunatatit a mea situatie. Mi-am gasit de lucru . E vb. sa plec in Suceava, undeva la regia apelor. Lumea spune ca acolo se castiga bine. Nimeni nu stie insa cat. De ce as vrea eu sa stiu acest lucru? Oricum nu lucrez in domeniu. E o pila a lui nu stiu cui si asa am reusit sa intru. Am mintit ca stiu sa lucrez la calculator. Am zis asa caci am facut un an de info la facultate. Poate chiar stiu. Daca stau sa ma gandesc e ce mi-am dorit. Sa traiesc pe cont propriu fara ai mei, pe banii mei si acestia sa nu imi ajunga. Sa stiu ce-i saracia. Nu ca nu as fi stiut si pana acum. Dar asa am chef acum. Am ajuns la concluzia ca imi place sa fiu singura, sa nu ma atasez de cineva. Ma amuza atat de tare tata care tot incearca sa afle de ce nu am un prieten. Eu refuz sa ii spun din simplu motiv ca nu stiu. Hai ca te las, dar nu inainte de ati spune sa ai grija de tine."

##

"Ma tot intreb ce mai faceti, daca va este bine, sper din toata inima ca totul este roz. Azi sint libera, vb aia e 1 dec, si avind mai mult timp m-am gindit sa iti scriu.Tocmai am primit un mesaj de la o prietena din Italia, draga mie, i-am raspuns, si daca tot sint la capitolul - mesaje pt cei dragi din Italia – era inevitabil momentul. Eu sint bine, cel putin incerc sa fiu, astept cu nerabdare sarbatorile, zilele de serviciu imi dau bataie de cap, am nevoie de o pauza pentru a-mi reincarca bateriile. Iasul a inceput sa imbrace haina de sarbatoare, in vitrine au inceput sa apara braduti, ornamente de craciun, cadouri, e fain. Si eu vreau deja sa imi impodobesc bradul, astept cu nerabdare, chiar daca multi imi spun ca nu mai sint un copil. Imi este dor de vremurile trecute, nu traiesc din amintiri, dar imi este dor de acea atomosfera, de momentele faine petrecute cu prietenii. Acum parca fiecare e mult prea grabit, rutina zilnica nu mai lasa timp de altceva, valabil si pentru mine, dar stiu ca timpul nu mai poate fi dat inapoi, insa poate ca e mai bine asa. Insa dincolo de toate astea viata e faina. Voi ce mai faceti? Cami cum se descurca cu serviciul? Chiar daca nu ma cunoaste, nici eu nu o cunosc, doar din poze si din ce mi-ai povestit, transmite-i salutari, si sper ca in curind vom avea ocazia sa ne cunoastem. Aveti grija de voi Domnul sa fie cu voi si binecuvintarile lui sa se reverse zilnic si din belsug peste voi"

##

"... Cum a intrat a vrut sa se aseze jos imediat la o masa insa eu am indemnat-o sa mergem in separeu, cand a ajuns in fata separeului a inlemnit. Nu s-a mai miscat cateva secunde bune (zicand am gresit ca am venit in Iasi). Pana la urma tremurand a intrat si s-a asezat la masa. Din clipa aceea nu a mai avut curajul sa se uite la mine, cu greu la insistentele mele ma privea in ochi. A intrebat cei cu trandafirul acesta si i-am explicat ca acest trandafir fiind singur si din partea unui baiat acesta reprezinta jumatatea incompleta, iar rosu reprezina sangele, viata, activiatate si pasiune. Si am spus urmatoarele: prin acest trandafir doresc sa-ti fac o provocare, daca accepti trandafirul inseamna ca aceepti provovarea daca nu sa nu-l ia. Alegerea trebuia facuta pe loc. L. m-a intrebat si daca refuzam ce faceai? zic luptam in continuare cu si mai multa insistenta. Zambetul ei arata multumirea si placerea cu care savura acest moment. La un moment dat i-am luat mana stanga cu mana dreapta a mea si i-am sarutat-o, a vrut sa traga mana dar nu a putut, acest lucru emationand-o si mai tare (deveneam tandru si foarte romantic)"

##

"Mie nu prea imi place seminarul de istoria limbii romane, desi facem cu o profa foarte tare si desi studiem texte interesante. Dar de la o vreme studiem numai texte, pasaje din Sfintele Scripturi. Astazi am studiat un pasaj din Coresi - TETRAEVANGHEL - , mai precis pasajul din Ioan care relateaza despre Nunta din Cana Galileii. Care e revelatia? Cind am ajuns la locul in care Mintuitorul i se adreseaza Mamei Sale cu cuvintele pe care noi le stim prea bine "... femeie ce am de-a face eu cu tine? Nu mi-a sosit inca ceasul...." am ramas surprins... ca lovit de o maciuca in cap: in romana veche textul suna asa: Ce e mie si tie, muiare? N-au venit ceasul mieu. Structura care in Romana moderna suna exact asa: Ce ma priveste pe mine si pe tine femeie? Nu mi-a venit inca ceasul. Surprinsi? Pai ar fi bine sa fiti pentru ca de la "ce am de-a face eu cu tine femeie?" pina la "ce ma priveste pe mine si pe tine femeie?" este o distanta semantica de multe mii ani lumina. Cind i-am spus profesorului despre varianta pe care o citesc eu.... a ramas mai socata decit mine. Ea cunoaste si textul din greaca. Si intre a-l crede pe Bartolomeu Anania cu noua lui traducere, pe Coresi, pe Varlaam si pe restul carturarilor romani care au tradus textul Bibliei in graiul romanesc si pe Cornilescu, de cealalta parte (fiindca calitatea de intelectual te sileste sa vezi astfel lucrurile ) eu inclin sa ii cred pe cei dintii. Ce ramine din predicile despre duritatea Domnului nostru Isus Hristos fata de Mama Sa, din toate interpretarile savante sau din in genioasele tentative de a sonda ce era in mintea Mintuitorului cind a spus asta, sau ce grozavie a spus Maria de a primit un asemenea raspuns???? Nimic. Poate un suris de usurare... sau vorba lui Fundoianu: Un cascat in amurg. Ce inseamna lectura comparatista a Bibliei???? Uite ca foarte mult !!!!! Domnul sa binecunteze Scoala Romaneasca."

##

"Oricum acum am trecut spre plaiurile batranetii la cei 19 ani ai mei ce se vor transforma in 20, 21, etc. si nu mai tin cont de ei. Nu imi trebuie Paltinisul... cel putin doar o vila in el... cat despre Noica il am la biblioteca... totusi am nevoie doar de atmosfera aceea de perpetua incordare si surescitare ce domnea pe ste linistea aceea. Probabil atmosfera nu era de la natura, ci de la mine."

##

"Dragii nostri, in afara de emotii, nerabdare, multe noutati nu avem! Vremea este relativ placuta cel putin pina acum cu limite de 5-12 grade. Ideea unei participari la o revista romaneasca a comunitatii romanesti sau chiar la un post de radio local cred ca ar fi o activitate care ti-ar veni ca o manusa. In rest ce sa va spun, bucurati-va de frumusetea lumii!"

M-am intalnit cu Leonardo

Era o camera in muzeu, o mica camera cu oglinzi, doar cu oglinzi, era o camera doar din oglinzi, 8 oglinzi uriase. Ma vedeam in zeci de exemplare. Iata-l pe Edi cel fericit, iata-l pe Edi cel trist, iata-l pe Edi barbat sau copil, sau cu burta, sau cu vise, sau cu negura.
Va iubesc!

Edi

...

Se pare ca ultimul meu jurnal a starnit diverse reactii, de la, "si totusi ce mai e nou cu tine?", la, "mesajul meu n-ar fi trebuit sa-l scrii". Asa stand lucrurile revin cu fapte si intamplari.

Vineri, asadar, am fost la Vinci. Intalnirea mea cu Leonardo a fost putin cam rece. In fata operei lui, (cel putin in fata a tot ce era expus acolo) e nevoie de o minte inginereasca, in nici un caz de una de "fost poet". Vinci e modelul de comunitate rurala ce traieste doar din turism, si nu unul oarcare, ci un turism legat de Leonardo da Vinci. "Vinceni" au pus toate rotile, toate strungurile, toate oalele, toate armele, toate butoaiele si toate desenele impreuna si astfel au facut un muzeu, o biblioteca, o sala video, o sala de internet, o sala de auditii sau conferinte. Cel mai mult mi-au placut aripile uriase, (probabl o copie) ale masinariei cu care Leonardo si-ar fi dorit sa zboare. Leonardo deborda de energie si imaginatie. Am simtit aceasta privind la tot ce-l preocupa. Un ultim gand, ma intreabam, oare cum ar privi el lumea azi, in mileniul III?

Sambata am fost la Prato, (stiti voi orasul acela aproape chinezesc) in vizita la Fiorella, (o buna amica italianca). Depasite fiind mancarurile si pastele, (nelipsitele paste italienesti) dulceturile si alte acareturi, stam de vorba. Apare si Irina, ucrainianca, de felul ei, care spune: "Voi romanii aveti sansa de a calatori liber in Europa, noi nu. La noi trebuie sa ai peste 45 de ani ca sa poti calatori liber". Imi spun, "nu credeam sa fim noi, romanii, invidiati de cineva", iata ca in fapt, (ca sa nu zic - in fatto) suntem. La plecare intalnim femeia de care are grija Irina, are 93 de ani. Este in curte, imi da mana si imi spune cu suficienta cochetarie, "am 93 de ani". Ati fost priviti in ochi de cineva care are aproape 100 de ani? E tulburator! Un ultim gand, ma intrebam, oare cum priveste ea lumea azi, in mileniul III?

Luni am fost la Chestura, (stiti voi institutia aceia numita Politia, care te tot pune pe drumuri. Nu am reusit sa facem mare lucru, desi ne-am sculat devreme. In schimb am cunoscut un cuplu, el italian, (profesor), ea moldoveanca. Simpatici. El pentru prima data pus in situatia de a sta la o asemenea coada, si in plus, langa "asemenea" oameni, albanezi, marocani, romani, filipinezi. Ea spune: "Noi moldoveni nu avem la Chisnau o ambasada a Italiei, trebuie sa mergem la Bucuresti. Si stiti voi cum suntem tratati la Bucuresti? Ce bine e de voi, apropo, cat mai costa un apartament in Iasi?". Iata un alt popor care ne invidiaza! "Profesorul" imi pare o persoana delicata, e putin stanjenit de tot ce se intampla aici in fata Chesturii. Imi zic, iata un alt cuplu care nu se stie cum e zidit, cum e adunat si cat va dura. Marti am fost in Firenze. Am asteptat-o pe Finica, (o femeie cu o gramada de probleme, pe care incercam s-o ajutam plasand-o intr-o familie aici in Italia). Autogara din Firenze, Atlassib-ul e parcat, dezordine, tiganeala, pachete, strigate. Miroase a aer proaspat romanesc...

Edi

...

Despre SSJ

Alin Cristea: "Saptamina trecuta, intr-un schimb de mesaje cu Daniel Bud, ii spuneam cit de mult imi lipseste SSJ, mai ales discutiile dintre noi. Si el si-a exprimat aceasta opinie. Nu te gindesti totusi sa reiei SSJ, poate o data pe luna? Nu cred ca ti-am spus, insa inca din luna mai ma gindesc la un numar din confesional@ despre revistele decedate. Atunci ii scrisesem despre aceasta lui Bojan Dragomir (sper ca nu am combinat doua nume), cel care editase Alo. Ce zici, acem un numar despre SSJ, o mica istorie, o privire analitica asupra activitatii lungi de 4 ani, cu opinii si de la altii, cum ar fi Dan Bud sau ce propuneri mai ai tu?"

##

Aretta Bazdara: "salut . ce mai faci ...???????? bine eu sunt in italia si sunt bine . vii de craciun in torino ??????????? imi este asa dor sa scriu ... sa ma fac auzita . poate am asa multe de spus . as vrea sa fac o revista aici in torino . poate suna a vis ...tu ai putea scrie ???????????. poate vii in torino . te salut cu drag pa"

##

Dragii mei, am iubit enorm SSJ-ul. Pentru mine a fost refugiu, caldura, prietenie, idee, visare, comunicare. Azi nu mai e, azi nu mai pot face nimic. E un exercitiu de viata, desi ce rost au aceste exercitii daca nu se inteleg pildele ce vor sa le spuna. Probabil, in acest caz, talcul pildei este: ce bine ne este azi, (ex-SSJ-istilor) cand suntem anonimi, comuni, tacuti, cuminti.

Sarbatori linistite!

Edi

...

Dragul meu jurnal,

Stiu ca nu am scris de ceva zile, am amanat intentionat, am vrut sa treaca putina vreme ca sa se limpezeasca cateva lucruri. Si iata ce e limpede pana acum, Camelia are un nou permis de munca in Italia, pentru un an, (asta dupa o noapte petrecuta in fata Chesturii, loc unde am stat cu niste albanezi - ca astfel sa aflu ca in tara lor exista o mica regiune locuita de romani, si nu de azi, de ieri, ci de multa vreme - dar asta este o alta poveste). Ieri, la Firenze, Camelia a semnat contractul de munca, (practic de colaborare) cu asociatia nevazatorilor, si astfel pentru un an si ceva putem discuta de #### de Euro pe luna, (nemultumirea este ca acest contract nu poarta titlul de "contract cu timp nedeterminat", asfel sa fie de folos la documentatia pentru reintregirea familiei si la documentatia pentru reinoirea permisului de munca - pentru ca in fata sus amintitei Chesturi altfel nu valoreaza - cine vrea sa traiasca in Italia va pricepe repede ce hatisuri adiministrative sunt aici pentru straini). Ne-am adresat Paolei - amica italianca - sa facem repede un astfel de contract "nedeterminat" - putin fictiv, dar mult ajutator. Din ianuarie va trebui sa platim chirie, ei bine, chiria este, in lei, de 20 de milioane pe luna...

##

Se pare ca ieri sora mea a nascut un baietel.

Raman dator cu multe lucruri si multe impresii. Da, Italia de Craciun este mult luminata. Da, se fac cumparaturi cu "vagonul". Da, azi facem si noi o salata "beuf" -nu stiu cum se scrie, dar pricepeti voi, sarmale am zis ca nu. Da, am fost din nou la Firenze sa astept pe Mirela, o alta fata ce o plasam intr-o familie de italieni, (pentru o luna - si pentru un castig de 600 de Euro). Da, Seb, amicul meu din Iasi, face sarbatorile in spital. Da, am gasit o pizzerie unde chiar se face pizza. Da, am gasit un net de unde se poate telefona in Romania extrem de eftin. Da, avem si noi un mic bradut de "Natale", l-am primit cadou. Da, am primit si am facut cadouri. Da, va iubesc!

##

"Taiasca Republica Populara Romana!", asa striga un batranel italian intalnit ceva vreme in urma, "de ce striga asa, intreb pe C.", "pai in tinerete a fost la Bucuresti... si a trait o poveste de amor..." Asadar, Traiasca...

Edi

...

Au trecut trei luni, peste cateva zile voi pleca acasa, (desi aici e din ce in ce mai mult acasa pentru mine), in acest ultim mesaj nu voi povesti prea multe. Ramane mereu ca necuvintele sa spuna mai mult. De Craciun am fost in Firenze, micul babilon sarbatorea pe Mos Gerila, pe Mos Craciun, pe Babbo Natale, si rar de tot pe Isus. Orasul artelor era putin luminat, putin impodobit, trufas cu faima sa, nici ca mai avea nevoie. Nu sunt italian, nici imigrant, caut de munca, dar caut si de viata, caut si de Iasi. Nu port medalii occidentale, nici portofelul plin, sunt ros si rupt, citesc putin, din cand in cand mi-e dor de tinerete...

##

Am sunat, de la acest net de unde scriu, in dragul meu Los Angeles, la verisoara mea. Acolo era noapte, repeta mereu, plina de emotie: Edi, Edi, Edi. Numele meu. Cine sunt eu, cine poarta acest nume? Uneori eu sunt voi, sunt Mircea, sunt Sabina, sunt Ionatan, sunt Simona, sunt Tudor. Si astfel sunt fericit si indragostit, sunt trist si obosit, sunt aproape de botez, de baptistii de pe Sararie, sau cu-n proaspat punc in brate. Domnul cu voi, ne auzim prin aprilie, mai,

Edi

...

Sunt un om destul de ascuns, si pentru mine a scrie ramane un moft, adevarul este: ceea ce traiesc cu adevarat nu stiu a scrie. In aceasta suprema realitate si-n acest nu stiu a scrie se afla multe si exceptionale trairi, si anume, bucurie, tandrete, rasete, ceaiul de dimineata, spalatul vaselor, planuri, mangaieri, painea si cutitul, "bubulutza" sau "bumbulina" sau "iubitica" - Camelia.

Sunt un om destul de ascuns, si pentru mine a rosti ramane dificil, adevarul este: ceea ce traiesc cu adevarat ramane nerostit. In aceasta suprema si incalcita realitate si-n aceasta mutenie a mea se afla multe si exceptionale clipe -cuvinte, si anume, gingasie, asteptatul in statie, masajul talpilor, turta dulce, stersul prafului, alte planuri, nu avem bani, vrem o fata Smara, "vulpitza" sau "vulpoitza" sau "iubitica" - Camelia.

Sunt un om destul de ascuns si speriat, si pentru mine a trai e emotie si nu fapte, adevarul este, ceea ce traiesc cu adevarat ramane doar in doi (Trei)

Sunt turist, dar sunt si in cautare de munca, si sunt si in cautare de mine. Incerc sa respect regulile (permis turistic, intoarcerea acasa la expirarea vizei, etc), nu e usor.

Linkuri:

Eduard Orasanu - Chris/Moldova Gospel

Eduard Orasanu - De ce plangi... (Scurta meditatie de Pasti)

Eduard Orasanu invita la dialog pe Claudius

Eduard Orasanu invita la dialog pe Ionatan Pirosca

Aa - Harta blogului - Explicatii "pas cu pas" despre SSJ