(SSJ - The Definitive Collection 2007)
Documente, Marturii, Memorii
(Publicam in numarul acesta si in urmatoarele numere ale jurnalului nostru doua texte care au aparut fara semnatura in publicatia lunara Caracter militant, aprilie, 1982, pag.25. Este vorba de revista cu circuit inchis a Sectiei de propaganda a Comitetului Judetean Iasi al P.C.R. Articolul a fost elaborat probabil de maiorul de securitate Ioan Mechenie, care facea parte din colectivul de redactie si care raspundea in acea perioada de activitatea cultelor evanghelice. El ii anchetase cu citva ani mai inainte pe cei “infierati” in aceste articole, cu ocazia arestarii la Iasi a pastorului Iosif Ton. Explicatiile oferite in text intre paranteze patrate incearca sa evidentieze falsurile grosolane la care a apelat autorul textelor, pentru a pune la punct „dusmanul de clasa”.)
Titlurile textelor de mai jos:
. Ideologul
. Misionarism pe banii statului
Linkuri
Danut Manastireanu - Perspective teologice
Danut Manastireanu - Jurnal de calatorie
Exercitii de intelegere / Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu
Aa - Harta blogului - Explicatii "pas cu pas" despre SSJ
www.perichoresis.ro
Danut Manastireanu (blog)
http://agorachristi.wordpress.com/
http://dezvaluiri.wordpress.com/
...
Ideologul
(SSJ nr. 131)
Cu ani in urma, fiul numitului Manastireanu – lacatus la Institutul Politehnic Iasi – dadea examen la Facultatea de Stiinte Economice, examen pe care l-a luat spre bucuria parintilor si bineinteles a „fratilor” care au „vazut ca are stofa”.
Anii studentiei au demonstrat ca Danut Manastireanu a fost un student „bine pregatit,” raspundea la seminarii si examene ca la carte, dar vorba ceea: „aschia nu sare departe de trunchi”. Tatal sau nu se sfieste sa se interneze uneori pentru a putea sa se ocupe de bolnavii din spital si a-i aduce „pe calea cea dreapta” [tatal meu a stat intr-adevar adeseori in spital, datorita unei boli grave contractate la serviciu; evident ca in timpul internarilor sale vorbea cu cei internati despre credinta lui in Christos] iar o matusa a sa, bolnava psihic, a creat chiar o noua secta singura care garanteaza ca prin pocainta „pacatosii vor vedea fata lui Dumnezeu” [matusa mea, Lidia Ababei, nu a infiintat nici o secta, ci s-a alaturat impreuna cu mai multe persoane din Iasi unei miscari sectare destul de stranii, numite Zikron, fapt pentru care a fost arestata si inchisa ani de zile la Spitalul psihiatric din Petru Groza, care functiona ca inchisoare; in aceasta perioada ea a suferit o serie intreaga de tratamente abuzive, de pe urma carora se resimte si acum; in prezent este emigrata in Statele Unite].
Faptul ca Danut Manastireanu e altul decat cel pe care l-au cunoscut colegii sai de facultate o demonstreaza activitatea sa de „ideolog” al tineretului din cadrul comunitatii baptiste din Iasi. Daca la facultate, la socialism stiintific, arata prin raspunsuri – dar numai atit – ca a studiat cursurile si materialul bibliografic, la adunarile cu tinerii din biserica s-a dovedit dintotdeauna mult mai documentat si chiar a facut si face si unele demonstratii practice [implicarea mea in activitati legate de tineri si mai ales de studenti este principalul motiv al acestui articol denigrator].
Anii au trecut, Danut a terminat facultatea, a fost repartizat la o intreprindere prin Transilvania dar nu se stie prin ce „minune” a obtinut negatie [autorul sugereaza ca mutarea a fost obtinuta pe cai oculte; in realitate, intreprinderea din Cehul Silvaniei la care am fost repartizat n-a functionat niciodata] si asa a ajuns economist la Întreprinderea de mase plastice Iasi. Întreprinderea l-a inteles, i-a dat locuinta corespunzatoare desi alti oameni ai muncii asteptau satisfacerea unui asemenea drept inaintea lui [acesta este un fals grosolan; apartamentul in care locuiesc si acum este proprietate personala si a fost cumparat de sotia mea pe cind eu eram in armata si nu incepusem inca serviciul la intreprinderea mentionata].
Fiind „acasa” unde avea cunostinte, chiar si peste hotare [in acest punct, autorul marcheaza al doilea motiv principal al supararii organelor de securitate – relatiile cu strainii – acesta a fost si motivul pentru care in anul 1988 am fost fortat sa parasesc aceasta slujba, la presiunea acelorasi organe, si tot din pricina legaturilor cu strainii, de acea data in legatura cu demersurile pentru eliberarea din inchisoare a prietenului meu Costica Sfatcu, condamnat pe zece ani, pentru colportaj de Biblii], activitatea sa de „ideolog” a continuat, el fiind acela care, impreuna cu altii, printre care amintim pe Tarniceru Silvia si Boghian Elena, ambele fost condamnate pentru trecerea frauduloasa a frontierei, in prezent ambele fara ocupatie si in asteptare sa li se permita emigrarea in S.U.A. deoarece pentru Romania - tara lor – nu mai simt nimic [autorul, cuprins de febra infierarii revolutionare a „dusmanului de clasa”, uita ce voia sa spuna ca as fi facut eu „impreuna cu altii”]. Între timp „educa” tineretul sa nu ia parte la activitatile cultural-educative, specifice varstei lui, sau activitati social-obstesti ci sa se roage permanent pentru ca „ceasul judecatii se apropie” [in acest pasaj este evidenta acuzatia tipica adusa crestinilor de autoritatile comuniste, cum ca acestia ar fi „elemente antisociale”]. În cazul Elenei Boghian trebuie facuta mentiunea ca statul pe care il reneaga a facut eforturi pentru formarea sa ca inginer zootehnist.
Manastireanu Danut este si un traducator asiduu, fiind surprins in timpul orelor de program ca traducea texte religioase din limba engleza, lucru pentru care, bineinteles, a dat socoteala in fata factorilor de raspundere din intreprindere [adevarul din spatele acestei acuzatii este ca intr-una din zile securistul intreprinderii m-a gasit in biblioteca citind cartea lui Ray Stedman - Body Life, pe care mi-a si confiscat-o, aceasta fiind singura „socoteala” data pentru fapta mea „criminala”].
Avand „relatii” peste ocean [din nou obsesia relatiilor cu strainii!!!], „ideologul” face si acte de caritate. Este vizitat in fiecare an de „fratii” din occident care-i mai lasa diferite ajutoare, printre care si bani, dar pe care sa le dea numai acelora care cer toata ziua si fara motive, emigrarea in Europa occidentala sau in S.U.A [este evidenta aici insinuarea de incitare la emigrare, un alt loc comun al recuzitei propagandistice a securitatii in ce-i privea pe evanghelici]. Un astfel de act l-a facut cu si cu „fratele” PITIAN ILIE de la cultul penticostal din Iasi, salariat la I.P.M.P., pe care, in numele celor din S.U.A., l-a „incurajat” cu suma de 800 lei. Cum la I.P.M.P. „ideologul” nu prea mai are mare camp de activitate, in plus fiind pus si la treaba, a pus si el mana pe un ziar „Flacara Iasului” – pe care sintem siguri ca nu a mai pus mina demult – si a gasit la „Mica publicitate” un post vacant.
Chipes este, „citit” este, asa ca s-a prezentat in audienta, pentru solicitarea postului, la directorul respectivei unitati unde deja avea depusa cerere. Nu a fost angajat pentru ca se aflase la noua intreprindere ca de fapt el nu cauta munca, ci timp liber si daca se poate platit de stat cat mai bine. La primirea raspunsului ca nu poate fi angajat, bineinteles ca „ideologul” a fost foarte revoltat, exclamand: „tovarase director in acest caz este dreptul meu sa plec in S.U.A.” [Acest episod este inventat in totalitate. Niciodata n-am incercat sa plec de la acea intreprindere si atunci cind am facut-o, a fost la presiunile securitatii. Este adevarat insa ca in anii aceia eram atit de urmarit incit la un moment dat mi-a fost teama ca risc sa pun in pericol activitatea subterana de ucenicie a organizatiei Navigatorii, cu care eram implicat din 1977. Ca urmare, am mers sa discut acest lucru cu unul dintre misionarii lor care era atunci student in tara. Desi lui nu i-am spus acest lucru, in cazul in care ei decideau sa intrerupa relatiile cu mine din pricina pericolului, eram decis ca a doua zi sa-mi depun actele pentru plecarea din tara. Din fericire pentru mine, ei au decisa sa dubleze masurile de protectie, dar sa continue relatia cu mine, fapt caruia i se datoreste privilegiul de a continua sa traiesc in aceasta tara.]
La spusele sale este firesc sa se exclame: pacat de cei ce fac umbra pamantului degeaba.
...
Misionarism pe banii statului
(SSJ nr. 132)
„Fratele“ STAN MIHAI, inginer la una dintre citadelele noastre muncitoresti – I.M. Nicolina – cu toata traditia existenta in acest puternic colectiv de munca si-a pastrat si traditia religioasa din familie [desi, incearca sa sugereze autorul, acest lucru n-ar fi trebuit sa se intample] pentru ca legea noastra suprema – Constitutia – ofera cu generozitate acest drept, mai mult, chiar il apara [tocmai aceasta incerca probabil sa faca “tovarasul” maior Mechenie; sa-l apere pe “fratele” Mihaita].
Desi „fratii“ din occident cunosc la perfectie ca in R.S.R. membrii unor culte – altele decit cele traditionale, socotite ca fiind vindute statului – sint impiedicati de a urma studii superioare pentru convingerile lor religioase iata ca STAN MIHAITA, asa cum il alinta „fratii“ a ajuns inginer.
La locul de munca nu prea ai ce-i reprosa pentru ca este cuminte, nu se cearta cu nimeni – in paranteza fie spus, acest lucru se traduce prin lipsa de opinie – isi rezolva sarcinile care-i sint atribuite asa incit cine nu-l stie in ce ape se scalda ar fi tentat sa spuna: „asa om mai rar.“ [Orice parere am fi avut despre acest om – de mortuis ubi bene – trebuie sa recunoastem ca domnul Stan era un specialist de clasa, apreciat ca atare de colegi si de superiori; tocmai acest lucru i-l „reproseaza” stramb maiorul de securitate, caci profesionalismul lui nu se potrivea nicicum cu sloganele ideologice care-i prezentau pe evanghelici ca fiind inculti si incompetenti.]
Cum la serviciu nu-i prea merge treaba cu atragerea de noi adepti, la cultul baptist din care face parte, acest lucru il face in afara intreprinderii, ca de, dupa ce a iesit pe poarta uzinei e liber ca pasarea cerului [din nou, subconstientul securistului se da de gol; ce bine ar fi, sugereaza el implicit, daca partidul ar putea controla si timpul liber al oamenilor; atunci ar fi raiul pe pamint – raiul... securistilor].
Tot asa de liber este si cind pleaca in diferite deplasari in interes de serviciu. Fiind specialist este normal sa faca asemenea deplasari numai ca daca face o deplasare la Timisoara da o fuga si pe la „fratii“ din Cluj, pentru a se informa cu ultimele noutati in materie asa incit aproape ca nu a existat deplasare fara ca „fratele“ Mihaita sa nu-si viziteze rudele si prietenii, bineinteles in ale credintei.
Ultima deplasare facuta de Mihai Stan la Brasov l-a dus in situatia de a participa la adunarea unei grupari dizidente dar sintem siguri ca el „n-a stiut nimic despre un asemenea lucru“. S-a trezit asa ca din senin ca este legitimat de organele de militie, i s-a retinut buletinul de identitate si trimis la organele similare din judetul Iasi tocmai ca proba a participarii sale la o astfel de adunare [este vorba probabil de Biserica baptista nr. 2 din Brasov, care timp de multi ani a functionat fara autorizatie, din pricna ca il „jena” pe presedintele Cultului baptist, pastorul Mara Cornel, un asiduu colaborator al autoritatilor comuniste].
Despre aceasta adunare sau mai bine zis despre caracterul ei sintem siguri ca Mihaita „n-a stiut“ nimic dupa cum nu stie nici legile care reglementeaza relatiile cu cetatenii straini, care ii fac cite o vizita pe acasa. Nu, cu acesti straini nu se discuta decat despre credinta si ce conteaza daca li se mai spune ca piata noastra este prost aprovizionata, ca „fratii“ din Romania o duc tare greu si este mare nevoie sa fie ajutati de cei din occident. Ce sa-i faci om umblat prin tara si este la curent cu multe lucruri [din nou, autorul vadeste neplacerea deosebita a Securitatii pentru relatiile evanghelicilor romani cu strainatatea; de aceasta data el dezvaluie si motivul acestei neplaceri – risca ca strainii sa afle despre problemele pe care le au crestinii din Romania, cit si despre saracia care domnea in tara].
[Textul se incheie „apoteotic”, afirmand sforaitor conceptia schioapa pe care o aveau comunistii despre democratie.] Fireste ca pe marginea celor expuse mai sus se poate pune intrebarea: la urma urmei nu are voie sa-si viziteze „fratii“? Raspunsul, categoric este: da, dar se naste o alta intrebare: misionarism, misionarism, dar pe banii cui? si in ultima instanta de ce neaparat in defavoarea aceluia care ii ofera toate drepturile: statul.
(Publicam in numarul acesta si in urmatoarele numere ale jurnalului nostru doua texte care au aparut fara semnatura in publicatia lunara Caracter militant, aprilie, 1982, pag.25. Este vorba de revista cu circuit inchis a Sectiei de propaganda a Comitetului Judetean Iasi al P.C.R. Articolul a fost elaborat probabil de maiorul de securitate Ioan Mechenie, care facea parte din colectivul de redactie si care raspundea in acea perioada de activitatea cultelor evanghelice. El ii anchetase cu citva ani mai inainte pe cei “infierati” in aceste articole, cu ocazia arestarii la Iasi a pastorului Iosif Ton. Explicatiile oferite in text intre paranteze patrate incearca sa evidentieze falsurile grosolane la care a apelat autorul textelor, pentru a pune la punct „dusmanul de clasa”.)
Titlurile textelor de mai jos:
. Ideologul
. Misionarism pe banii statului
Linkuri
Danut Manastireanu - Perspective teologice
Danut Manastireanu - Jurnal de calatorie
Exercitii de intelegere / Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu
Aa - Harta blogului - Explicatii "pas cu pas" despre SSJ
www.perichoresis.ro
Danut Manastireanu (blog)
http://agorachristi.wordpress.com/
http://dezvaluiri.wordpress.com/
...
Ideologul
(SSJ nr. 131)
Cu ani in urma, fiul numitului Manastireanu – lacatus la Institutul Politehnic Iasi – dadea examen la Facultatea de Stiinte Economice, examen pe care l-a luat spre bucuria parintilor si bineinteles a „fratilor” care au „vazut ca are stofa”.
Anii studentiei au demonstrat ca Danut Manastireanu a fost un student „bine pregatit,” raspundea la seminarii si examene ca la carte, dar vorba ceea: „aschia nu sare departe de trunchi”. Tatal sau nu se sfieste sa se interneze uneori pentru a putea sa se ocupe de bolnavii din spital si a-i aduce „pe calea cea dreapta” [tatal meu a stat intr-adevar adeseori in spital, datorita unei boli grave contractate la serviciu; evident ca in timpul internarilor sale vorbea cu cei internati despre credinta lui in Christos] iar o matusa a sa, bolnava psihic, a creat chiar o noua secta singura care garanteaza ca prin pocainta „pacatosii vor vedea fata lui Dumnezeu” [matusa mea, Lidia Ababei, nu a infiintat nici o secta, ci s-a alaturat impreuna cu mai multe persoane din Iasi unei miscari sectare destul de stranii, numite Zikron, fapt pentru care a fost arestata si inchisa ani de zile la Spitalul psihiatric din Petru Groza, care functiona ca inchisoare; in aceasta perioada ea a suferit o serie intreaga de tratamente abuzive, de pe urma carora se resimte si acum; in prezent este emigrata in Statele Unite].
Faptul ca Danut Manastireanu e altul decat cel pe care l-au cunoscut colegii sai de facultate o demonstreaza activitatea sa de „ideolog” al tineretului din cadrul comunitatii baptiste din Iasi. Daca la facultate, la socialism stiintific, arata prin raspunsuri – dar numai atit – ca a studiat cursurile si materialul bibliografic, la adunarile cu tinerii din biserica s-a dovedit dintotdeauna mult mai documentat si chiar a facut si face si unele demonstratii practice [implicarea mea in activitati legate de tineri si mai ales de studenti este principalul motiv al acestui articol denigrator].
Anii au trecut, Danut a terminat facultatea, a fost repartizat la o intreprindere prin Transilvania dar nu se stie prin ce „minune” a obtinut negatie [autorul sugereaza ca mutarea a fost obtinuta pe cai oculte; in realitate, intreprinderea din Cehul Silvaniei la care am fost repartizat n-a functionat niciodata] si asa a ajuns economist la Întreprinderea de mase plastice Iasi. Întreprinderea l-a inteles, i-a dat locuinta corespunzatoare desi alti oameni ai muncii asteptau satisfacerea unui asemenea drept inaintea lui [acesta este un fals grosolan; apartamentul in care locuiesc si acum este proprietate personala si a fost cumparat de sotia mea pe cind eu eram in armata si nu incepusem inca serviciul la intreprinderea mentionata].
Fiind „acasa” unde avea cunostinte, chiar si peste hotare [in acest punct, autorul marcheaza al doilea motiv principal al supararii organelor de securitate – relatiile cu strainii – acesta a fost si motivul pentru care in anul 1988 am fost fortat sa parasesc aceasta slujba, la presiunea acelorasi organe, si tot din pricina legaturilor cu strainii, de acea data in legatura cu demersurile pentru eliberarea din inchisoare a prietenului meu Costica Sfatcu, condamnat pe zece ani, pentru colportaj de Biblii], activitatea sa de „ideolog” a continuat, el fiind acela care, impreuna cu altii, printre care amintim pe Tarniceru Silvia si Boghian Elena, ambele fost condamnate pentru trecerea frauduloasa a frontierei, in prezent ambele fara ocupatie si in asteptare sa li se permita emigrarea in S.U.A. deoarece pentru Romania - tara lor – nu mai simt nimic [autorul, cuprins de febra infierarii revolutionare a „dusmanului de clasa”, uita ce voia sa spuna ca as fi facut eu „impreuna cu altii”]. Între timp „educa” tineretul sa nu ia parte la activitatile cultural-educative, specifice varstei lui, sau activitati social-obstesti ci sa se roage permanent pentru ca „ceasul judecatii se apropie” [in acest pasaj este evidenta acuzatia tipica adusa crestinilor de autoritatile comuniste, cum ca acestia ar fi „elemente antisociale”]. În cazul Elenei Boghian trebuie facuta mentiunea ca statul pe care il reneaga a facut eforturi pentru formarea sa ca inginer zootehnist.
Manastireanu Danut este si un traducator asiduu, fiind surprins in timpul orelor de program ca traducea texte religioase din limba engleza, lucru pentru care, bineinteles, a dat socoteala in fata factorilor de raspundere din intreprindere [adevarul din spatele acestei acuzatii este ca intr-una din zile securistul intreprinderii m-a gasit in biblioteca citind cartea lui Ray Stedman - Body Life, pe care mi-a si confiscat-o, aceasta fiind singura „socoteala” data pentru fapta mea „criminala”].
Avand „relatii” peste ocean [din nou obsesia relatiilor cu strainii!!!], „ideologul” face si acte de caritate. Este vizitat in fiecare an de „fratii” din occident care-i mai lasa diferite ajutoare, printre care si bani, dar pe care sa le dea numai acelora care cer toata ziua si fara motive, emigrarea in Europa occidentala sau in S.U.A [este evidenta aici insinuarea de incitare la emigrare, un alt loc comun al recuzitei propagandistice a securitatii in ce-i privea pe evanghelici]. Un astfel de act l-a facut cu si cu „fratele” PITIAN ILIE de la cultul penticostal din Iasi, salariat la I.P.M.P., pe care, in numele celor din S.U.A., l-a „incurajat” cu suma de 800 lei. Cum la I.P.M.P. „ideologul” nu prea mai are mare camp de activitate, in plus fiind pus si la treaba, a pus si el mana pe un ziar „Flacara Iasului” – pe care sintem siguri ca nu a mai pus mina demult – si a gasit la „Mica publicitate” un post vacant.
Chipes este, „citit” este, asa ca s-a prezentat in audienta, pentru solicitarea postului, la directorul respectivei unitati unde deja avea depusa cerere. Nu a fost angajat pentru ca se aflase la noua intreprindere ca de fapt el nu cauta munca, ci timp liber si daca se poate platit de stat cat mai bine. La primirea raspunsului ca nu poate fi angajat, bineinteles ca „ideologul” a fost foarte revoltat, exclamand: „tovarase director in acest caz este dreptul meu sa plec in S.U.A.” [Acest episod este inventat in totalitate. Niciodata n-am incercat sa plec de la acea intreprindere si atunci cind am facut-o, a fost la presiunile securitatii. Este adevarat insa ca in anii aceia eram atit de urmarit incit la un moment dat mi-a fost teama ca risc sa pun in pericol activitatea subterana de ucenicie a organizatiei Navigatorii, cu care eram implicat din 1977. Ca urmare, am mers sa discut acest lucru cu unul dintre misionarii lor care era atunci student in tara. Desi lui nu i-am spus acest lucru, in cazul in care ei decideau sa intrerupa relatiile cu mine din pricina pericolului, eram decis ca a doua zi sa-mi depun actele pentru plecarea din tara. Din fericire pentru mine, ei au decisa sa dubleze masurile de protectie, dar sa continue relatia cu mine, fapt caruia i se datoreste privilegiul de a continua sa traiesc in aceasta tara.]
La spusele sale este firesc sa se exclame: pacat de cei ce fac umbra pamantului degeaba.
...
Misionarism pe banii statului
(SSJ nr. 132)
„Fratele“ STAN MIHAI, inginer la una dintre citadelele noastre muncitoresti – I.M. Nicolina – cu toata traditia existenta in acest puternic colectiv de munca si-a pastrat si traditia religioasa din familie [desi, incearca sa sugereze autorul, acest lucru n-ar fi trebuit sa se intample] pentru ca legea noastra suprema – Constitutia – ofera cu generozitate acest drept, mai mult, chiar il apara [tocmai aceasta incerca probabil sa faca “tovarasul” maior Mechenie; sa-l apere pe “fratele” Mihaita].
Desi „fratii“ din occident cunosc la perfectie ca in R.S.R. membrii unor culte – altele decit cele traditionale, socotite ca fiind vindute statului – sint impiedicati de a urma studii superioare pentru convingerile lor religioase iata ca STAN MIHAITA, asa cum il alinta „fratii“ a ajuns inginer.
La locul de munca nu prea ai ce-i reprosa pentru ca este cuminte, nu se cearta cu nimeni – in paranteza fie spus, acest lucru se traduce prin lipsa de opinie – isi rezolva sarcinile care-i sint atribuite asa incit cine nu-l stie in ce ape se scalda ar fi tentat sa spuna: „asa om mai rar.“ [Orice parere am fi avut despre acest om – de mortuis ubi bene – trebuie sa recunoastem ca domnul Stan era un specialist de clasa, apreciat ca atare de colegi si de superiori; tocmai acest lucru i-l „reproseaza” stramb maiorul de securitate, caci profesionalismul lui nu se potrivea nicicum cu sloganele ideologice care-i prezentau pe evanghelici ca fiind inculti si incompetenti.]
Cum la serviciu nu-i prea merge treaba cu atragerea de noi adepti, la cultul baptist din care face parte, acest lucru il face in afara intreprinderii, ca de, dupa ce a iesit pe poarta uzinei e liber ca pasarea cerului [din nou, subconstientul securistului se da de gol; ce bine ar fi, sugereaza el implicit, daca partidul ar putea controla si timpul liber al oamenilor; atunci ar fi raiul pe pamint – raiul... securistilor].
Tot asa de liber este si cind pleaca in diferite deplasari in interes de serviciu. Fiind specialist este normal sa faca asemenea deplasari numai ca daca face o deplasare la Timisoara da o fuga si pe la „fratii“ din Cluj, pentru a se informa cu ultimele noutati in materie asa incit aproape ca nu a existat deplasare fara ca „fratele“ Mihaita sa nu-si viziteze rudele si prietenii, bineinteles in ale credintei.
Ultima deplasare facuta de Mihai Stan la Brasov l-a dus in situatia de a participa la adunarea unei grupari dizidente dar sintem siguri ca el „n-a stiut nimic despre un asemenea lucru“. S-a trezit asa ca din senin ca este legitimat de organele de militie, i s-a retinut buletinul de identitate si trimis la organele similare din judetul Iasi tocmai ca proba a participarii sale la o astfel de adunare [este vorba probabil de Biserica baptista nr. 2 din Brasov, care timp de multi ani a functionat fara autorizatie, din pricna ca il „jena” pe presedintele Cultului baptist, pastorul Mara Cornel, un asiduu colaborator al autoritatilor comuniste].
Despre aceasta adunare sau mai bine zis despre caracterul ei sintem siguri ca Mihaita „n-a stiut“ nimic dupa cum nu stie nici legile care reglementeaza relatiile cu cetatenii straini, care ii fac cite o vizita pe acasa. Nu, cu acesti straini nu se discuta decat despre credinta si ce conteaza daca li se mai spune ca piata noastra este prost aprovizionata, ca „fratii“ din Romania o duc tare greu si este mare nevoie sa fie ajutati de cei din occident. Ce sa-i faci om umblat prin tara si este la curent cu multe lucruri [din nou, autorul vadeste neplacerea deosebita a Securitatii pentru relatiile evanghelicilor romani cu strainatatea; de aceasta data el dezvaluie si motivul acestei neplaceri – risca ca strainii sa afle despre problemele pe care le au crestinii din Romania, cit si despre saracia care domnea in tara].
[Textul se incheie „apoteotic”, afirmand sforaitor conceptia schioapa pe care o aveau comunistii despre democratie.] Fireste ca pe marginea celor expuse mai sus se poate pune intrebarea: la urma urmei nu are voie sa-si viziteze „fratii“? Raspunsul, categoric este: da, dar se naste o alta intrebare: misionarism, misionarism, dar pe banii cui? si in ultima instanta de ce neaparat in defavoarea aceluia care ii ofera toate drepturile: statul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu