The Salt Street Journal nr. 1 (19 aprilie 1999)

nr. 1 - 18 aprilie 1999
~ editat la Iasi ~
~ apare in fiecare duminica dimineata ~
"Voi sunteti sarea pamantului" (Matei 5:13)

Sumar: editorial, prima stire, dictionarul teologic, raftul de carti, mcc, miezonoptica, actualitatea

Eduard Orasanu



Editorial

Aceasta revista isi propune sa reflecte "intimplarile" petrecute in spatiul crestin neoprotestant din cetatea in care se afla un "drum al sarii". Nu putem promite obiectivitate absoluta, dar promitem o subiectivitate temperata. Prin urmare in miezul revistei se va gasi cate ceva despre muzica, literatura, poezie, dar si despre nesfirsita si obositoarea actualitate. Suntem posesorii unui instrument numit Libertate si manuitorii unui limbaj pe care il dorim proaspat, si intelegem ca Libertatea nu trebuie sa ofenseze si sa jigneasca. Ne pronuntam impotriva limbajelor de "lemn", inclusiv si mai ales crestin. Ca atare va invitam la o lectura tihnita si NELINISTITOARE!


(Gradina Copou - Iasi, iarna. Foto: Vasile Dorin)

Prima stire

La sfirsitul acestei saptamani, Biserica "Filocalia" din Iasi, a gazduit seria de prelegeri Biblice sustinute de pastorul Beniamin Faragau. Prezenta sa marcheaza inceputul unui nou ciclu de studii Biblice, studii ce urmeaza a fi desfasurate in Bisericile din Iasi. Tema prelegerilor a fost continutul cartii Apostolului Pavel catre Romani. Aceasta tema, dar mai ales invatatorul a starnit mult interes. Invatatorul Beniamin Faragau reprezinta o excelenta in cunoasterea si talmacirea scripturilor. Aceasta calitate atrage, dar putini se dovedesc pregatiti, sau avand darul de a asuma propriul efort in autodepasire. Cu alte cuvinte auzim modelul "Beniamin Faragau", dar nu urmam modelul "Beniamin Faragau". Continuarea programului Pastorului Beniamin Faragau in Iasi este urmatorul: Duminica dimineata la Biserica "Filocalia", iar seara la Biserica din cartierul Nicolina. Prima stire si cea mai importanta stire este ca in Iasi se intimpla evenimente cu conotatie spirituala. Evanghelia se daruieste oamenilor!

Dictionarul Teologic

Apofatic (cunoasterea negraita, teologia negatiei): Exprima ceea ce Dumnezeu nu este. Exemple: Dumnezeu este nezidit, neschimbat, neprefacut, nepieritor, nemarginit, necompus, nestricacios, ... Se atribuie paternitatea acestui concept lui Pseudo-Dionisie Areopagitul.

Catafatic (cunoastere rationala pozitiva) Dumnezeu este cel ce se descopera pe Sine. El este nemarginit de: bun, drept, milostiv, ...

Eduard Orasanu



Raftul de carti

In ultima aparitie a editurii RAO, in seria de autor - Hermann Hesse, ne este propusa nuvela ce se intituleaza: Gertrund. Decupam din substanta acestei nuvele urmatoarele idei: Exista doua tipuri de barbat apreciat si recunoscut de orice femeie si anume: a) barbatul de tip prieten, b) barbatul de tip stapan. Barbatul de tip prieten este ingaduitor, bland si ocrotitor. Mai este un bun ascultator si este caracterizat de fidelitate si credinciosie. Are multa sensibilitate si profunzime. Barbatul de tip stapan este drastic, dur si posesiv. Mai este indiferent, infidel si instabil. Nu are sensibilitate si este egoist. Priveste femeia doar ca instrument de trait placeri si ca o buna slujnica. Ceea ce e de remarcat este uimitoarea alegere care o fac femeile cu privire la cele doua tipuri de barbat. Ele aleg barbatul de tip stapan. De ce? Universul feminin e contradictoriu. Aceasta alegere vine din dorinta de a imblinzi si de a fi imblinzita. Vine din dorinta de a fi victima. (Victima "ticalosului", a "brutei", caci "Mangafaua" nu o intelege, iar "Licheaua" vine mereu "torpilata"). Imaginea despre femeia imblinzitoare si femeia victima intra-n contradictie cu textul biblic aflat in Proverbe, ultimul capitol.
(va urma)

Eugen Eremia



Muzica Crestina Contemporana

Scopul acestei rubrici este de atrage atentia asupra muzicii crestine contemporane. Fenomen intretinut de solisti, formatii, stiluri si case de inregistrari. In acest numar vom prezenta urmatoarea formatie din Statele Unite: "Jars of Clay" (Vasele de lut). Componenta formatiei este: Charlie Lowell, Steve Mason, Matt Odmark si solistul vocal Dan Haselite.

In a doua scrisoare catre Corinteni apostolul Pavel a scris: "Comoara aceasta o purtam in niste vase de lut, pentru ca aceasta putere nemapomenita sa fie de la Dumnezeu si nu de la noi." Aproape 2000 de ani mai tarziu, Steve Mason vede scopul formatiei intr-un fel asemanator: "Vasul de lut este o imagine a ceva atat de usor de stricat incat nu ai pune o comoara in el, totusi Dumnezeu o face. Acest verset picteaza intreaga imagine a ceea ce incercam sa comunicam." Sound-ul celor de la Jars of Clay este creat de vocea lui Dan Haselite, chitarile acustice ale lui Steve Mason si Matt Odmark, colorat de clapele lui Charlie Lowell. Cu influente ce incep cu Beatles, Jimi Hendrix, cintaretul crestin Rich Mullins pana la rock-ul alternativ al celor de la Toad the Wet Spocket si Depeche Mode, Jars si-au construit un stil intr-adevar personal. Un sound incredibil! Luandu-si numele si misiunea din 2 Cor. 4:7, Jars of Clay in albumul lor de debut din 1995, avand titlul formatiei, pun un mesaj la fel de vechi ca scriptura insasi pe muzica foarte aproape de rock-ul modern. Acest album s-a pozitionat ca cel mai bine vindut dintre noile formatii crestine in SUA. Albumul este certificat - Dublu Disc de Platina (2 milioane de exemplare vandute!). Primul single de pe acest album este "Liquid". Conceperea cintecului este explicata chiar de membrii formatiei: "La inceput am avut o caseta de la biblioteca plina cu cintece traditionale gregoriene si astfel am prelucrat a mica parte dintr-un cintec si am luat-o in studiou. Cind l-am incetinit pina la gama din "Liquid" (Mi bemol minor), s-a incadrat perfect, asa ca l-am lasat acolo. Unii ar spune - Interventie Divina!? Printre alte piese mai amintim de: "Flood", "Love song for a saviour", "Blind". Un album excelent! Jars of Clay au mai inregistrat un al doielea album, intitulat "Much Afraid", despre care vom vorbi in numarul urmator.

Pentru mai multe informatii: muzica, fotografii, stiri despre JoC vizitati web site-ul http://www.jarsofclay.com/


(recomandam a se vedea "Eugen Eremia - Galeriile de muzica crestina contemporana")

Miezonoptica
"Fiecare are dreptul la banalitatile lui!"


(foto: ?)

Am invatat privind la falfaitul aripilor prima lectie despre inalt. Zaboveam pe dealurile inverzite nedezlipindu-mi ochii de cer, simteam mangaierea luminii, incurajarea de a cauta profund si departe pe Cel ce locuieste inaltul. (Eduard Orasanu)

Actualitatea

Concert

Intr-o atmosfera festiva, in spatiul Bisericii Catolice din cartierul iesean Nicolina, (biserica construita sub forma de corabie are o arhitectura moderna si deosebita pentru spatiul arhitectonic iesean) a avut loc sambata 17 aprilie '99 ora 16 un concert coral interconfesional. In debutul concertului a evoluat corul colegiului "Richard Wurbrand" din Iasi. In continuare a cantat corul Bisericii Crestine dupa Evanghelie nr.1. In acustica remarcabila a salii corul a evoluat deosebit. Din rindurile corului, ultimele piese au fost interpretate de un triplu cvartet barbatesc. A cantat in continuare corul Bisericii Romano-Catolice. Prezenta lor a fascinat prin faptul ca au fost acompaniati de 2 viori. Corul Bisericii Baptiste nr. 1 - "Bunavestire" a cantat piese din repertoriul clasic: Handel. La sfirsitul concertului a cantat corul Bisericii Ortodoxe - din strada Curelari.

Kosovo

Milan Todorovic, un angajat al companiei Coca Cola in Iugoslavia, descrie situatia intr-un mod cit se poate de direct accentuand partea tragica a conflictului din Balcani. In continuare va vom cita din mesajul sau pentru a va informa "direct de la sursa": "Este sambata dupa-amiaza si sunt la birou. Doua bombe au exploadat la doar citiva kilometri un minut in urma. Legaturile telefonice se intreprup foarte des si pentru perioade indelungate de timp. Este forte greu sa iei legatura cu cineva din exterior. Nu este benzina sau motorina apentru uz comercial, ca atare distributia de materilale nu neaparat necesare este imposibila. Oamenii ce lucreaza in birourile companiei nu pot ajunge la servici. Transportul public este limitat, iar folosirea masinilor particulare sau ale companiei nu este posibila din cauza cantitatii mici de combustibil. Banca este inchisa de marti. Habar nu am cum vom opera. Joi legaturile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franta si Germania au fost rupte. Am incetat reclama in aceasta tara si neonul firmei este stins. Cand mentionezi Statele Unite aici, primul simbol este Coca-Cola. Va fi o mare provocare de a avea o imagine pozitiva pe viitor. Ce sa spun? Toate acestea sunt o experienta pentru mine. Dar una tragica. Din punctul de vedere relational, cineva a facut o greseala estimind ca serbii vor ceda dupa cateva bombe, asta a fost total gresit. Este exact opusul. Daca nu voi fi chemat de catre autoritati, ca si cetatean iugoslav, sa ma alatur fortelor armate, voi fi la birou in fiecare zi. Nu la cravata, dar voi fi. Dupa parerea mea anul 2000 va fi linistit si intunecat pe frontul din Balcani.

Redactia

Eugen Eremia
Eduard Orasanu

Asteptam semnale din partea dumneavoastra la (...)
(Intentionam sa avem si o posta a redactiei)

Niciun comentariu: