(SSJ - The Definitive Collection 2007)
Catalin Lata
"Pentru mine, Edi, esti pe undeva la limita dintre voia buna si 'melancolia' sau 'nostalgia' lui Sartre, adica de 'greata' lui. Cu alte cuvinte esti in echilibru nici prea prea, nici foarte foarte. Eu continui sa mananc un stres fara de orizont..." (Catalin Lata - 2004)
Catalin Lata incheie sirul colaboratorilor SSJ, in putinul timp impreuna, dar si "after SSJ", Catalin Lata, s-a dovedit un inimos si sincer prieten. In SSJ, Catalin Lata, a semnat cu pseudonimul "Fructe de padure".
Titlurile textelor de mai jos:
. Ce (nu) sunt pocaitii - (studiu auto-critic)
. Poftim cultura!
Linkuri:
Aa - Harta blogului - Explicatii "pas cu pas" despre SSJ
...
Ce (nu) sunt pocaitii - (studiu auto-critic)
( debut - text publicat in SSJ nr. 152, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 28 - Ce sunt pocaitii?")
(Toata actiunea se petrece intr-un gand)
"Cum adica: "ce sunt pocaitii?"?! Uneori?! Sau intotdeauna?!"
Fantoma lui Mircea Vulcanescu:
"In tot de-a una"...
"Ce?!..."
"..."
"Sunt?!..."
"..."
"Pocaitii?!..." (fragmentul preluat dintr-o convorbire telefonica)
(...)
(Punctele de mai sus apar pentru ca s-a descarcat, ca un fulger, trazni-l-ar... (Doamne, iarta-ma!) ...celularul.)
(Uf! E bine ca am dus pana la capat propozitia, desi unele propozitii spun totul doar cand sunt citite pe jumatate.)
Partea urmatoare (continuare):
Auzi Edi, pentru ca veni vorba de "pocaiti", mi se face dor de zoologia nevertebratelor nevesti-mii. Stii, desigur: euglenele, fluturii, racii, molustele, viermii, meduzele, tantarii... animale foarte dragute de altfel (uneori cu mult mai dragute!) care, asa, lipsite de coloana vertebrala cum sunt, teribil ce se bucura de fiecare zi. (De unde o stiu?! Hai, nu fi ridicol!)
Pe urma... tot pentru ca veni vorba de "pocaiti" sa luam geografia scumpei noastre tari, de pilda: cat relief, ce de forme! Te inalti, te adancesti, tatonezi hotarele pregatit pentru inconjurul lumii , si, intr-un final, iesi in afara, in imponderabilul unei alte guri de rai si... Apropo, e adevarat ca sufletele pe la voi, prin Moldova, umbla asa, hai-hui, de se vad cu ochiul liber, nu alta, ca in palma?! Ca pe aici, pe la...
(...)
(Na ca mi s-a taiat curentul. Din senin. Ca o ploaie. Ca o maioneza. Poate e un accident, poate un drept al omului... (Ia te uite! Talpa iadului…) Cum "intunericul nu va stapani de-a pururi", sper sa (nu) fi cotrobait prin locuri din acelea pe unde "mana omului nu a pus inca piciorul" si asta numai pentru ca veni vorba de "pocaiti". Crezi ca am calcat pe spatiile verzi? Poate chiar pe “un picior de plai”, ce zici?! Diseara imi tratez bataturile ca, stii, si eu strig la mine cateodata cu:- “Opac-ule!”)
Sa (ne) revenim:
"Pocaitii", prin urmare, sunt oameni de mirare care pe masura ce isi desavarsesc mantuirea ar trebui sa nu piarda din vedere Frumusetea care i-a vrajit! Au inceput printr-un fenomen supranatural in miezul caruia li s-au desteptat spiritele?! Foarte bine! Sa continue insa prinzandu-se tot mai strans in legaturile iubirii. Pentru ca s-au aruncat in valtoarea vietii.
Si totusi... uneori, “pocaitii” nu sunt "in-tot-de-a-una", nu-i asa?!
...
Poftim cultura!
(text publicat in SSJ nr. 153, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 29 - Pocaitii si cultura")
Intr-alte vremuri, nu intr-ale noastre, Biserica era un generator de civilizatie, era un cuib in care se nasteau esente luminoase de adevar. "Un adevar, adica un spor de cunoastere." (Andrei Plesu, "Minima moralia", pag. 79) Intr-alte vremuri, nu intr-ale noastre, Biserica, prin lucrarile ei duhovnicesti, insufletea spatiul intregii materii, facand sa palpite de viata pana si muribunzii. Intr-alte vremuri, nu intr-ale noastre, in afara Adunarii fiilor lui Dumnezeu nu ti se putea intampla decat o "dasartaciune a dasartaciunilor" deplina, o imprastiere, cum ar veni, de fiu risipitor.
De exemplu:
Intr-o adunare generala, un membru ordinar indrazneste: "De la cap se impute pestele."
Fata bisericeasca (incoltita probabil) contreaza:
"Frateee..."
("E"-ul din coada tine de artificialitatea dialogului, ca "E"-urile din majoritatea conservelor ceea ce nu inseamna ca "mai marii nostri" "nu vor vedea putrezirea". Vocea ii e taraganata de parca ar fi o nota incoronata desi ma tem ca "regele e gol")
"...frateee, va rog sa vorbim mai cu respect: capul Bisericii e Cristos."
Poftim cultura! Nu vi se pare ca ar fi trebuit sa isi asume injuria si sa Il crute pe Cristos de rusinea unor vorbe care, in definitiv, nici macar nu Ii fusesera adresate?!
Eu zic ca unui om nu-i sta bine sa fie rata. Nici capra. Cu atat mai putin magar. (Scuzati-mi ragetul!) Catar doar daca e adevarat ca acestia nu mai au putere de reproducere. Cel mult miel si acela pe cat posibil fara cusur pentru a se incerca, cu el, o jertfa de bun miros printr-o ardere de tot.
"Frateee... vad ca impartasim viziuni diferite.
Dumnezeu nu ne forteaza sa mergem impreuna. Uite: Pavel si Barnaba, daca nu s-au putut pune de acord au lucrat pe taramul Evangheliei, fiecare in ogorul lui."
Poftim cultura! Ei bine, la un asa argument pe mine unul parca m-ar musca un caine turbat. In locul vorbelor de duh mi se servesc gogosi. Pai, se poate!? Ce e cu logica asta avramesca?! De cand e "biblic" sa nu se inteleaga slujitorii lui Dumnezeu intre ei si mai ales sa se desparta unii de altii?! Ce, nu ne mai incape locul?! (Genesa 13:6)
Misionarii au ajuns sa se imparta in grupuri de cate doi, dar, haideti s-o recunoastem, nu la porunca dulce a Mantuitorului, ci datorita "ranchiunilor care ii macina pe dinauntru" caci important le e nu "sa fie una" ci "sa se duca in toata lumea".
Sa se mai duca?!
"Ce ne pasa?!" mi-ati putea spune cu gandul la cuvintele lui Pavel din Filipeni 1 sugerand nevoia unei oarecare detasari si a unei indiferente, vezi Doamne!, binecuvantate. "Va rog", vi-as raspunde cu gandul la cuvintele aceluiasi Pavel, "nu adaugati un necaz lanturilor mele."
Eh, dar s-a facut tarziu. Poate ca n-ar strica sa ne despartim, ce ziceti?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu