Nr. 146 / 19 Noiembrie 2002, Iasi - Romania
Haloween sau Ziua Mortilor?
Texte scrise de: Sabina Dodan, Aretta Bazdara si Ionut Apostu
Introducere
Ca de cativa ani incoace au aparut noi modalitati de entertainment nu mai este nici o noutate. Si ce este mai usor decat sa importi totul fara a-ti pune problema de ce?, in ce imprejurare?, cu ce scop? si asa mai departe. De fapt pe cine intereseaza atat timp cat oamenii se simt bine, mai uita o clipa de moarte, paradoxal, in romaneasca “Zi a mortilor”. In ce consta de fapt aceasta sarbatoare aparuta, sau mai bine spus mediatizata atat de mult? Care este semnificatia ei? Difera de la o zona geografica la alta. La noi, la romani, aceasta consta in aprinderea de lumanari pe morminte, se aduce mancare pentru cei morti, “pentru a se simti mai bine”… Ce este mai simplu, sa importi cu totul sau sa inventezi? Cu siguranta mai usor este sa iei de-a gata, fara sa-ti mai bati capul cu detalii… Halloween, Holy Evening, Ziua Mortilor…
Sabina Dodan
Stia si bunica de Halloween?
Eram micuti si bunica ne punea sa scoatem samburii din bostanii portocalii si rotunzi, ne arata cum sa le facem ochi, nas si gura si ne dadea din lumanarile stranse ca sa le aprindem in interior. Era o distractie teribila, concuram intre noi pentru a face cel mai frumos bostan si asteptam sa fie noapte ca sa iesim cu ei pe ulita. Erau tortele in jurul carora stateam pana ne prindea dimnieata... Bunica nu stia de Halloween, stia insa cata bucurie ne facea, era suficient.
Nu pot sa uit Halloween-ul de anul trecut, americanii in doliu si aceasta sarbatoare sinistra, ei n-aveau nevoie de-o sarbatoare-a razbunarii, ci de-o sarbatoare a pacii. E in fond o sarbatoare traita cel mai intens de americani si preluata de europeni pentru distractie. Eu nu mi-am batut niciodata capul s-o inteleg, in afara de Craciun si Pasti, "sarbatori dumnezeiesti", nu recunosc sarbatorile create de om. Ce nu-mi place e ca romanii incearaca sa si-o insuseasca, ca de altfel multe alte lucruri neintelese si preluate prin "legea maimutei imitatoare".
Ca si radacini, sarbatoarea avea o denumire mai frumoasa, "Holy Evening" si se referea la seara tuturor sfintilor, acum ea nu-i decat un prilej pentru copii de-a se masca si "colinda de la casa la casa", un prilej pentru negustori de-a-si vinde bine mastile si costumele. Pentru mine, nu-i mare sarbatoare, e doar o zi, sunt zile simple din care-mi place sa fac sarbatori, in fiecare zi e-o zi buna de-a face din viata nostra o sarbatoare-n ceruri.
(textul acesta se poate citi si in “Sabina Dodan - Texte publicate in dosarele SSJ”)
Aretta Bazdara
Dezamagita de lumea in care traiesc nu pot intelege pornirile ei bizare. Prin ce sentimente banale si anormale isi construieste societatea valorile? Am nimerit intr-o lume care mereu si mereu ma izgoneste, sa ma simt ca picata de nu stiu unde! Sa sufar in fata pornirilor sale incorect desenate, sa judec si poate in ultima instanta facindu-i jocul sa urasc!? Ce minte bolnava cauta bucurie intr-o sarbatoare care dezumanizeaza, care intaraste prapastia intre normal si anormal. Eu inca mai caut zine la geam si imi fug ochii dupa printi imaginari. Stiu acum ca nu voi gasi niciodata ce caut... ca nu voi trai cum visez dar refuz categoric sa ma scald ca un nebun in normalitatile acestei lumi. Cum inventeaza omul sarbatori care strimba inima... Traim intr-o lume bizara, iubitoare de anormal si care cerseste inconstient prezenta raului. Nu mai exista povesti, nu mai sunt visatori. O lume rationala care nu mai crede in minuni, care nu mai face acte totale, o lume rationala care se multumeste sa guste cu tupeu din ce e mai urit, o lume care se culca linistita in bratele diavolului luindu-l drept inger...
"am obosit sa caut... dezamagirea e atit de chinuitoare si ma tem ca nu se va gasi cineva care sa ma inteleaga..."
(textul acesta se poate citi si in "Aretta Bazdara - Istoria SSJ-ului in sase desene")
Ionut Apostu
Pod de flori
Un cortegiu de oameni se indreapta spre cimitir. Parca sfideaza moartea pentru a invita pe cei dragi ce au trecut la cele vesnice sa li se alature in drumul spre casa pentru a se bucura de acea zi a lor. Un drum presarat cu flori, un cortegiu de oameni ce canta, ignorand prezenta mortii. Un drum intre cimitir si restul orasului, o punte intre doua lumi, intre certitudine si incertitudine, intre blazare si ignoranta, intre moarte si viata.
O actiune ce la prima vedere parca nu are de-a face cu “having fun”. Este mai degraba un moment in care te gandesti la cei dragi. Un import peste triburile bastinase, care numai ei stiau ce anume celebrau. Au venit crestinii si au crestinat absolut totul: sarbatori, obiceiuri, traditii si asa mai departe. Te mai miri de tot felul de paganisme existente in ritualurile actuale bisericesti. Se pare ca efectul a fost cu dus-intors, efectul fiind simtit astazi dupa sute de ani.
Igonranta a facut ca o sarbatoare pagana sa fie asimilata atat de usor de dragul entertainment-ului. Anul acesta am ramas uimit vazand pe strada grupuri de tineri costumati pentru Halloween, nicidecum pentru “Ziua mortilor”. Aceasi culturalizare fortata, aceleasi obiceiuri imbracate in haine noi… Am ramas uimit sa vad cata mediatizare a suferit aceasta zi de 31 Octombrie.
Un pod de flori intre locuinta mortilor si locuintele celor vii. Care sa fie vii, care sa fie mortii? Un pod pe care ai dreptul sa treci numai daca faci parte dintr-o categorie. Nu se face rabat nicicum. Mergi ori intr-o directie ori in cealalata. Un pod ce perimte mortilor sa vie in lumea viilor si viilor sa intre in lumea mortilor. Certitudinea este ca ai toate sansele sa te pierzi pe acest pod. Sa fie oare prea multe flori? Sa ignori mortii intr-atat incat sa nu realizezi ca te indrepti spre lumea celor vii? Cu siguranta cortegiul isi are rostul lui.
Un cortegiu de oameni. Ei canta, anunta intrarea lor in locuinta mortilor. Presara flori pentru ca mortii sa stie sa se intoarca in lumea ce odinioara i-a acaparat cu atata nonsalanta. O lume ce te face sa uiti de fond si iti ofera doar buimaceala formei. O forma transformata, o forma data dupa vreme si dupa cultura. Ce este bun la altii se potriveste si la noi. Paganisme au fost si vor mai fi de acum inainte. Ideea este sa reusim sa ne descotorisim de fond…
Un cortegiu ce merge agale spre locuinta mortilor. Morti ce privesc cu atata uimire aceasta intreaga procesiune. Singurul lor regret este ca nu au cum sa se bucure de atata atentie…
(textul acesta se poate citi si in "Ionut Apostu - Sunt tanar 'alte texte'")
Hyde Park
Roxana Gacea - Cervantes
Alina Simion - O ultima intrebare: Eu ce astept?
Daniel Bud - Octombrie 31
Eduard Orasanu - Jurnal florentin
Alin Cristea - Exercitii de admiratie Steven Spielberg
Roxana Gacea
Cervantes (VI)
Aruncand o privire in ograda vecinului, americanii au „imprumutat” sarbatoarea Halloween de la mexicani. Ziua dedicata mortilor este, de fapt, un ritual vechi de peste 3500 de ani preluat de la civilizatiile azteca si maya. Initial se celebra in luna august, dar Spania catolica, din dorinta sa de a crestina tot ceea ce era de natura pagana, a schimbat data pe 1 si 2 noiembrie, ca sa coincida cu Ziua Tuturor Sfintilor, numita “Hallowsmas”.
Sarbatoarea pagana era inchinata zeitei mortilor, Mictecacihuatl, despre care se spunea ca murise la nastere. Aztecii credeau ca in timpul acestei sarbatori mortii se intorceau sa-i viziteze pe cei vii. Dupa moarte sufletele lor mergeau pe un taram numit Mictlan, unde nu faceau nimic altceva decat sa astepte aceasta sarbatoare, cand se puteau intoarce sa-i vada pe cei dragi. De aceea, in ziua de azi mexicanii isi sarbatoresc, de fapt, cu aceasta ocazie rudele si prietenii morti. Intreaga sarbatoare nu este decat pentru ei: li se pregateste mancarea, muzica, lucrurile preferate. In fiecare casa mexicanii aranjeaza un mic altar pe care aseaza lumanari, flori, fotografii, obiecte care au apartinut mortului, alaturi de traditionalele masti “calacas”, pe care rudele trebuie sa le poarte in timpul serbarii si un craniu facut din zahar, pe care este inscriptionat numele mortului si care trebuie mancat de o ruda sau de un prieten.
Aparent un eveniment trist, mexicanii celebreaza cu mare bucurie “El día de los muertos”; pentru ei moartea nu este un sfarsit, ci o continuare a vietii pe taramul celalalt, de aici si spiritul degajat cu care este intampinata sarbatoarea.
(recomandam a se vedea: "Roxana Gacea - Galeriile 'spaniole' ale SSJ-ului")
Alina Simion
Motto:"De rupi din codru o ramurea
Ce-i pasa codrului de ea?
Ce-i pasa unei lumi intregi
de moartea mea?" (G. Cosbuc-Moartea lui FULGER)
E atat de multa lume, sus pe mal, incat nu o pot cuprinde. E atat de usturatoare insistenta ochilor ei incat sangele mi se scurge din vene. In deznadejdea mea incerc sa privesc spre mal. De aici, de unde sunt, nu te zaresc prin multime. Daca as fi prin multime, acolo sus, tot nu te-as zari. Tu nu esti, degeaba eu sper. Privita de sus, de pe mal, sunt o razbatatoare. Eu stiu ca se inseala. De cate ori a avut lumea dreptate?
Lumea e sus. Asta o stiu. Mai stiu si ca eu sunt aici, jos. Aici - jos ai crede ca vorbesc despre o prapastie. Aici - jos nu e decat peretele unei stanci de care se izbeste marea. De fapt intre stanca si mare sunt eu. Privita de sus s-ar zice ca am indarjirea de a invinge neinvinsul. De aici, de unde sunt eu, nimeni nu ma poate vedea mai real decat mine. De aici, cat ma pot privi, eu am rani. Mainile ma dor, genunchii imi sunt ciuntiti si sincer iti spun ca nu mai rezist. Aici, cu mine nimeni nu e prietenos, nici stanca, nici valurile si nici macar albatrosii. De ce spune lumea ca natura e frate cu noi?
Nu-mi mai ramane dacat sa tip. Si tip. Nu ma aude nimeni. Natura nu vrea sa ma auda careva. "E rea natura" imi zic. Gresesc, e vorba de ineficienta comunicarii in societate, ar fi o idee mai plauzibila. Si iar ma amagesc.
Intre timp, cat am inceput din nou sa cuget, nimeni nu a incercat sa ma salveze. Ei cred ca nu am nevoie
Tu unde esti? Daca te-as zari macar in amintirea mea, as prinde aripi si as invinge natura. As urca pana sus si lumea m-ar felicita. N-ar sti ea motivul, impulsul hotararii mele. Atunci as primi lauri si m-ar iubi. Ar fi o iubire pamanteana. Si tu m-ai iubi. Daca de aici, de unde sunt, m-as arunca in mare as face-o caci ma fascineaza marea. As face-o pentru mine. Si lumea m-ar condamna. Ar crede ca m-am aruncat in mare pentru tine. Ironia sortii. N-ar sti nicicand ca a fost al meu vis, a mea placere. Si atunci nu m-ar mai iubi. Nici tu nu m-ai mai iubi.
O ultima intrebare: Eu ce astept?
(textul acesta se poate citi si in "Alina Simion - Privirea 'alte texte'")
Daniel Bud
Octombrie 31
Engleza: In campus
[Romana: in spatiul destinat dormitoarelor studentesti] Ziua copiii s-au jucat impreuna. Noaptea se lasa de cu seara. Blana de tigru si lina de miel le ascund chipurile vesele. Iesim cu doua galeti iluminate, pictate cu un zimbet stirb pe forma rozalie de bostan. Conturul aleii e trasat de luminari fixate intr-un pumn de nisip presarat pe fundul unor pungi albe de hirtie. Ne inscriem la cortul imbracat intr-o ceata feerica ancorat intre dormitoarele studentesti: nume, biserica, numar de copii. Primim harta comorilor ascunse. Tabara pieilor rosii e in dormitorul Kappa, corabia piratilor in Sigma, aventurile din tunelurile vesele in Lambda, vinatori interstelari in Phi si padurea adormita in Omega. Traim clipa intr-un mozaic de chipuri si culori, lumini si umbre, uniforme de celofan si masti de aluminiu, palarii si pelerine medievale, ingerasi si zine fermecatoare, vrajitori, popi si umbre de vampiri alunecind prin tuneluri macabre, intunecate pesteri sau orbitoare colturi de rai. Ateliere si concursuri exista in citeva demisoluri: nimereste piratul din corabie, picteaza-ti bostanul, minigolf cu premii caramelate. Culoarele reflecta decorativ tema fiecarui dormitor. Antreul apartamentelor deschise sunt acum dughene sau stufarisuri impodobite cu dulciuri pazite de trubaduri sau cosinzene. In spatiul dintre dormitoare ne odihnim la o ciocolata calda in racoarea dintre luni. Copiii iau un baton de ciocolata din galeata.
Salutare Ion! Ai trei copii frumosi! Cum iti merge lucrarea in biserica? Gatit ca-n basm campusul fermeca toti copiii. Doua ore mai tirziu tintim spre casa carind galetile pline de dulciuri. A doua zi copiii se joaca impreuna. Zaresc in iarba un balon spart. Isi aduc aminte de zine si vor sa le revada. Suntem la inceput de noiembrie. Le spun sa astepte un an.
(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)
Eduard Orasanu
Jurnal florentin
A trecut prima saptamana torineza, vremea doar intr-o singura zi a fost de toamna neagra si rea, in rest termometrul inca sta la 15 grade C.
A fost o saptamana dificila, am cunoscut ieseni plecati din tara de 9 ani, de 5 ani, de o luna. Stau in apartamente cate 10 persoane... Ma framanta lipsa de "piesaj", de sentimente, de povesti de pe fete, de pe chipuri. Totul se impietreste, totul se ascunde, totul se camufleaza.
Mi se spune, iata, acest baiat este integrat, a fost greu, dar acum se descurca aici. Integrat? Am impresia ca de fapt asist la o dezintegrare. Sigur, intr-o zi ajungi sa mananci scoici intr-un restaurant chinezesc (loc unde chelnerita te cunoaste si-ti zambeste pe chinezeste). Apoi ajungi sa stii ca in parcul acela micut se intalnesc penticostalii romani, familii insingurate si putin pierdute. Apoi stii ca tipul acela se ocupa de combinatii (poti aduce ceva antichitati din tara?). Si stii ca aproape fiecare menajera angajata "la negru" se loveste de virilitatea masculina - cea pofticioasa, chiar daca batranelul are 70 de ani, intelegi, vrea sex pe romaneste. Umilinta, teama de-a nu pierde slujba, ce sa fac?
Da, se pare ca italienii sunt activi sexual chiar si la varste la care nu ai crede. Apoi sa nu uitam de bataile intre romani, vineri a fost una chiar in blocul acela pe jumatate plin de mioritici. Se bat pentru ca beau. Beau si se imbata. Ce-ar fi sa vina Carabinieri? Jumatate din bloc ar pleca spre Curtici... Nu credeam ca exista o fizionomie de roman. Merg pe strada si zic: omul acesta e roman. Pe la colturi auzi sfasietoarele acordeoane, te smintesc, te induioaseaza. Da, e rom, dar e om si el, si apoi vine din Pantelimon sau Ferentari.
De fapt ce fac romanii aici? Barbatii lucreaza in constructii, vand in piata sau cara mobila (acestea toate se pot face fara acte). Se pare ca o piata din Torino e plina de vanzatori romani. Femeile sunt menajere. Daca ai acte poti aspira la un loc de munca mult mai bun, la credite, la multe altele. Cum ajungi sa ai un loc de munca? Pai, printr-o singura cale: o cunostinta. El te pliaza cu el, el te recomanda, el te lasa acolo daca cumva pleaca. "Sa stii ca romanii intalnesc, din pacate, patura de jos a societatii italiene, pentru ca nu mai acest tip de oameni au curajul sa angajeze la negru, sa nu respecte legile", "Ce vrei sa spui?", "Vreau sa spun ca nu ai de ales, trebuie sa te lasi pe mana unui ticalos, apoi daca vrea acest ticalos, daca-l platesti pe el, iti face acte, astfel scapi, doar asa scapi."
Exista o piata Palazzo (Castelo), ea e invecinata de fostul Palat Regal, o ultima resedinta a regelui Vittorio Emanuel II. Imediat la stanga e Domul din Torino, in una din incaperile lui e vestitul giulgiu a lui Hristos. Acum cativa ani Domul a ars (focul l-a pus o mana criminala), giulgiul a fost a nu stiu cata oara in pericol. Pompierii care au reusit sa ajunga pana la el si sa-l scoata din flacari sunt azi eroi locali. Cupola e inca inconjurata de schele, se reconstruieste. De la acest palat pleaca Via Roma, strada centrala din Torino, la un capat al ei e gara (Porta Nuova). Loc de unde poti cumpara pe un Euro, Romania Libera...
Vineri, comunistii italieni au facut greva. Au umplut orasul de steaguri rosii, de chipuri ale lui Che Guevara. Un postas de pe o motorino striga la un amic, "maine nu-ti mai aduc corespondenta", "De ce?", "Sunt comunist, merg la miting", "Tu nu stii ce e comunismul, eu vin din Romania si stiu foarte bine ce e" "In Romania nu au fost comunistii, ci fascistii rosii...". Saracul om, iese in strada, urla, se agita, pentru un regim ce a umplut cimitire!
***
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu cerul acesta de pe alte meleaguri, cu cladirile acestea in care sta, ba o contesa, ba un bancher, ba un fericit, ba un nefericit - impreuna inchinatori la zeul Euro...
Si trecea vremea si ajungi sa te obisnuiesti ca esti strain si sarac intr-o tara satula de straini si saraci. Si auzi in urechi: "eu doar pe tine te cunosc acolo...", si te dor mainile cu povara de a purta nu numai visele tale, ci si pe ale altora...
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu hoinareala printre zidiri si parcuri de vis, sa lalaiesti intr-un concediu prelung si fara plata, sa simti in ceafa ochii celor ce nu vad decat Copoul... "Ai muncit trei ore acolo si totusi cum de stai de o luna si ceva in Italia?"
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu Mitica, tambalistul din tramvaiul 15, cu romanii din supermercato, care te intreaba firesc: "unde-i esenta de lamaie, pe ce raft e?". Si stii ca jumatate din ei sunt in clipa aceea la furat sau la mancat direct din magazin...
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu bisericile neoprotestante romanesti, pline, pline la refuz, atat de pline ca te intrebi unde locuiesc toti acestia? Unde muncesc toti acestia? Si te obisnuiesti si cu limbajul lor de lemn, care nu spune nimic, care nu cere nimic, care nu adauga nimic, care se invarte, care se roteste, care nu pune pauza intre propozitii, care tremura, care... nu te intreaba niciodata cine esti? ce poveri porti? ce credinta ai? si unde vei dormi noaptea asta? Si te obisnuiesti si cu acordeoanele lor si cu trompetele lor, si cu burtile lor, si cu comitetele lor, cu baticele lor, cu fustele lungi ale lor...
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu fraze ca: "eu am venit aici pentru bani". Te obisnuiesti cu dormitul in portinerie, un fel de cusca - platita a portarului. Loc de unde numeri trantiturile de usi, si-l auzi pe vecinul gras, de la doi, cum isi duce cainele afara...
Si trece vremea si te obisnuiesti si cu carabinierii, carora aici li se spune caramba... Si te obisnuesti si cu magazinul de lenjerie intima masculina, unde vanzatorii au o orientare sexuala diferita... Si te obisnuiesti si cu Costica, baiatul din Iasi caruia tocmai cineva i-a furat pasaportul - ca n-are bani e altceva. Si te obisnuiesti ca alaturi de el cari de doua zile mobila. Cari, desi spinarea ta de poet se crispeaza, cari, desi angajatorul injura ca nu intelegi ce-ti cere, cari desi iti da la sfarsit doar 30 de Euro. Cari, dar esti fericit, pentru ca te simti ca intr-o tabara de pioneri. Cari, dar iubita ta iti trimite un mesaj pe celular: "te iubesc!", si ce vrei mai mult?
Cari mobila unui tanar si simpatic italian - care ai fi putut fi chiar tu intr-o alta viata, el iti da bacsis 5 Euro, dar tu ii lasi lui Costica, si asa e amarat.
Si trece vremea si te obisnuiesti si cu stirile proaste de la TV, 23 de mici elevi au murit sub daramaturile unei scoli. Vulcanul Etna iar a erupt...
(recomandam a se vedea: "Eduard Orasanu - Jurnal florentin")
Alin Cristea
Exercitii de admiratie: Steven Spielberg
"Cineast cu talent de magician, minte de businessman si suflet de copil" (Dictionar de cinema, 1997), "un campion al filmului de actiune" (L. Preston), fie thriller, SF sau de aventuri exotice, sase dintre peliculele sale aflandu-se in fruntea listei titlurilor cu cele mai mari incasari din toate timpurile, in prezent Steven Spielberg este considerat omul cel mai puternic de la Hollywood. In 1994 Steven Spielberg, Jeffrey Katzenberg, fostul director de la Disney si magnatul din lumea muzicii David Geffen au intemeiat studiourile Dreamworks SKG (Shrek, Furnicutze).
"Probabil mai mult decat oricare creator de filme reprezentativ, de la zilele glorioase ale Noului Val Francez incoace, Spielberg foloseste pe larg reflexivitatea si intertextualitatea pentru a adanci semnificatia filmelor sale. […] Pentru Spielberg, aceasta strategie este pusa in evidenta de aluziile semnificative din filmele sale si cititatele din alte filme, TV, si alte realizari culturale populare folosite pentru a crea noi semnificatii si pentru a oferi perspective tematice." (Roger Ebert)
Intalniri de gradul trei (1977)
"Fara a avea perfectiunea sau profunzimea vizuala a filmului 2001: o odisee spatiala al lui Stanley Kubrick, fantasticul divertisment al lui Spielberg este - dupa filmul lui Kubrick - cea mai impresionanta aventura cinematografica in domeniul stiintifico-fantastic. Kubrick cauta apocalipsul, Spielberg, doar epifania." (G. Stewart) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
E.T. Extraterestrul (1982) - nominalizare Oscar pentru regie
"E.T. a devenit un fenomen cultural fara precedent, ridicand stacheta comerciala la noi cote si facand din eroul sau cu ochii holbati cel mai popular insemn al Americii anilor '80. [...] Un film raspunzand, asemenea majoritatii filmelor lui Spielberg, nevoii umane elementare de miracol, mister, de ceva dincolo de obisnuitul vietii cotidiene." (Derek Winnert) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Lista lui Schindler (1993) - Oscar pentru cel mai bun film, Oscar pentru regie
"Un film profund si dur, pasionant si cumplit, sumbru si de neuitat. Si totusi, plin de speranta. Unul dintre cele mai bune, daca nu chiar cel mai bun film despre Holocaust." (Jean-Pierre Lavoignat) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Minority Report / Raport special (2002)
"Minority Report/Raport special - alaturi de Intilniri de gradul trei, E.T. si Lista lui Schindler, pur si simplu cel mai bun film al lui Spielberg." (Alex. Leo Serban)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
. Singuratate in doi
Posta redactiei
Pr. Cornel Cadar (Iasi): Note la primele articole al ultimului numar din SSJ. Acum aproape doua mii de ani. Pelerinaj mare la Ierusalim. Multimi din toate partile veneau spre templu. Or fi fost, cu siguranta, tarabe, negustori care-si prezentau marfurile. Or fi fost si cersetori, si oameni care nu stiau ce se întâmpla în jurul lor. O fi fost si multa mizerie. Dar erau si oameni care-si aminteau de minunile Domnului, care urcau treptele si cântau psalmi. Într-un an, amestecati în multime erau Iosif, Maria, Isus. La întoarcere parintii si-au dat seama ca Isus nu mai era, se pierduse. Într-un alt an, Cel care se pierduse odinioara i-a vazut pe negustori chiar în templu: i-a alungat. Altadata a vazut o femeie care a pus tot ce avea în cutia milei. Si pacatosul din spatele vamesului poate era tot pelerin venit de departe; si el a fost vazut de Isus... Multe se întâmpla într-un pelerinaj: si bune si rele. E un lucru sa vezi numai lucrurile rele si sa te înfiorezi. Dar atunci când le vezi si pe cele bune, pe cele care te înalta, mi se pare ca mai faci un pas; poate ca te asemeni cu Cel care odinioara a mers în pelerinaj: a vazut si mizeria, dar si setea, si foamea, si sinceritatea din suflet, a unora cel putin. A fost un pelerinaj la Iasi. Sa fi fost numai mici, bere, bani, artificii etc.? Dar daca am închis ambii ochi sau i-am educat sa nu mai vada altceva?
Lidia Crisan (Australia): Tututror colaboratorilor la aceasta revista, felicitari pentru ultimul numar. Va felicit pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Bine ar fi ca ceea ce ati scris sa fie trambitat de pe acoperisul Bisericii Trei Ierarhi pentru ca si surzii sa auda. Cerul plange asa cum, foarte frumos, ai facut asemanarea dintre ploaia continua si ceea ce a avut loc la Iasi. Este dureroasa si strigatoare la cer ignoranta multor "inchinatori" care nu stiu la ce se inchina. Sa ne rugam pentru ei ca sa li se deschida ochii.
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 700 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
Haloween sau Ziua Mortilor?
Texte scrise de: Sabina Dodan, Aretta Bazdara si Ionut Apostu
Introducere
Ca de cativa ani incoace au aparut noi modalitati de entertainment nu mai este nici o noutate. Si ce este mai usor decat sa importi totul fara a-ti pune problema de ce?, in ce imprejurare?, cu ce scop? si asa mai departe. De fapt pe cine intereseaza atat timp cat oamenii se simt bine, mai uita o clipa de moarte, paradoxal, in romaneasca “Zi a mortilor”. In ce consta de fapt aceasta sarbatoare aparuta, sau mai bine spus mediatizata atat de mult? Care este semnificatia ei? Difera de la o zona geografica la alta. La noi, la romani, aceasta consta in aprinderea de lumanari pe morminte, se aduce mancare pentru cei morti, “pentru a se simti mai bine”… Ce este mai simplu, sa importi cu totul sau sa inventezi? Cu siguranta mai usor este sa iei de-a gata, fara sa-ti mai bati capul cu detalii… Halloween, Holy Evening, Ziua Mortilor…
Sabina Dodan
Stia si bunica de Halloween?
Eram micuti si bunica ne punea sa scoatem samburii din bostanii portocalii si rotunzi, ne arata cum sa le facem ochi, nas si gura si ne dadea din lumanarile stranse ca sa le aprindem in interior. Era o distractie teribila, concuram intre noi pentru a face cel mai frumos bostan si asteptam sa fie noapte ca sa iesim cu ei pe ulita. Erau tortele in jurul carora stateam pana ne prindea dimnieata... Bunica nu stia de Halloween, stia insa cata bucurie ne facea, era suficient.
Nu pot sa uit Halloween-ul de anul trecut, americanii in doliu si aceasta sarbatoare sinistra, ei n-aveau nevoie de-o sarbatoare-a razbunarii, ci de-o sarbatoare a pacii. E in fond o sarbatoare traita cel mai intens de americani si preluata de europeni pentru distractie. Eu nu mi-am batut niciodata capul s-o inteleg, in afara de Craciun si Pasti, "sarbatori dumnezeiesti", nu recunosc sarbatorile create de om. Ce nu-mi place e ca romanii incearaca sa si-o insuseasca, ca de altfel multe alte lucruri neintelese si preluate prin "legea maimutei imitatoare".
Ca si radacini, sarbatoarea avea o denumire mai frumoasa, "Holy Evening" si se referea la seara tuturor sfintilor, acum ea nu-i decat un prilej pentru copii de-a se masca si "colinda de la casa la casa", un prilej pentru negustori de-a-si vinde bine mastile si costumele. Pentru mine, nu-i mare sarbatoare, e doar o zi, sunt zile simple din care-mi place sa fac sarbatori, in fiecare zi e-o zi buna de-a face din viata nostra o sarbatoare-n ceruri.
(textul acesta se poate citi si in “Sabina Dodan - Texte publicate in dosarele SSJ”)
Aretta Bazdara
Dezamagita de lumea in care traiesc nu pot intelege pornirile ei bizare. Prin ce sentimente banale si anormale isi construieste societatea valorile? Am nimerit intr-o lume care mereu si mereu ma izgoneste, sa ma simt ca picata de nu stiu unde! Sa sufar in fata pornirilor sale incorect desenate, sa judec si poate in ultima instanta facindu-i jocul sa urasc!? Ce minte bolnava cauta bucurie intr-o sarbatoare care dezumanizeaza, care intaraste prapastia intre normal si anormal. Eu inca mai caut zine la geam si imi fug ochii dupa printi imaginari. Stiu acum ca nu voi gasi niciodata ce caut... ca nu voi trai cum visez dar refuz categoric sa ma scald ca un nebun in normalitatile acestei lumi. Cum inventeaza omul sarbatori care strimba inima... Traim intr-o lume bizara, iubitoare de anormal si care cerseste inconstient prezenta raului. Nu mai exista povesti, nu mai sunt visatori. O lume rationala care nu mai crede in minuni, care nu mai face acte totale, o lume rationala care se multumeste sa guste cu tupeu din ce e mai urit, o lume care se culca linistita in bratele diavolului luindu-l drept inger...
"am obosit sa caut... dezamagirea e atit de chinuitoare si ma tem ca nu se va gasi cineva care sa ma inteleaga..."
(textul acesta se poate citi si in "Aretta Bazdara - Istoria SSJ-ului in sase desene")
Ionut Apostu
Pod de flori
Un cortegiu de oameni se indreapta spre cimitir. Parca sfideaza moartea pentru a invita pe cei dragi ce au trecut la cele vesnice sa li se alature in drumul spre casa pentru a se bucura de acea zi a lor. Un drum presarat cu flori, un cortegiu de oameni ce canta, ignorand prezenta mortii. Un drum intre cimitir si restul orasului, o punte intre doua lumi, intre certitudine si incertitudine, intre blazare si ignoranta, intre moarte si viata.
O actiune ce la prima vedere parca nu are de-a face cu “having fun”. Este mai degraba un moment in care te gandesti la cei dragi. Un import peste triburile bastinase, care numai ei stiau ce anume celebrau. Au venit crestinii si au crestinat absolut totul: sarbatori, obiceiuri, traditii si asa mai departe. Te mai miri de tot felul de paganisme existente in ritualurile actuale bisericesti. Se pare ca efectul a fost cu dus-intors, efectul fiind simtit astazi dupa sute de ani.
Igonranta a facut ca o sarbatoare pagana sa fie asimilata atat de usor de dragul entertainment-ului. Anul acesta am ramas uimit vazand pe strada grupuri de tineri costumati pentru Halloween, nicidecum pentru “Ziua mortilor”. Aceasi culturalizare fortata, aceleasi obiceiuri imbracate in haine noi… Am ramas uimit sa vad cata mediatizare a suferit aceasta zi de 31 Octombrie.
Un pod de flori intre locuinta mortilor si locuintele celor vii. Care sa fie vii, care sa fie mortii? Un pod pe care ai dreptul sa treci numai daca faci parte dintr-o categorie. Nu se face rabat nicicum. Mergi ori intr-o directie ori in cealalata. Un pod ce perimte mortilor sa vie in lumea viilor si viilor sa intre in lumea mortilor. Certitudinea este ca ai toate sansele sa te pierzi pe acest pod. Sa fie oare prea multe flori? Sa ignori mortii intr-atat incat sa nu realizezi ca te indrepti spre lumea celor vii? Cu siguranta cortegiul isi are rostul lui.
Un cortegiu de oameni. Ei canta, anunta intrarea lor in locuinta mortilor. Presara flori pentru ca mortii sa stie sa se intoarca in lumea ce odinioara i-a acaparat cu atata nonsalanta. O lume ce te face sa uiti de fond si iti ofera doar buimaceala formei. O forma transformata, o forma data dupa vreme si dupa cultura. Ce este bun la altii se potriveste si la noi. Paganisme au fost si vor mai fi de acum inainte. Ideea este sa reusim sa ne descotorisim de fond…
Un cortegiu ce merge agale spre locuinta mortilor. Morti ce privesc cu atata uimire aceasta intreaga procesiune. Singurul lor regret este ca nu au cum sa se bucure de atata atentie…
(textul acesta se poate citi si in "Ionut Apostu - Sunt tanar 'alte texte'")
Hyde Park
Roxana Gacea - Cervantes
Alina Simion - O ultima intrebare: Eu ce astept?
Daniel Bud - Octombrie 31
Eduard Orasanu - Jurnal florentin
Alin Cristea - Exercitii de admiratie Steven Spielberg
Roxana Gacea
Cervantes (VI)
Aruncand o privire in ograda vecinului, americanii au „imprumutat” sarbatoarea Halloween de la mexicani. Ziua dedicata mortilor este, de fapt, un ritual vechi de peste 3500 de ani preluat de la civilizatiile azteca si maya. Initial se celebra in luna august, dar Spania catolica, din dorinta sa de a crestina tot ceea ce era de natura pagana, a schimbat data pe 1 si 2 noiembrie, ca sa coincida cu Ziua Tuturor Sfintilor, numita “Hallowsmas”.
Sarbatoarea pagana era inchinata zeitei mortilor, Mictecacihuatl, despre care se spunea ca murise la nastere. Aztecii credeau ca in timpul acestei sarbatori mortii se intorceau sa-i viziteze pe cei vii. Dupa moarte sufletele lor mergeau pe un taram numit Mictlan, unde nu faceau nimic altceva decat sa astepte aceasta sarbatoare, cand se puteau intoarce sa-i vada pe cei dragi. De aceea, in ziua de azi mexicanii isi sarbatoresc, de fapt, cu aceasta ocazie rudele si prietenii morti. Intreaga sarbatoare nu este decat pentru ei: li se pregateste mancarea, muzica, lucrurile preferate. In fiecare casa mexicanii aranjeaza un mic altar pe care aseaza lumanari, flori, fotografii, obiecte care au apartinut mortului, alaturi de traditionalele masti “calacas”, pe care rudele trebuie sa le poarte in timpul serbarii si un craniu facut din zahar, pe care este inscriptionat numele mortului si care trebuie mancat de o ruda sau de un prieten.
Aparent un eveniment trist, mexicanii celebreaza cu mare bucurie “El día de los muertos”; pentru ei moartea nu este un sfarsit, ci o continuare a vietii pe taramul celalalt, de aici si spiritul degajat cu care este intampinata sarbatoarea.
(recomandam a se vedea: "Roxana Gacea - Galeriile 'spaniole' ale SSJ-ului")
Alina Simion
Motto:"De rupi din codru o ramurea
Ce-i pasa codrului de ea?
Ce-i pasa unei lumi intregi
de moartea mea?" (G. Cosbuc-Moartea lui FULGER)
E atat de multa lume, sus pe mal, incat nu o pot cuprinde. E atat de usturatoare insistenta ochilor ei incat sangele mi se scurge din vene. In deznadejdea mea incerc sa privesc spre mal. De aici, de unde sunt, nu te zaresc prin multime. Daca as fi prin multime, acolo sus, tot nu te-as zari. Tu nu esti, degeaba eu sper. Privita de sus, de pe mal, sunt o razbatatoare. Eu stiu ca se inseala. De cate ori a avut lumea dreptate?
Lumea e sus. Asta o stiu. Mai stiu si ca eu sunt aici, jos. Aici - jos ai crede ca vorbesc despre o prapastie. Aici - jos nu e decat peretele unei stanci de care se izbeste marea. De fapt intre stanca si mare sunt eu. Privita de sus s-ar zice ca am indarjirea de a invinge neinvinsul. De aici, de unde sunt eu, nimeni nu ma poate vedea mai real decat mine. De aici, cat ma pot privi, eu am rani. Mainile ma dor, genunchii imi sunt ciuntiti si sincer iti spun ca nu mai rezist. Aici, cu mine nimeni nu e prietenos, nici stanca, nici valurile si nici macar albatrosii. De ce spune lumea ca natura e frate cu noi?
Nu-mi mai ramane dacat sa tip. Si tip. Nu ma aude nimeni. Natura nu vrea sa ma auda careva. "E rea natura" imi zic. Gresesc, e vorba de ineficienta comunicarii in societate, ar fi o idee mai plauzibila. Si iar ma amagesc.
Intre timp, cat am inceput din nou sa cuget, nimeni nu a incercat sa ma salveze. Ei cred ca nu am nevoie
Tu unde esti? Daca te-as zari macar in amintirea mea, as prinde aripi si as invinge natura. As urca pana sus si lumea m-ar felicita. N-ar sti ea motivul, impulsul hotararii mele. Atunci as primi lauri si m-ar iubi. Ar fi o iubire pamanteana. Si tu m-ai iubi. Daca de aici, de unde sunt, m-as arunca in mare as face-o caci ma fascineaza marea. As face-o pentru mine. Si lumea m-ar condamna. Ar crede ca m-am aruncat in mare pentru tine. Ironia sortii. N-ar sti nicicand ca a fost al meu vis, a mea placere. Si atunci nu m-ar mai iubi. Nici tu nu m-ai mai iubi.
O ultima intrebare: Eu ce astept?
(textul acesta se poate citi si in "Alina Simion - Privirea 'alte texte'")
Daniel Bud
Octombrie 31
Engleza: In campus
[Romana: in spatiul destinat dormitoarelor studentesti] Ziua copiii s-au jucat impreuna. Noaptea se lasa de cu seara. Blana de tigru si lina de miel le ascund chipurile vesele. Iesim cu doua galeti iluminate, pictate cu un zimbet stirb pe forma rozalie de bostan. Conturul aleii e trasat de luminari fixate intr-un pumn de nisip presarat pe fundul unor pungi albe de hirtie. Ne inscriem la cortul imbracat intr-o ceata feerica ancorat intre dormitoarele studentesti: nume, biserica, numar de copii. Primim harta comorilor ascunse. Tabara pieilor rosii e in dormitorul Kappa, corabia piratilor in Sigma, aventurile din tunelurile vesele in Lambda, vinatori interstelari in Phi si padurea adormita in Omega. Traim clipa intr-un mozaic de chipuri si culori, lumini si umbre, uniforme de celofan si masti de aluminiu, palarii si pelerine medievale, ingerasi si zine fermecatoare, vrajitori, popi si umbre de vampiri alunecind prin tuneluri macabre, intunecate pesteri sau orbitoare colturi de rai. Ateliere si concursuri exista in citeva demisoluri: nimereste piratul din corabie, picteaza-ti bostanul, minigolf cu premii caramelate. Culoarele reflecta decorativ tema fiecarui dormitor. Antreul apartamentelor deschise sunt acum dughene sau stufarisuri impodobite cu dulciuri pazite de trubaduri sau cosinzene. In spatiul dintre dormitoare ne odihnim la o ciocolata calda in racoarea dintre luni. Copiii iau un baton de ciocolata din galeata.
Salutare Ion! Ai trei copii frumosi! Cum iti merge lucrarea in biserica? Gatit ca-n basm campusul fermeca toti copiii. Doua ore mai tirziu tintim spre casa carind galetile pline de dulciuri. A doua zi copiii se joaca impreuna. Zaresc in iarba un balon spart. Isi aduc aminte de zine si vor sa le revada. Suntem la inceput de noiembrie. Le spun sa astepte un an.
(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)
Eduard Orasanu
Jurnal florentin
A trecut prima saptamana torineza, vremea doar intr-o singura zi a fost de toamna neagra si rea, in rest termometrul inca sta la 15 grade C.
A fost o saptamana dificila, am cunoscut ieseni plecati din tara de 9 ani, de 5 ani, de o luna. Stau in apartamente cate 10 persoane... Ma framanta lipsa de "piesaj", de sentimente, de povesti de pe fete, de pe chipuri. Totul se impietreste, totul se ascunde, totul se camufleaza.
Mi se spune, iata, acest baiat este integrat, a fost greu, dar acum se descurca aici. Integrat? Am impresia ca de fapt asist la o dezintegrare. Sigur, intr-o zi ajungi sa mananci scoici intr-un restaurant chinezesc (loc unde chelnerita te cunoaste si-ti zambeste pe chinezeste). Apoi ajungi sa stii ca in parcul acela micut se intalnesc penticostalii romani, familii insingurate si putin pierdute. Apoi stii ca tipul acela se ocupa de combinatii (poti aduce ceva antichitati din tara?). Si stii ca aproape fiecare menajera angajata "la negru" se loveste de virilitatea masculina - cea pofticioasa, chiar daca batranelul are 70 de ani, intelegi, vrea sex pe romaneste. Umilinta, teama de-a nu pierde slujba, ce sa fac?
Da, se pare ca italienii sunt activi sexual chiar si la varste la care nu ai crede. Apoi sa nu uitam de bataile intre romani, vineri a fost una chiar in blocul acela pe jumatate plin de mioritici. Se bat pentru ca beau. Beau si se imbata. Ce-ar fi sa vina Carabinieri? Jumatate din bloc ar pleca spre Curtici... Nu credeam ca exista o fizionomie de roman. Merg pe strada si zic: omul acesta e roman. Pe la colturi auzi sfasietoarele acordeoane, te smintesc, te induioaseaza. Da, e rom, dar e om si el, si apoi vine din Pantelimon sau Ferentari.
De fapt ce fac romanii aici? Barbatii lucreaza in constructii, vand in piata sau cara mobila (acestea toate se pot face fara acte). Se pare ca o piata din Torino e plina de vanzatori romani. Femeile sunt menajere. Daca ai acte poti aspira la un loc de munca mult mai bun, la credite, la multe altele. Cum ajungi sa ai un loc de munca? Pai, printr-o singura cale: o cunostinta. El te pliaza cu el, el te recomanda, el te lasa acolo daca cumva pleaca. "Sa stii ca romanii intalnesc, din pacate, patura de jos a societatii italiene, pentru ca nu mai acest tip de oameni au curajul sa angajeze la negru, sa nu respecte legile", "Ce vrei sa spui?", "Vreau sa spun ca nu ai de ales, trebuie sa te lasi pe mana unui ticalos, apoi daca vrea acest ticalos, daca-l platesti pe el, iti face acte, astfel scapi, doar asa scapi."
Exista o piata Palazzo (Castelo), ea e invecinata de fostul Palat Regal, o ultima resedinta a regelui Vittorio Emanuel II. Imediat la stanga e Domul din Torino, in una din incaperile lui e vestitul giulgiu a lui Hristos. Acum cativa ani Domul a ars (focul l-a pus o mana criminala), giulgiul a fost a nu stiu cata oara in pericol. Pompierii care au reusit sa ajunga pana la el si sa-l scoata din flacari sunt azi eroi locali. Cupola e inca inconjurata de schele, se reconstruieste. De la acest palat pleaca Via Roma, strada centrala din Torino, la un capat al ei e gara (Porta Nuova). Loc de unde poti cumpara pe un Euro, Romania Libera...
Vineri, comunistii italieni au facut greva. Au umplut orasul de steaguri rosii, de chipuri ale lui Che Guevara. Un postas de pe o motorino striga la un amic, "maine nu-ti mai aduc corespondenta", "De ce?", "Sunt comunist, merg la miting", "Tu nu stii ce e comunismul, eu vin din Romania si stiu foarte bine ce e" "In Romania nu au fost comunistii, ci fascistii rosii...". Saracul om, iese in strada, urla, se agita, pentru un regim ce a umplut cimitire!
***
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu cerul acesta de pe alte meleaguri, cu cladirile acestea in care sta, ba o contesa, ba un bancher, ba un fericit, ba un nefericit - impreuna inchinatori la zeul Euro...
Si trecea vremea si ajungi sa te obisnuiesti ca esti strain si sarac intr-o tara satula de straini si saraci. Si auzi in urechi: "eu doar pe tine te cunosc acolo...", si te dor mainile cu povara de a purta nu numai visele tale, ci si pe ale altora...
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu hoinareala printre zidiri si parcuri de vis, sa lalaiesti intr-un concediu prelung si fara plata, sa simti in ceafa ochii celor ce nu vad decat Copoul... "Ai muncit trei ore acolo si totusi cum de stai de o luna si ceva in Italia?"
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu Mitica, tambalistul din tramvaiul 15, cu romanii din supermercato, care te intreaba firesc: "unde-i esenta de lamaie, pe ce raft e?". Si stii ca jumatate din ei sunt in clipa aceea la furat sau la mancat direct din magazin...
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu bisericile neoprotestante romanesti, pline, pline la refuz, atat de pline ca te intrebi unde locuiesc toti acestia? Unde muncesc toti acestia? Si te obisnuiesti si cu limbajul lor de lemn, care nu spune nimic, care nu cere nimic, care nu adauga nimic, care se invarte, care se roteste, care nu pune pauza intre propozitii, care tremura, care... nu te intreaba niciodata cine esti? ce poveri porti? ce credinta ai? si unde vei dormi noaptea asta? Si te obisnuiesti si cu acordeoanele lor si cu trompetele lor, si cu burtile lor, si cu comitetele lor, cu baticele lor, cu fustele lungi ale lor...
Si trece vremea si ajungi sa te obisnuiesti cu fraze ca: "eu am venit aici pentru bani". Te obisnuiesti cu dormitul in portinerie, un fel de cusca - platita a portarului. Loc de unde numeri trantiturile de usi, si-l auzi pe vecinul gras, de la doi, cum isi duce cainele afara...
Si trece vremea si te obisnuiesti si cu carabinierii, carora aici li se spune caramba... Si te obisnuesti si cu magazinul de lenjerie intima masculina, unde vanzatorii au o orientare sexuala diferita... Si te obisnuiesti si cu Costica, baiatul din Iasi caruia tocmai cineva i-a furat pasaportul - ca n-are bani e altceva. Si te obisnuiesti ca alaturi de el cari de doua zile mobila. Cari, desi spinarea ta de poet se crispeaza, cari, desi angajatorul injura ca nu intelegi ce-ti cere, cari desi iti da la sfarsit doar 30 de Euro. Cari, dar esti fericit, pentru ca te simti ca intr-o tabara de pioneri. Cari, dar iubita ta iti trimite un mesaj pe celular: "te iubesc!", si ce vrei mai mult?
Cari mobila unui tanar si simpatic italian - care ai fi putut fi chiar tu intr-o alta viata, el iti da bacsis 5 Euro, dar tu ii lasi lui Costica, si asa e amarat.
Si trece vremea si te obisnuiesti si cu stirile proaste de la TV, 23 de mici elevi au murit sub daramaturile unei scoli. Vulcanul Etna iar a erupt...
(recomandam a se vedea: "Eduard Orasanu - Jurnal florentin")
Alin Cristea
Exercitii de admiratie: Steven Spielberg
"Cineast cu talent de magician, minte de businessman si suflet de copil" (Dictionar de cinema, 1997), "un campion al filmului de actiune" (L. Preston), fie thriller, SF sau de aventuri exotice, sase dintre peliculele sale aflandu-se in fruntea listei titlurilor cu cele mai mari incasari din toate timpurile, in prezent Steven Spielberg este considerat omul cel mai puternic de la Hollywood. In 1994 Steven Spielberg, Jeffrey Katzenberg, fostul director de la Disney si magnatul din lumea muzicii David Geffen au intemeiat studiourile Dreamworks SKG (Shrek, Furnicutze).
"Probabil mai mult decat oricare creator de filme reprezentativ, de la zilele glorioase ale Noului Val Francez incoace, Spielberg foloseste pe larg reflexivitatea si intertextualitatea pentru a adanci semnificatia filmelor sale. […] Pentru Spielberg, aceasta strategie este pusa in evidenta de aluziile semnificative din filmele sale si cititatele din alte filme, TV, si alte realizari culturale populare folosite pentru a crea noi semnificatii si pentru a oferi perspective tematice." (Roger Ebert)
Intalniri de gradul trei (1977)
"Fara a avea perfectiunea sau profunzimea vizuala a filmului 2001: o odisee spatiala al lui Stanley Kubrick, fantasticul divertisment al lui Spielberg este - dupa filmul lui Kubrick - cea mai impresionanta aventura cinematografica in domeniul stiintifico-fantastic. Kubrick cauta apocalipsul, Spielberg, doar epifania." (G. Stewart) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
E.T. Extraterestrul (1982) - nominalizare Oscar pentru regie
"E.T. a devenit un fenomen cultural fara precedent, ridicand stacheta comerciala la noi cote si facand din eroul sau cu ochii holbati cel mai popular insemn al Americii anilor '80. [...] Un film raspunzand, asemenea majoritatii filmelor lui Spielberg, nevoii umane elementare de miracol, mister, de ceva dincolo de obisnuitul vietii cotidiene." (Derek Winnert) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Lista lui Schindler (1993) - Oscar pentru cel mai bun film, Oscar pentru regie
"Un film profund si dur, pasionant si cumplit, sumbru si de neuitat. Si totusi, plin de speranta. Unul dintre cele mai bune, daca nu chiar cel mai bun film despre Holocaust." (Jean-Pierre Lavoignat) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Minority Report / Raport special (2002)
"Minority Report/Raport special - alaturi de Intilniri de gradul trei, E.T. si Lista lui Schindler, pur si simplu cel mai bun film al lui Spielberg." (Alex. Leo Serban)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
. Singuratate in doi
Posta redactiei
Pr. Cornel Cadar (Iasi): Note la primele articole al ultimului numar din SSJ. Acum aproape doua mii de ani. Pelerinaj mare la Ierusalim. Multimi din toate partile veneau spre templu. Or fi fost, cu siguranta, tarabe, negustori care-si prezentau marfurile. Or fi fost si cersetori, si oameni care nu stiau ce se întâmpla în jurul lor. O fi fost si multa mizerie. Dar erau si oameni care-si aminteau de minunile Domnului, care urcau treptele si cântau psalmi. Într-un an, amestecati în multime erau Iosif, Maria, Isus. La întoarcere parintii si-au dat seama ca Isus nu mai era, se pierduse. Într-un alt an, Cel care se pierduse odinioara i-a vazut pe negustori chiar în templu: i-a alungat. Altadata a vazut o femeie care a pus tot ce avea în cutia milei. Si pacatosul din spatele vamesului poate era tot pelerin venit de departe; si el a fost vazut de Isus... Multe se întâmpla într-un pelerinaj: si bune si rele. E un lucru sa vezi numai lucrurile rele si sa te înfiorezi. Dar atunci când le vezi si pe cele bune, pe cele care te înalta, mi se pare ca mai faci un pas; poate ca te asemeni cu Cel care odinioara a mers în pelerinaj: a vazut si mizeria, dar si setea, si foamea, si sinceritatea din suflet, a unora cel putin. A fost un pelerinaj la Iasi. Sa fi fost numai mici, bere, bani, artificii etc.? Dar daca am închis ambii ochi sau i-am educat sa nu mai vada altceva?
Lidia Crisan (Australia): Tututror colaboratorilor la aceasta revista, felicitari pentru ultimul numar. Va felicit pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Bine ar fi ca ceea ce ati scris sa fie trambitat de pe acoperisul Bisericii Trei Ierarhi pentru ca si surzii sa auda. Cerul plange asa cum, foarte frumos, ai facut asemanarea dintre ploaia continua si ceea ce a avut loc la Iasi. Este dureroasa si strigatoare la cer ignoranta multor "inchinatori" care nu stiu la ce se inchina. Sa ne rugam pentru ei ca sa li se deschida ochii.
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 700 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu