Nr. 132 / 29 Aprilie 2002, Iasi - Romania
Curajul de a lupta cu morile de vant
La realizarea acestui numar au participat:
Alin Cristea si Daniel Bud
Cuprins: De 3 ori spectator, In caz de urgenta, luati Amelie, Documente, marturii, memorii, Chris & Moldova Gospel, Polemici cordiale, Exercitii de admiratie, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.
(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)
Alin Cristea
De 3 ori spectator
1. Filmele tin de unul din cele doua feluri ale omului modern de a scapa de apasarea cotidianului (Pascal Bruckner - "Tentatia inocentei"): razboiul si divertismentul. Filmele ofera entertainment, un timp care, psihologic vorbind, e determinat de tendinta occidentalizata a omului secolului XX de a se elibera de stresul zilnic printr-o activitate care urmareste obtinerea sentimentului comoditatii. Acest sentiment isi are nuantele lui, de la "o seara in familie" pana la "e un film super", de la "sa mergem cu gasca la un film" pana la "m-a relaxat". Intr-un cuvant, e un produs (fiecare cu marca lui) care se vinde cumparatorului dintr-un segment de piata, oferind servicii necesare.
Intotdeauna, alaturi de paine, o societate cu o anumita stabilitate a trebuit sa asigure si distractia: circul, carnavalul, spectacolul, filmul. Una din scenele cele mai dramatice pe care le-am vazut vreodata e in Videodromul, unde saracilor li se oferea posibilitatea de a avea, intr-un loc stramt de un metru patrat, acces la ecranul unui televizor. Participarea la ceva public, intr-un mod diferit de activitatile zilnice, intr-un loc public sau, mai recent, acasa, dar alaturi de personaje carora le urmaresti evolutia, vorbeste despre natura umana complexa, aflata in cautarea unui sentiment comod, relaxant sau excitant, opus cumva starii generale de intampinare a solicitarilor zilnice. Aceeasi atitudine e prezenta in felul cum se asculta muzica, la radio sau la casti, ca un stimulent sau calmant auditiv care insoteste vreo activitate umana. Functia aceasta este sortita si unor carti scrise pentru a fi citite in acest registru de entertainment.
2. Dar, dupa cum cartile nu sunt doar de genul scrise de Sandra Brown si muzica nu doar de felul celei promovate de Michael Jackson, tot asa, la categoria filme nu intra doar cele care ofera entertainment, ci si cele care te fac sa vezi existenta, precum Sfantul Augustin, ca o lupta intre esential si un iures de ganduri frivole. Filmul - "noua simfonie" a secolului XX, te provoaca, prin capodoperele cinematografice, sa treci dincolo de nevoia de distractie, care, pana la urma, semnaleaza teama omului de a fi singur, de a ramane cu el insusi. In acest sens, filmul ca opera de arta te asista in aceasta incursiune in universul tau interior. Nu e vorba doar de filmele psihologice, ci si de cele care te onoreaza cu invitatia de a avea curajul solitudinii in vederea reluarii dialogului cu autenticul. Pelicula Sase puncte de dezacord e o astfel de invitatie, subliniind faptul ca neintalnirile noastre sunt adevaratul motiv al adoptarii mastii-paravan intre interioritatea si exterioritatea noastra. 3. O functie esentiala pe care o indeplineste, in acelasi timp, filmul, este aceea de a transmite invatatura. "Everything you need to know about life is in the movies." (Travis, Grand Canyon) Desi nu ma recunosc pe deplin in aceasta formula axiomatica - eu as spune "Tot ceea ce trebuie sa stii despre viata gasesti in viata - filmul este unul din pedagogii nostri. Eseurile cinematografice abordeaza teme diverse, cu referinte si interpretari diverse. Ca realizari culturale, filmele contin tipare culturale, cu metafore si coduri culturale care functioneaza in astfel de tipare. O atitudine retrograda in acest sens degradeaza atat intelectual, cat si spiritual, pe spectatorul cu un orizont de asteptari minor.
La inceputul secolului XXI, fiecare dintre noi suntem de 3 ori spectator. Sau deloc. Putem sa ne relaxam la McDonald's sau sa ascultam muzica de fond care acompaniaza alegerea produselor in supermarket. Consum, deci exist! Putem fi superficiali si sa alegem doar peliculele preferate. Fara batai de cap! Sau putem sa fim snobi (un alt fel de superficiali) si sa ne aratam interesati doar de filmele unora ca Tarkovski, cum fac unii, in cazul capodoperelor literare, cu Dostoevski. Dincolo de preferintele noastre, de vocatia fiecaruia, de munca si preocuparile zilnice, filmul ramane una din realitatile cotidiene care pot imbogati sau saraci omul contemporan.
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
Sabina Dodan
In caz de urgenta, luati Amélie
“Viata nu e decat repetitia unei ecranizari care n-o sa aiba loc de fapt niciodata”. Ne chinuim toata viata sa fim mai buni, sa ne fie mai bine, sa-i ajutam pe ceilalti dar nu traim niciodata doar pentru a face acest lucru. Amélie reuseste, ea e zana buna care intervine in viata tuturor din jurul ei, facand-o mai frumoasa si pedepsindu-i pe cei mai rai intr-un mod care o sa te faca sa razi de fiecare data cand iti amintesti de ea, dorind ca toti ceilalti sa fie impreuna pana se indragosteste. Oare toti fugim de dragoste ca ea, dar totusi o cautam apoi?
Pentru mine Amélie a fost o lectie de viata, l-am trait ca intensitatea unei clipe, am vrut sa nu se mai termine si-am vrut sa zic “Amélie c’est moi”, numai de-as fi putut. Un pisoi miorlaie tot filmul, zilele sunt de culoarea portocalei, sunetul e impresionant, o lacrima cade inundand totul, in fond e lasa iar toti cei care stiu proverbe nu pot fi oameni rai. Atunci cand vine timpul, trebuie sa sari bariera fara s-o eviti. 16:08 stop cadru, 18:07 par de camila, cand puteti, vedeti acest film si n-o sa va para rau.
*”Acest film descrie un Paris atemporal si unic, e cea mai fidela reprezentare a imaginii Parisului, nu cum e el acum, ci a perceptiei Parisului ca oras magic. Ati observat ca in fiecare scena era ceva rosu? Si Sacre Coeur, biserica alba ce domina Parisul, porumbeii, si caruselul (el exista la Sacre Coeur) si batranul ce picteaza Renoir (inima o sa ti se sfasie ca oasele mele) si muzica incredibila...” si tu Diane caci Parisul esti tu acum. Ti-am spus cat te iubesc?
„Fara tine, emotiile de astazi n-ar fi decat emotiile moarte de-altadata”.
Mai mult nici nu trebuia sa intelegeti si nu-mi reprosati c-am fost incoerenta, asa sunt de cand am vazut filmul, m-a bulversat si m-a facut sa vad viata cu totul altfel. Ca sa ma-ntelegeti, trebuie sa vedeti filmul!
(recomandam a se vedea: “Sabina Dodan - Texte publicate in dosarele SSJ”)
“Frumusetea va salva lumea!" F.M. Dostoievski
Pentru acest numar va recomandam in continuare:
. Documente, Marturii, Memorii
. Eduard Orasanu - Chris&Moldova Gospel (concert 100% live)
. Daniel Bud - Polemici cordiale
. Alin Cristea - Exercitii de admiratie: Andrei Tarkovski
Documente, Marturii, Memorii
(Publicam acum al doilea text care a aparut fara semnatura in publicatia lunara Caracter militant, din aprilie, 1982, la pagina 25. Este vorba de revista cu circuit inchis a Sectiei de propaganda a Comitetului Judetean Iasi al P.C.R. Articolul a fost elaborat probabil de maiorul de securitate Ioan Mechenie, care facea parte din colectivul de redactie si care raspundea in acea perioada de activitatea cultelor evanghelice. El ii anchetase cu cativa ani mai inainte pe cei “infierati” in aceste articole, cu ocazia arestarii la Iasi a pastorului Iosif Ton. Am pastrat intacte in text inadvertentele si stilul dezlanat al autorului, dominat de limbajul de lemn al ideologiei comuniste. Explicatiile oferite in text intre paranteze patrate incearca sa evidentieze falsurile grosolane la care a apelat autorul textelor, pentru a pune la punct „dusmanul de clasa”.)
Misionarism pe banii statului
„Fratele“ STAN MIHAI, inginer la una dintre citadelele noastre muncitoresti – I.M. Nicolina – cu toata traditia existenta in acest puternic colectiv de munca si-a pastrat si traditia religioasa din familie [desi, incearca sa sugereze autorul, acest lucru n-ar fi trebuit sa se intample] pentru ca legea noastra suprema – Constitutia – ofera cu generozitate acest drept, mai mult, chiar il apara [tocmai aceasta incerca probabil sa faca “tovarasul” maior Mechenie; sa-l apere pe “fratele” Mihaita].
Desi „fratii“ din occident cunosc la perfectie ca in R.S.R. membrii unor culte – altele decit cele traditionale, socotite ca fiind vindute statului – sint impiedicati de a urma studii superioare pentru convingerile lor religioase iata ca STAN MIHAITA, asa cum il alinta „fratii“ a ajuns inginer.
La locul de munca nu prea ai ce-i reprosa pentru ca este cuminte, nu se cearta cu nimeni – in paranteza fie spus, acest lucru se traduce prin lipsa de opinie – isi rezolva sarcinile care-i sint atribuite asa incit cine nu-l stie in ce ape se scalda ar fi tentat sa spuna: „asa om mai rar.“ [Orice parere am fi avut despre acest om – de mortuis ubi bene – trebuie sa recunoastem ca domnul Stan era un specialist de clasa, apreciat ca atare de colegi si de superiori; tocmai acest lucru i-l „reproseaza” stramb maiorul de securitate, caci profesionalismul lui nu se potrivea nicicum cu sloganele ideologice care-i prezentau pe evanghelici ca fiind inculti si incompetenti.]
Cum la serviciu nu-i prea merge treaba cu atragerea de noi adepti, la cultul baptist din care face parte, acest lucru il face in afara intreprinderii, ca de, dupa ce a iesit pe poarta uzinei e liber ca pasarea cerului [din nou, subconstientul securistului se da de gol; ce bine ar fi, sugereaza el implicit, daca partidul ar putea controla si timpul liber al oamenilor; atunci ar fi raiul pe pamint – raiul... securistilor].
Tot asa de liber este si cind pleaca in diferite deplasari in interes de serviciu. Fiind specialist este normal sa faca asemenea deplasari numai ca daca face o deplasare la Timisoara da o fuga si pe la „fratii“ din Cluj, pentru a se informa cu ultimele noutati in materie asa incit aproape ca nu a existat deplasare fara ca „fratele“ Mihaita sa nu-si viziteze rudele si prietenii, bineinteles in ale credintei.
Ultima deplasare facuta de Mihai Stan la Brasov l-a dus in situatia de a participa la adunarea unei grupari dizidente dar sintem siguri ca el „n-a stiut nimic despre un asemenea lucru“. S-a trezit asa ca din senin ca este legitimat de organele de militie, i s-a retinut buletinul de identitate si trimis la organele similare din judetul Iasi tocmai ca proba a participarii sale la o astfel de adunare [este vorba probabil de Biserica baptista nr. 2 din Brasov, care timp de multi ani a functionat fara autorizatie, din pricna ca il „jena” pe presedintele Cultului baptist, pastorul Mara Cornel, un asiduu colaborator al autoritatilor comuniste].
Despre aceasta adunare sau mai bine zis despre caracterul ei sintem siguri ca Mihaita „n-a stiut“ nimic dupa cum nu stie nici legile care reglementeaza relatiile cu cetatenii straini, care ii fac cite o vizita pe acasa. Nu, cu acesti straini nu se discuta decat despre credinta si ce conteaza daca li se mai spune ca piata noastra este prost aprovizionata, ca „fratii“ din Romania o duc tare greu si este mare nevoie sa fie ajutati de cei din occident. Ce sa-i faci om umblat prin tara si este la curent cu multe lucruri [din nou, autorul vadeste neplacerea deosebita a Securitatii pentru relatiile evanghelicilor romani cu strainatatea; de aceasta data el dezvaluie si motivul acestei neplaceri – risca ca strainii sa afle despre problemele pe care le au crestinii din Romania, cit si despre saracia care domnea in tara].
[Textul se incheie „apoteotic”, afirmand sforaitor conceptia schioapa pe care o aveau comunistii despre democratie.] Fireste ca pe marginea celor expuse mai sus se poate pune intrebarea: la urma urmei nu are voie sa-si viziteze „fratii“? Raspunsul, categoric este: da, dar se naste o alta intrebare: misionarism, misionarism, dar pe banii cui? si in ultima instanta de ce neaparat in defavoarea aceluia care ii ofera toate drepturile: statul.
(recomandam a se vedea: ”Danut Manastireanu – ‘Ideologul’”)
Eduard Orasanu
Chris&Moldova Gospel
(concert 100% live)
Miercuri 17 aprilie 2002, ora 18:00, Gara Iasi
Chris a ajuns in Iasi. Este singurul invitat la sarbatoarea care marcheaza impliniriea a trei ani de existenta SSJ. Da, gara din Iasi inca nu e terminata, renovarea continua etern, eu si Chris nu ne-am vazut de patru luni. Ce va fi maine? Pai daca va fi frumos vom merge in Poiana cu Statui, oricum avem si planul B. In gara sunt si cu Oli, el va fi gazda lui Chris. Plecam spre Tatarasi.
Miercuri 17 aprilie 2002, ora 19:00, Tatarasi
Supriza, apa calda nu curge! Pana va veni lichidul dupa care tanjim vorbim despre Festivalul de la Oradea, prima editie si, evident, a doua editie. Chiar si astazi se aud ecourile festivalului: concurenta care a luat locul I la interpretare, Anca Sintea, e in pragul editarii primului CD. Industria muzicala evanghelica are un punct de reper si un loc in care poate primi sau poate oferi premii, un loc in care sa cunoasca nemijlocit reactia 'consumatorilor' de muzica, a acestui tip special de muzica. Presa evanghelica a lipsit, politica oficiala e asemanatoare cu cea a strutului: 'Un asemenea festival nu exista, o asemenea muzica nu se asculta, nu are fani'. Vorbim despre tinerii transilvaneni, si aparenta inexpresivitate a celor din Moldova. Al doilea festival nadajduim ca va reusi sa traseze o directie. Oli traseaza propria lui directie, bucataria, unde a pregatit o cina, care a iesit cum sa va spun?
Joi 18 aprilie 2002, ora 8:15, Bulevardul Socola
Ionut Apostu suna: 'Ai vazut cum e cerul, spre Barnova sunt nori, de la mine nu se vede releul...', 'Stai linistit eu il vad...'. Cum sa ma imbrac? Intrebare nu inutila, doua saptamani vremea a fost extrem de mohorata, inchisa si rece. Desi cobor in pantaloni scurti, in jumatate de ora ma imbrac, dupa o portie de ironie din partea lui Ionut, normal. Mergem in piata, mergem la Mall, ne intalnim cu Radu Lazar, e cu masina, ne mai trebuie pentru transport inca una: 'Mergi la Barnova?', 'Ce e la Barnova?', 'Trei ani de SSJ, petrecere, invitat surpriza', 'Merg la Barnova, dar n-am numar pe spate etc.', 'Ne vedem la 10:00 la McDonald's.' Mergem in Tatarasi, Chris ne asteapta.
Joi 18 aprilie 2002, ora 9:45, Tatarasi
Masina nu pleaca din prima, Chris spune in gluma: 'Asta pentru ca m-am urcat eu', deschide putin usa, motorul porneste. Telefon spre Daniel Grigoroscuta: 'Coboara, venim sa te luam', baiat extrem de constiincios, nu vrea sa piarda doua laboratoare, ii spunem ca avem inca o masina. Fetele ar trebui sa ne astepte in fata la McDonald's. Vremea pare ca tine cu noi, Dumnezeu a ingaduit o zi frumoasa. Cum suntem noi dupa trei ani? Suntem cel putin in posesia expresiilor: 'iti aduci aminte?', 'dar de articolul acela de acum un an ce zici?', 'Craciunul acela in care am fost inundati a fost acum doi ani'
Joi 18 aprilie 2002, ora 10:00, MC Donald's
Sabina Dodan e prima, ne asteapta. Ne asezam la o masa afara. Chris si SSJ s-au mai intalnit acum doi ani, asa ca nu trebuie prea multe introduceri. Ionut si Daniel pleaca pentru ultimele cumparaturi. Alina Simion apare si ea. Discutam si iar discutam, e veselie, e ingrijorare, e nerabdare, e surpriza: 'Cum? In SSJ sunteti doi ortodocsi, doi baptisti, un crestin dupa Evanghelie si un penticostal?', 'Da, si asta fara probleme'. SSJ: psihologie, filosofie, arte plastice. Varsta: nu mai mult de 23 de ani, fara experienta jurnalistica, fara ifose sau abureli intelectuale. Radu apare cu masina, vine la masa, discutam, suna un mobil, Chris se ridica si se indeparteaza, intrebare: 'Cum, el chiar e Chris?', 'Da, si surpriza este ca nu-l vei auzi cantand, stii, a fost invitat aproape pentru prima data undeva nu pentru a canta'.
Joi 18 aprile 2002, ora 11:30, Lunca Cetatuii
Sunt in masina cu Radu si cu Daniel. In cealalta masina sunt Alina, Sabina, Chris si Ionut. Aretta n-a venit. Dupa o curba, masina politiei. Noi fara numar in spate. Urmarie, girofar, oprire, actele la control, amenda... O zi plina, cum se va sfarsi? Politistii lucreaza lent, nu se grabesc, nici noi, traim intr-o Moldova ancestrala. Norii curg, in masina e cald. Asadar nici de data aceasta nu am reusit sa fim toti, simt o umbra de tristete.
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Lunca Cetatuii”)
Joi 18 aprile 2002, ora 12:00, Cabana Barnova
Aici parcam masinile, golim portbagajele, umplem rucsacurile. Ii arat lui Chris vesta mea pe care scrie The Salt Street Journal, fiecare baiat din SSJ are una, fetele nu. Motiv si prilej pentru un miting spontan: 'Noi de ce nu avem o asemenea vesta ?' Cainii de pe langa cabana au aparut, latra, dar sunt prietenosi, ei simt acel ispititor miros de mancare. Urmeaza un drum prin padure de aproximativ o ora. Spre Poiana cu Statui se trece pe un drum curatitor, verde, limpede, tacut. Acest drum e parabola si ancora ce te smulge din ghearele orasului 'balaur'. Poiana cu Statui e locul viu, e locul neprefacut, e locul care te primeste fara haine de Lord, e locul in care SSJ-ul se simte acasa. Spre ea simti, uneori, noroiul, urcusul, greul.
Joi 18 aprile 2002, pana la 19:00, Poiana cu Statui
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Poiana cu statui”)
De oriunde ai privi aceasta poiana, totul e mereu altfel. Fiecare din noi rezoneaza cu un anumit colt, cu o anumita statuie. Aici nu avem dubii, stim de ce suntem impreuna. Nu vorbim prea mult despre munca noastra, nu facem planuri si nu ne intereseaza cat de bine e cotata revista noastra. Fiecare dintre noi crede in celalalt, se bucura de calitati si accepta defectele. Chris nu isi ascunde entuziasmul, marturiseste ca portia aceasta de liniste si naturalete ii era necesara. Ploua, vine din nou soarele. Inca o data ploua, fiecare se adaposteste. In linistea poienii ploaia parca pune piedici, dar adevarul e ca ramanand suspendati in netimp, cunoastem gustul ragazului, al meditatiei, al introspectiei.
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Poiana cu statui”)
SSJ la trei ani: 'Ce mare lucru? Cui ii pasa? Cine ne citeste?' sau 'Nu-i de colo aceasta rezistenta in timp. Nu am facut prea multe compromisuri calitative. Am fost creativi si incisivi'. Facem frigarui, bem suc, ploua, chibrituri nu mai avem, lucrurile trebuie stranse.
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Poiana cu statui”)
Chris ne invata un joc. Il prindem repede si-l jucam aproape doua ore. Stam cu picioarele in iarba uda si incercam sa convingem ca nu suntem 'mafioti', ca suntem 'politisti' sau 'doctori'. Facem pozele finale...
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Poiana cu statui”)
Joi 18 aprile 2002, ora 20:30, Tatarasi
Oli ne primeste cu caldura, apa calda nu curge. Asadar s-a ispravit o zi, un film, un basm. Ne-am fi dorit sa facem un documentar video despre noi. Astfel in zece minute fiecare sa se dezvaluie, sa se explice, sa ramana peste veac. Nu avem camera de filmat. Acest documentar ar urma sa fie o parte a unui produs multimedia: filmul + 131 de reviste + muzica. Cum suntem noi dupa trei ani? Suntem cel putin in posesia expresiilor: "Prin SSJ am invatat sa visez", "Nu regret noptile pierdute pentru facerea revistei", "Mi-ar parea rau sa dispara". Oli asculta povestile noastre, dar seara nu s-a terminat. Eu, Daniel, Ionut si Chris mergem cu masina la Motel, pe platoul de unde se vede cel mai frumos noaptea orasul.
Joi 18 aprilie 2002, ora 21:30, Motel
"Los Angeles" te iubim! Ne-am nascut in cel mai frumos oras. E rece, intram repede in masina. Gata, putem trage cortina, putem aseza inca o amintire in cutiuta cea mai noua. Dumneavoastra ce ziceti? Sa mai cantam si maine?
(Cortina se trage, publicul aplauda, iar noi ne retragem spre o alta noapte buna)
(recomandam a se vedea: “Eduard Orasanu - Chris&Moldova Gospel”)
Daniel Bud
Polemici cordiale
Stimata redactie,
Multumesc pentru deschiderea cu care acordati dreptul la opinie in cadrul SSJ. Mai mult, sint incintat ca articolul meu "11 pasi pentru a intelege emigrarea ca optiune umana," publicat in SSJ 127 si 128, a stirnit reactia d-lui Teofil Stanciu, aparuta in SSJ 131 sub titlul "Pledoarie." Felicit autorul pentru optiunea raminerii in tara, optiune frumos argumentata in articol. Sunt convins ca daca “Pledoarie” aparea in numerele dedicate de SSJ emigrarii, articolul ajuta in mare masura la echilibrarea optiunilor. Am insa si o observatie cu privire la metodologia folosita in “Pledoarie.” Este evident ca articolul imi este adresat mie, ca autor al celor “11 pasi.” “Pledoarie” incepe cu “Domnule Daniel,” si in final afirma, “Concluzionind, nu va acuz ca ati plecat. Dar edificiul pe care l-ati construit e subred.” Fara a intra aici in detalii sau demonstratii, afirm ca din punct de vedere metodologic, aceasta concluzie din “Pledoarie” este “non sequitur” demonstratiei (adica, concluzia nu se bazeaza pe demonstratie). Cind spun asta ma refer strict la metodologia articolului. Repet, "Pledoarie" ofera un argument frumos pentru cei care opteaza pentru raminerea in tara, insa, nicidecum nu demonteaza optiunea emigrarii, asa cum afirma. Am speranta ca T. Stanciu va nota faptul ca observatia facuta de mine este evidenta, si ca nu cere o demonstratie. Inchei cu primele rinduri din “11 pasi”: “Biblia nu se refera specific la emigrare. Intreg pamintul este al Domnului. In consecinta, emigrarea devine o chestiune de alegere si preferinta personala, la fel ca si decizia de a locui la tara sau la oras, insa cu consecinte mult mai complexe.” De ce se muta oamenii (temporar sau definitiv) de la tara la oras, sau invers? Pentru ca miscarea in plan geografic reprezinta o optiune umana permanenta. Va multumesc mult!
(recomandam a se vedea: Dosar SSJ nr. 12 - Emigrare sau exil interior?)
Alin Cristea
Exercitii de admiratie: Andrei Tarkovski
Andrei Tarkovski e un Dostoevski al cinematografului, un Soljenitin militant pentru cauza spiritualitatii umane, un neobosit explorator in no man's land, cu o capacitate deosebita de a metamorfoza poetic realitatea. Filmele lui cauta sa comunice o experienta spirituala, intr-un stil parabolic, enigmatic si cu un ritm extrem de lent, regizorul rus fiind preocupat de realitatile de dincolo de trup. Toate cele sapte filme ale lui Tarkovski sunt capodopere cinematografice, obtinand 30 de premii, majoritatea în Europa.
Copilaria lui Ivan (1962) - Leul de Aur la Venetia - e un omagiu adus unui baiat orfan implicat, in cel de-al doilea razboi mondial, in actiunile din spatele liniilor inamicului.
Andrei Rubliov (1966) - Premiul Federatiei Internationale a Criticilor de Film (FIPRESCI) la Cannes (1969) - in aparenta, film biografic despre personalitatea pictorului de icoane rus din secolul al XV-lea, in esenta, o profunda meditatie pe tema artistului si a creatiei. "Acest film, care nu contine imagini explicite ale cerului, este plin de o nemasurata si senina lumina. Subiectul lui este zborul." (H.-R. Patapievici)
Solaris (1972) - Marele Premiu al Juriului la Cannes - "Poem al cunoasterii prin stiinta, axat pe intrebarea dramatica daca trecutul, constiinta, iubirea pentru om a savantului sunt sau nu integrabile, indispensabile operei sale." (R. Rusan)
Oglinda (1974) - Premiul David di Donatello, Italia (1980) - "Filmul este povestea vietii mamei mele. […] Este o confesiune. Noi avem o datorie fata de cei care ne-au dat viata: trebuie sa le declaram dragostea noastra." (Andrei Tarkovski)
Cãlãuza (1979) - Premiul Criticilor Francezi la Cannes (1980) - e un film metafizic in care Tarkovski "observa limba vietii, ca si cand ar incerca in acest fel sa auda limba lui Dumnezeu." (Internet: Andrei Tarkovsky's Cinema of Spirituality)
Nostalgia (1983) - Premiul FIPRESCI la Cannes - are ca tema nostalgia, o stare de dor nepotolit dupa tinuturile natale.
Sacrificiul (1986) - Marele Premiu Special al Juriului la Cannes - prezinta diferitele reactii la anuntul la radio al inceperii celui de-al treilea razboi mondial, eveniment ce poate distruge omenirea in citeva ore.
"Indiferent daca sunt bune sau rele, filmele mele sunt, in ultima analiza, despre un singur lucru: manifestarea extrema a credintei în datoria morala si lupta pentru aceasta. […] Ma intereseaza un erou care merge pana la capat, fara sa tina seama de nimic, pentru ca numai un asemenea om poate izbandi." (Andrei Tarkovski)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
Primavara la tara!
In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
- Mall, arta de a face cumparaturi
Nota redactiei pentru Ofelia Trummer (Austria): Ne cerem scuze dar nu am stiut daca mesajul dumneavoastra pentru T. Stanciu trebuia publicat, noi l-am trimis destinatarului si sper sa va fi lamurit el personal. Ne cerem scuze daca nu am procedat corect.
Epilog: Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul si nu traieste decat
pe jumatate, traind numai pentru dansul...
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 650 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
Curajul de a lupta cu morile de vant
La realizarea acestui numar au participat:
Alin Cristea si Daniel Bud
Cuprins: De 3 ori spectator, In caz de urgenta, luati Amelie, Documente, marturii, memorii, Chris & Moldova Gospel, Polemici cordiale, Exercitii de admiratie, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.
(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)
Alin Cristea
De 3 ori spectator
1. Filmele tin de unul din cele doua feluri ale omului modern de a scapa de apasarea cotidianului (Pascal Bruckner - "Tentatia inocentei"): razboiul si divertismentul. Filmele ofera entertainment, un timp care, psihologic vorbind, e determinat de tendinta occidentalizata a omului secolului XX de a se elibera de stresul zilnic printr-o activitate care urmareste obtinerea sentimentului comoditatii. Acest sentiment isi are nuantele lui, de la "o seara in familie" pana la "e un film super", de la "sa mergem cu gasca la un film" pana la "m-a relaxat". Intr-un cuvant, e un produs (fiecare cu marca lui) care se vinde cumparatorului dintr-un segment de piata, oferind servicii necesare.
Intotdeauna, alaturi de paine, o societate cu o anumita stabilitate a trebuit sa asigure si distractia: circul, carnavalul, spectacolul, filmul. Una din scenele cele mai dramatice pe care le-am vazut vreodata e in Videodromul, unde saracilor li se oferea posibilitatea de a avea, intr-un loc stramt de un metru patrat, acces la ecranul unui televizor. Participarea la ceva public, intr-un mod diferit de activitatile zilnice, intr-un loc public sau, mai recent, acasa, dar alaturi de personaje carora le urmaresti evolutia, vorbeste despre natura umana complexa, aflata in cautarea unui sentiment comod, relaxant sau excitant, opus cumva starii generale de intampinare a solicitarilor zilnice. Aceeasi atitudine e prezenta in felul cum se asculta muzica, la radio sau la casti, ca un stimulent sau calmant auditiv care insoteste vreo activitate umana. Functia aceasta este sortita si unor carti scrise pentru a fi citite in acest registru de entertainment.
2. Dar, dupa cum cartile nu sunt doar de genul scrise de Sandra Brown si muzica nu doar de felul celei promovate de Michael Jackson, tot asa, la categoria filme nu intra doar cele care ofera entertainment, ci si cele care te fac sa vezi existenta, precum Sfantul Augustin, ca o lupta intre esential si un iures de ganduri frivole. Filmul - "noua simfonie" a secolului XX, te provoaca, prin capodoperele cinematografice, sa treci dincolo de nevoia de distractie, care, pana la urma, semnaleaza teama omului de a fi singur, de a ramane cu el insusi. In acest sens, filmul ca opera de arta te asista in aceasta incursiune in universul tau interior. Nu e vorba doar de filmele psihologice, ci si de cele care te onoreaza cu invitatia de a avea curajul solitudinii in vederea reluarii dialogului cu autenticul. Pelicula Sase puncte de dezacord e o astfel de invitatie, subliniind faptul ca neintalnirile noastre sunt adevaratul motiv al adoptarii mastii-paravan intre interioritatea si exterioritatea noastra. 3. O functie esentiala pe care o indeplineste, in acelasi timp, filmul, este aceea de a transmite invatatura. "Everything you need to know about life is in the movies." (Travis, Grand Canyon) Desi nu ma recunosc pe deplin in aceasta formula axiomatica - eu as spune "Tot ceea ce trebuie sa stii despre viata gasesti in viata - filmul este unul din pedagogii nostri. Eseurile cinematografice abordeaza teme diverse, cu referinte si interpretari diverse. Ca realizari culturale, filmele contin tipare culturale, cu metafore si coduri culturale care functioneaza in astfel de tipare. O atitudine retrograda in acest sens degradeaza atat intelectual, cat si spiritual, pe spectatorul cu un orizont de asteptari minor.
La inceputul secolului XXI, fiecare dintre noi suntem de 3 ori spectator. Sau deloc. Putem sa ne relaxam la McDonald's sau sa ascultam muzica de fond care acompaniaza alegerea produselor in supermarket. Consum, deci exist! Putem fi superficiali si sa alegem doar peliculele preferate. Fara batai de cap! Sau putem sa fim snobi (un alt fel de superficiali) si sa ne aratam interesati doar de filmele unora ca Tarkovski, cum fac unii, in cazul capodoperelor literare, cu Dostoevski. Dincolo de preferintele noastre, de vocatia fiecaruia, de munca si preocuparile zilnice, filmul ramane una din realitatile cotidiene care pot imbogati sau saraci omul contemporan.
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
Sabina Dodan
In caz de urgenta, luati Amélie
“Viata nu e decat repetitia unei ecranizari care n-o sa aiba loc de fapt niciodata”. Ne chinuim toata viata sa fim mai buni, sa ne fie mai bine, sa-i ajutam pe ceilalti dar nu traim niciodata doar pentru a face acest lucru. Amélie reuseste, ea e zana buna care intervine in viata tuturor din jurul ei, facand-o mai frumoasa si pedepsindu-i pe cei mai rai intr-un mod care o sa te faca sa razi de fiecare data cand iti amintesti de ea, dorind ca toti ceilalti sa fie impreuna pana se indragosteste. Oare toti fugim de dragoste ca ea, dar totusi o cautam apoi?
Pentru mine Amélie a fost o lectie de viata, l-am trait ca intensitatea unei clipe, am vrut sa nu se mai termine si-am vrut sa zic “Amélie c’est moi”, numai de-as fi putut. Un pisoi miorlaie tot filmul, zilele sunt de culoarea portocalei, sunetul e impresionant, o lacrima cade inundand totul, in fond e lasa iar toti cei care stiu proverbe nu pot fi oameni rai. Atunci cand vine timpul, trebuie sa sari bariera fara s-o eviti. 16:08 stop cadru, 18:07 par de camila, cand puteti, vedeti acest film si n-o sa va para rau.
*”Acest film descrie un Paris atemporal si unic, e cea mai fidela reprezentare a imaginii Parisului, nu cum e el acum, ci a perceptiei Parisului ca oras magic. Ati observat ca in fiecare scena era ceva rosu? Si Sacre Coeur, biserica alba ce domina Parisul, porumbeii, si caruselul (el exista la Sacre Coeur) si batranul ce picteaza Renoir (inima o sa ti se sfasie ca oasele mele) si muzica incredibila...” si tu Diane caci Parisul esti tu acum. Ti-am spus cat te iubesc?
„Fara tine, emotiile de astazi n-ar fi decat emotiile moarte de-altadata”.
Mai mult nici nu trebuia sa intelegeti si nu-mi reprosati c-am fost incoerenta, asa sunt de cand am vazut filmul, m-a bulversat si m-a facut sa vad viata cu totul altfel. Ca sa ma-ntelegeti, trebuie sa vedeti filmul!
(recomandam a se vedea: “Sabina Dodan - Texte publicate in dosarele SSJ”)
“Frumusetea va salva lumea!" F.M. Dostoievski
Pentru acest numar va recomandam in continuare:
. Documente, Marturii, Memorii
. Eduard Orasanu - Chris&Moldova Gospel (concert 100% live)
. Daniel Bud - Polemici cordiale
. Alin Cristea - Exercitii de admiratie: Andrei Tarkovski
Documente, Marturii, Memorii
(Publicam acum al doilea text care a aparut fara semnatura in publicatia lunara Caracter militant, din aprilie, 1982, la pagina 25. Este vorba de revista cu circuit inchis a Sectiei de propaganda a Comitetului Judetean Iasi al P.C.R. Articolul a fost elaborat probabil de maiorul de securitate Ioan Mechenie, care facea parte din colectivul de redactie si care raspundea in acea perioada de activitatea cultelor evanghelice. El ii anchetase cu cativa ani mai inainte pe cei “infierati” in aceste articole, cu ocazia arestarii la Iasi a pastorului Iosif Ton. Am pastrat intacte in text inadvertentele si stilul dezlanat al autorului, dominat de limbajul de lemn al ideologiei comuniste. Explicatiile oferite in text intre paranteze patrate incearca sa evidentieze falsurile grosolane la care a apelat autorul textelor, pentru a pune la punct „dusmanul de clasa”.)
Misionarism pe banii statului
„Fratele“ STAN MIHAI, inginer la una dintre citadelele noastre muncitoresti – I.M. Nicolina – cu toata traditia existenta in acest puternic colectiv de munca si-a pastrat si traditia religioasa din familie [desi, incearca sa sugereze autorul, acest lucru n-ar fi trebuit sa se intample] pentru ca legea noastra suprema – Constitutia – ofera cu generozitate acest drept, mai mult, chiar il apara [tocmai aceasta incerca probabil sa faca “tovarasul” maior Mechenie; sa-l apere pe “fratele” Mihaita].
Desi „fratii“ din occident cunosc la perfectie ca in R.S.R. membrii unor culte – altele decit cele traditionale, socotite ca fiind vindute statului – sint impiedicati de a urma studii superioare pentru convingerile lor religioase iata ca STAN MIHAITA, asa cum il alinta „fratii“ a ajuns inginer.
La locul de munca nu prea ai ce-i reprosa pentru ca este cuminte, nu se cearta cu nimeni – in paranteza fie spus, acest lucru se traduce prin lipsa de opinie – isi rezolva sarcinile care-i sint atribuite asa incit cine nu-l stie in ce ape se scalda ar fi tentat sa spuna: „asa om mai rar.“ [Orice parere am fi avut despre acest om – de mortuis ubi bene – trebuie sa recunoastem ca domnul Stan era un specialist de clasa, apreciat ca atare de colegi si de superiori; tocmai acest lucru i-l „reproseaza” stramb maiorul de securitate, caci profesionalismul lui nu se potrivea nicicum cu sloganele ideologice care-i prezentau pe evanghelici ca fiind inculti si incompetenti.]
Cum la serviciu nu-i prea merge treaba cu atragerea de noi adepti, la cultul baptist din care face parte, acest lucru il face in afara intreprinderii, ca de, dupa ce a iesit pe poarta uzinei e liber ca pasarea cerului [din nou, subconstientul securistului se da de gol; ce bine ar fi, sugereaza el implicit, daca partidul ar putea controla si timpul liber al oamenilor; atunci ar fi raiul pe pamint – raiul... securistilor].
Tot asa de liber este si cind pleaca in diferite deplasari in interes de serviciu. Fiind specialist este normal sa faca asemenea deplasari numai ca daca face o deplasare la Timisoara da o fuga si pe la „fratii“ din Cluj, pentru a se informa cu ultimele noutati in materie asa incit aproape ca nu a existat deplasare fara ca „fratele“ Mihaita sa nu-si viziteze rudele si prietenii, bineinteles in ale credintei.
Ultima deplasare facuta de Mihai Stan la Brasov l-a dus in situatia de a participa la adunarea unei grupari dizidente dar sintem siguri ca el „n-a stiut nimic despre un asemenea lucru“. S-a trezit asa ca din senin ca este legitimat de organele de militie, i s-a retinut buletinul de identitate si trimis la organele similare din judetul Iasi tocmai ca proba a participarii sale la o astfel de adunare [este vorba probabil de Biserica baptista nr. 2 din Brasov, care timp de multi ani a functionat fara autorizatie, din pricna ca il „jena” pe presedintele Cultului baptist, pastorul Mara Cornel, un asiduu colaborator al autoritatilor comuniste].
Despre aceasta adunare sau mai bine zis despre caracterul ei sintem siguri ca Mihaita „n-a stiut“ nimic dupa cum nu stie nici legile care reglementeaza relatiile cu cetatenii straini, care ii fac cite o vizita pe acasa. Nu, cu acesti straini nu se discuta decat despre credinta si ce conteaza daca li se mai spune ca piata noastra este prost aprovizionata, ca „fratii“ din Romania o duc tare greu si este mare nevoie sa fie ajutati de cei din occident. Ce sa-i faci om umblat prin tara si este la curent cu multe lucruri [din nou, autorul vadeste neplacerea deosebita a Securitatii pentru relatiile evanghelicilor romani cu strainatatea; de aceasta data el dezvaluie si motivul acestei neplaceri – risca ca strainii sa afle despre problemele pe care le au crestinii din Romania, cit si despre saracia care domnea in tara].
[Textul se incheie „apoteotic”, afirmand sforaitor conceptia schioapa pe care o aveau comunistii despre democratie.] Fireste ca pe marginea celor expuse mai sus se poate pune intrebarea: la urma urmei nu are voie sa-si viziteze „fratii“? Raspunsul, categoric este: da, dar se naste o alta intrebare: misionarism, misionarism, dar pe banii cui? si in ultima instanta de ce neaparat in defavoarea aceluia care ii ofera toate drepturile: statul.
(recomandam a se vedea: ”Danut Manastireanu – ‘Ideologul’”)
Eduard Orasanu
Chris&Moldova Gospel
(concert 100% live)
Miercuri 17 aprilie 2002, ora 18:00, Gara Iasi
Chris a ajuns in Iasi. Este singurul invitat la sarbatoarea care marcheaza impliniriea a trei ani de existenta SSJ. Da, gara din Iasi inca nu e terminata, renovarea continua etern, eu si Chris nu ne-am vazut de patru luni. Ce va fi maine? Pai daca va fi frumos vom merge in Poiana cu Statui, oricum avem si planul B. In gara sunt si cu Oli, el va fi gazda lui Chris. Plecam spre Tatarasi.
Miercuri 17 aprilie 2002, ora 19:00, Tatarasi
Supriza, apa calda nu curge! Pana va veni lichidul dupa care tanjim vorbim despre Festivalul de la Oradea, prima editie si, evident, a doua editie. Chiar si astazi se aud ecourile festivalului: concurenta care a luat locul I la interpretare, Anca Sintea, e in pragul editarii primului CD. Industria muzicala evanghelica are un punct de reper si un loc in care poate primi sau poate oferi premii, un loc in care sa cunoasca nemijlocit reactia 'consumatorilor' de muzica, a acestui tip special de muzica. Presa evanghelica a lipsit, politica oficiala e asemanatoare cu cea a strutului: 'Un asemenea festival nu exista, o asemenea muzica nu se asculta, nu are fani'. Vorbim despre tinerii transilvaneni, si aparenta inexpresivitate a celor din Moldova. Al doilea festival nadajduim ca va reusi sa traseze o directie. Oli traseaza propria lui directie, bucataria, unde a pregatit o cina, care a iesit cum sa va spun?
Joi 18 aprilie 2002, ora 8:15, Bulevardul Socola
Ionut Apostu suna: 'Ai vazut cum e cerul, spre Barnova sunt nori, de la mine nu se vede releul...', 'Stai linistit eu il vad...'. Cum sa ma imbrac? Intrebare nu inutila, doua saptamani vremea a fost extrem de mohorata, inchisa si rece. Desi cobor in pantaloni scurti, in jumatate de ora ma imbrac, dupa o portie de ironie din partea lui Ionut, normal. Mergem in piata, mergem la Mall, ne intalnim cu Radu Lazar, e cu masina, ne mai trebuie pentru transport inca una: 'Mergi la Barnova?', 'Ce e la Barnova?', 'Trei ani de SSJ, petrecere, invitat surpriza', 'Merg la Barnova, dar n-am numar pe spate etc.', 'Ne vedem la 10:00 la McDonald's.' Mergem in Tatarasi, Chris ne asteapta.
Joi 18 aprilie 2002, ora 9:45, Tatarasi
Masina nu pleaca din prima, Chris spune in gluma: 'Asta pentru ca m-am urcat eu', deschide putin usa, motorul porneste. Telefon spre Daniel Grigoroscuta: 'Coboara, venim sa te luam', baiat extrem de constiincios, nu vrea sa piarda doua laboratoare, ii spunem ca avem inca o masina. Fetele ar trebui sa ne astepte in fata la McDonald's. Vremea pare ca tine cu noi, Dumnezeu a ingaduit o zi frumoasa. Cum suntem noi dupa trei ani? Suntem cel putin in posesia expresiilor: 'iti aduci aminte?', 'dar de articolul acela de acum un an ce zici?', 'Craciunul acela in care am fost inundati a fost acum doi ani'
Joi 18 aprilie 2002, ora 10:00, MC Donald's
Sabina Dodan e prima, ne asteapta. Ne asezam la o masa afara. Chris si SSJ s-au mai intalnit acum doi ani, asa ca nu trebuie prea multe introduceri. Ionut si Daniel pleaca pentru ultimele cumparaturi. Alina Simion apare si ea. Discutam si iar discutam, e veselie, e ingrijorare, e nerabdare, e surpriza: 'Cum? In SSJ sunteti doi ortodocsi, doi baptisti, un crestin dupa Evanghelie si un penticostal?', 'Da, si asta fara probleme'. SSJ: psihologie, filosofie, arte plastice. Varsta: nu mai mult de 23 de ani, fara experienta jurnalistica, fara ifose sau abureli intelectuale. Radu apare cu masina, vine la masa, discutam, suna un mobil, Chris se ridica si se indeparteaza, intrebare: 'Cum, el chiar e Chris?', 'Da, si surpriza este ca nu-l vei auzi cantand, stii, a fost invitat aproape pentru prima data undeva nu pentru a canta'.
Joi 18 aprile 2002, ora 11:30, Lunca Cetatuii
Sunt in masina cu Radu si cu Daniel. In cealalta masina sunt Alina, Sabina, Chris si Ionut. Aretta n-a venit. Dupa o curba, masina politiei. Noi fara numar in spate. Urmarie, girofar, oprire, actele la control, amenda... O zi plina, cum se va sfarsi? Politistii lucreaza lent, nu se grabesc, nici noi, traim intr-o Moldova ancestrala. Norii curg, in masina e cald. Asadar nici de data aceasta nu am reusit sa fim toti, simt o umbra de tristete.
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Lunca Cetatuii”)
Joi 18 aprile 2002, ora 12:00, Cabana Barnova
Aici parcam masinile, golim portbagajele, umplem rucsacurile. Ii arat lui Chris vesta mea pe care scrie The Salt Street Journal, fiecare baiat din SSJ are una, fetele nu. Motiv si prilej pentru un miting spontan: 'Noi de ce nu avem o asemenea vesta ?' Cainii de pe langa cabana au aparut, latra, dar sunt prietenosi, ei simt acel ispititor miros de mancare. Urmeaza un drum prin padure de aproximativ o ora. Spre Poiana cu Statui se trece pe un drum curatitor, verde, limpede, tacut. Acest drum e parabola si ancora ce te smulge din ghearele orasului 'balaur'. Poiana cu Statui e locul viu, e locul neprefacut, e locul care te primeste fara haine de Lord, e locul in care SSJ-ul se simte acasa. Spre ea simti, uneori, noroiul, urcusul, greul.
Joi 18 aprile 2002, pana la 19:00, Poiana cu Statui
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Poiana cu statui”)
De oriunde ai privi aceasta poiana, totul e mereu altfel. Fiecare din noi rezoneaza cu un anumit colt, cu o anumita statuie. Aici nu avem dubii, stim de ce suntem impreuna. Nu vorbim prea mult despre munca noastra, nu facem planuri si nu ne intereseaza cat de bine e cotata revista noastra. Fiecare dintre noi crede in celalalt, se bucura de calitati si accepta defectele. Chris nu isi ascunde entuziasmul, marturiseste ca portia aceasta de liniste si naturalete ii era necesara. Ploua, vine din nou soarele. Inca o data ploua, fiecare se adaposteste. In linistea poienii ploaia parca pune piedici, dar adevarul e ca ramanand suspendati in netimp, cunoastem gustul ragazului, al meditatiei, al introspectiei.
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Poiana cu statui”)
SSJ la trei ani: 'Ce mare lucru? Cui ii pasa? Cine ne citeste?' sau 'Nu-i de colo aceasta rezistenta in timp. Nu am facut prea multe compromisuri calitative. Am fost creativi si incisivi'. Facem frigarui, bem suc, ploua, chibrituri nu mai avem, lucrurile trebuie stranse.
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Poiana cu statui”)
Chris ne invata un joc. Il prindem repede si-l jucam aproape doua ore. Stam cu picioarele in iarba uda si incercam sa convingem ca nu suntem 'mafioti', ca suntem 'politisti' sau 'doctori'. Facem pozele finale...
(SSJ la trei ani de existenta, foto: “Poiana cu statui”)
Joi 18 aprile 2002, ora 20:30, Tatarasi
Oli ne primeste cu caldura, apa calda nu curge. Asadar s-a ispravit o zi, un film, un basm. Ne-am fi dorit sa facem un documentar video despre noi. Astfel in zece minute fiecare sa se dezvaluie, sa se explice, sa ramana peste veac. Nu avem camera de filmat. Acest documentar ar urma sa fie o parte a unui produs multimedia: filmul + 131 de reviste + muzica. Cum suntem noi dupa trei ani? Suntem cel putin in posesia expresiilor: "Prin SSJ am invatat sa visez", "Nu regret noptile pierdute pentru facerea revistei", "Mi-ar parea rau sa dispara". Oli asculta povestile noastre, dar seara nu s-a terminat. Eu, Daniel, Ionut si Chris mergem cu masina la Motel, pe platoul de unde se vede cel mai frumos noaptea orasul.
Joi 18 aprilie 2002, ora 21:30, Motel
"Los Angeles" te iubim! Ne-am nascut in cel mai frumos oras. E rece, intram repede in masina. Gata, putem trage cortina, putem aseza inca o amintire in cutiuta cea mai noua. Dumneavoastra ce ziceti? Sa mai cantam si maine?
(Cortina se trage, publicul aplauda, iar noi ne retragem spre o alta noapte buna)
(recomandam a se vedea: “Eduard Orasanu - Chris&Moldova Gospel”)
Daniel Bud
Polemici cordiale
Stimata redactie,
Multumesc pentru deschiderea cu care acordati dreptul la opinie in cadrul SSJ. Mai mult, sint incintat ca articolul meu "11 pasi pentru a intelege emigrarea ca optiune umana," publicat in SSJ 127 si 128, a stirnit reactia d-lui Teofil Stanciu, aparuta in SSJ 131 sub titlul "Pledoarie." Felicit autorul pentru optiunea raminerii in tara, optiune frumos argumentata in articol. Sunt convins ca daca “Pledoarie” aparea in numerele dedicate de SSJ emigrarii, articolul ajuta in mare masura la echilibrarea optiunilor. Am insa si o observatie cu privire la metodologia folosita in “Pledoarie.” Este evident ca articolul imi este adresat mie, ca autor al celor “11 pasi.” “Pledoarie” incepe cu “Domnule Daniel,” si in final afirma, “Concluzionind, nu va acuz ca ati plecat. Dar edificiul pe care l-ati construit e subred.” Fara a intra aici in detalii sau demonstratii, afirm ca din punct de vedere metodologic, aceasta concluzie din “Pledoarie” este “non sequitur” demonstratiei (adica, concluzia nu se bazeaza pe demonstratie). Cind spun asta ma refer strict la metodologia articolului. Repet, "Pledoarie" ofera un argument frumos pentru cei care opteaza pentru raminerea in tara, insa, nicidecum nu demonteaza optiunea emigrarii, asa cum afirma. Am speranta ca T. Stanciu va nota faptul ca observatia facuta de mine este evidenta, si ca nu cere o demonstratie. Inchei cu primele rinduri din “11 pasi”: “Biblia nu se refera specific la emigrare. Intreg pamintul este al Domnului. In consecinta, emigrarea devine o chestiune de alegere si preferinta personala, la fel ca si decizia de a locui la tara sau la oras, insa cu consecinte mult mai complexe.” De ce se muta oamenii (temporar sau definitiv) de la tara la oras, sau invers? Pentru ca miscarea in plan geografic reprezinta o optiune umana permanenta. Va multumesc mult!
(recomandam a se vedea: Dosar SSJ nr. 12 - Emigrare sau exil interior?)
Alin Cristea
Exercitii de admiratie: Andrei Tarkovski
Andrei Tarkovski e un Dostoevski al cinematografului, un Soljenitin militant pentru cauza spiritualitatii umane, un neobosit explorator in no man's land, cu o capacitate deosebita de a metamorfoza poetic realitatea. Filmele lui cauta sa comunice o experienta spirituala, intr-un stil parabolic, enigmatic si cu un ritm extrem de lent, regizorul rus fiind preocupat de realitatile de dincolo de trup. Toate cele sapte filme ale lui Tarkovski sunt capodopere cinematografice, obtinand 30 de premii, majoritatea în Europa.
Copilaria lui Ivan (1962) - Leul de Aur la Venetia - e un omagiu adus unui baiat orfan implicat, in cel de-al doilea razboi mondial, in actiunile din spatele liniilor inamicului.
Andrei Rubliov (1966) - Premiul Federatiei Internationale a Criticilor de Film (FIPRESCI) la Cannes (1969) - in aparenta, film biografic despre personalitatea pictorului de icoane rus din secolul al XV-lea, in esenta, o profunda meditatie pe tema artistului si a creatiei. "Acest film, care nu contine imagini explicite ale cerului, este plin de o nemasurata si senina lumina. Subiectul lui este zborul." (H.-R. Patapievici)
Solaris (1972) - Marele Premiu al Juriului la Cannes - "Poem al cunoasterii prin stiinta, axat pe intrebarea dramatica daca trecutul, constiinta, iubirea pentru om a savantului sunt sau nu integrabile, indispensabile operei sale." (R. Rusan)
Oglinda (1974) - Premiul David di Donatello, Italia (1980) - "Filmul este povestea vietii mamei mele. […] Este o confesiune. Noi avem o datorie fata de cei care ne-au dat viata: trebuie sa le declaram dragostea noastra." (Andrei Tarkovski)
Cãlãuza (1979) - Premiul Criticilor Francezi la Cannes (1980) - e un film metafizic in care Tarkovski "observa limba vietii, ca si cand ar incerca in acest fel sa auda limba lui Dumnezeu." (Internet: Andrei Tarkovsky's Cinema of Spirituality)
Nostalgia (1983) - Premiul FIPRESCI la Cannes - are ca tema nostalgia, o stare de dor nepotolit dupa tinuturile natale.
Sacrificiul (1986) - Marele Premiu Special al Juriului la Cannes - prezinta diferitele reactii la anuntul la radio al inceperii celui de-al treilea razboi mondial, eveniment ce poate distruge omenirea in citeva ore.
"Indiferent daca sunt bune sau rele, filmele mele sunt, in ultima analiza, despre un singur lucru: manifestarea extrema a credintei în datoria morala si lupta pentru aceasta. […] Ma intereseaza un erou care merge pana la capat, fara sa tina seama de nimic, pentru ca numai un asemenea om poate izbandi." (Andrei Tarkovski)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
Primavara la tara!
In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
- Mall, arta de a face cumparaturi
Nota redactiei pentru Ofelia Trummer (Austria): Ne cerem scuze dar nu am stiut daca mesajul dumneavoastra pentru T. Stanciu trebuia publicat, noi l-am trimis destinatarului si sper sa va fi lamurit el personal. Ne cerem scuze daca nu am procedat corect.
Epilog: Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul si nu traieste decat
pe jumatate, traind numai pentru dansul...
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 650 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu